Cand eram mic, am dat cu sapa. Am cules porumbi si am adunat prune. Nu m-a obligat nimeni. Si nu vorbesc de practica pe care o faceau elevii, studentii si salariatii Romaniei de dinainte de ’89.
Nup. Vorbesc de lucruri pe care le-am facut pentru ca asa mi s-a parut normal. Sa imi ajut bunicii.
Tot in perioada aia, a vacantelor de adolescent traite la bunici, am facut mortar si am carat lemne de la padure, am mers la moara sa macin grau. Am fost la arat si la secerat.
Nu mi-a fost nici o clipa greu. Sa nu intelegeti totusi ca am sapat hectare intregi, ca am carat acasa padurile inundate ale Moldovei sau am cules porumbii Baraganului. Povestea mea s-a petrecut la o scara mult mai mica.
Dar am invatat sa inteleg lucrurile de dincolo de geam.
Mai mare fiind, am invatat sa conduc. O masina, bineinteles. Nu e greu sa conduci o masina. In Romania sau in alta parte. E un lucru simplu si realizabil, daca ti-l doresti cu adevarat. Masina te scapa de drumuri. Le face mai scurte, mai dulci, lipsite de praf si pline de aer conditionat.
La vremea la care ma refer eu, Dacia era o masina buna. M-a invatat ca e confortabil sa nu mai mergi pe jos. Acum, geamul masinii mergea cu mine, oriunde m-as fi dus. Ajunsesem sa evoluez.
A venit apoi vremea computerului, care m-a invatat sa calatoresc cu mintea. Internetul mi-a placut. Cred ca era un mijloc de deplasare cu mult mai comod. M-a scutit deci de drumuri si mi-a adaugat kilograme. Mi-a adus geamul moniorului.
Curand, cautam un monitor cu cristale lichide, o masina cu aer conditionat si multe, multe alte lucruri. Si vedeam, mereu, lumea prin geamul computerului, al masinii sau al biroului. Invatasem sa fiu om serios, cu preocupari serioase. Invatasem sa ma respect in fiecare clipa.
Acum, fac mai multe lucruri deodata. De la computerul din birou. De la telefon. Uneori, foarte rar, din masina. Am devenit propriul meu stapan.
Pe la bunicii mei mai trec rar, si atunci imi fac putine momente sa stau de vorba cu ei. Cu sapa n-am mai dat de mult. Si nici n-am mai cules prune. Masina ma transporta doar de acasa la birou si invers. Si, din cand in cand, in cate o vacanta. Computerul ma oboseste si cred ca am nevoie de ochelari. Alte geamuri.
Unii spun ca viata e un cerc. Te nasti si mori, fara sa conteze ce e la mijloc. Nu inteleg conceptia asta. Cred ca viata e mai mult decat atat. E un sir de lucruri pe care le faci si lucruri pe care le inveti. E un banc bun pe care il spui altora. Daca stai sa te gandesti, viata nu e nimic fara tine. E singura poveste din lume in care esti personajul principal. Indiferent ca vrei sau nu.
Cat despre geamuri, le-am inventat noi, oamenii. Cu mii de ani in urma, cand am inceput sa ne reinventam pe noi insine. Am facut bine, fara indoiala, si multi pasi din istoria noastra au fost de-a dreptul geniali. Pasii strambi au aparut atunci cand am transformat tehnologia din ajutor in conducator al vietii noastre.
Cateodata, ar fi bine sa ne amintim de lucrurile pe care nu le-am mai facut de mult. E o forma buna de a scapa, macar cateva minute, de geamurile din viata noastra.
Colegii mei Bogdan, George, Mihaela si Radu, merg si anul acesta la Carpathian Adventure. La aceeasi competitie de efort in aer liber, la care anul trecut au castigat locul 3. Sunt mandru de ei.
