Am asistat in ultima perioada la numeroase discutii privind decizia Daimler de a investi 800 de milioane de euro intr-o noua fabrica Mercedes-Benz in Ungaria, in defavoarea Romaniei si a Poloniei. Asa cum da bine pentru publicul larg, dezbaterile s-au axat mai mult pe gasirea unui tap ispasitor, si mai putin pe invatamintele pe care ar trebui sa le tragem din aceasta lectie dureroasa.
Privind simplificat, decizia investitiei straine se ia in functie de doua elemente: in ce masura tara in care va fi prezenta ii va permite companiei sa exploateze/amplifice avantajele competitive, si care sunt riscurile asociate.
Daca analizam evolutia marilor jucatori din industria auto, ultimii 7-8 ani au insemnat o regandire a avantajelor competitive. Se pune din ce in ce mai mult accentul pe inovatia rapida a produselor si pe investitii in brand. Cresterea semnificativa a costurilor derivata de aici, precum si investitiile majore in active fixe, au readus eficienta operationala in prim plan, cu accent pe calitatea produsului si scurtarea ciclului de productie.
Aflata in acest moment la baza value-chain, dar conditie esentiala pentru supravietuirea in mediul inalt competitiv, eficienta operationala este cea in cautarea careia companii cum este Daimler isi indreapta atentia spre Romania, Polonia sau Ungaria.
Aici concuram cu vecinii nostri in ceea ce priveste costul, calificarea si disponibilitatea fortei de munca, infrastructura mai mult sau mai putin buna, distanta fata de pietele de desfacere, capacitatea de a sustine pe termen mediu dezvoltarea industriei componentelor, etc. Tradus in costuri, fiecare tara are avantajele si dezavantajele sale.
In ceea ce priveste riscul, problema este mult mai complicata, si dincolo de ratinguri tine de “sentiment”. Abordarea de finete ar fi: exista risc si exista nesiguranta (uncertainty).
Nesiguranta inseamna ca e posibil ca in viitor sa se intample (sau nu) ceva care sa afecteze business-ul, ca rezultat al mediului macroeconomic instabil, probleme ale sectorului bancar, coruptie, modificari ale fiscalitatii, etc. Risc inseamna ca acestei nesigurante ii poate fi asociata o probabilitate (de ex. este x% probabil ca Romania sa reuseasca “performanta” de a finaliza n km sau mai putin de autostrazi anul asta). Ratingurile de tara incearca sa inglobeze riscurile, dar nesiguranta ramane ceva pur subiectiv, care tine de perceptia investitorului.
In cazul in care “sentimentul” nesigurantei prevaleaza in fata riscului cuantificat, companiile internationale tind sa se extinda mai degraba prin achizitii decat prin investitii greenfield.
Mult mai mult decat vecinii vestici, Romania este prada elementelor de nesiguranta carora e dificil sa le fie asociata o probabilitate: coruptia, amenintarea schimbarilor fiscale, scandalurile si nerespectarea termenelor limita legate de proiectele majore de infrastructura, etc.
Succesul Dacia - Renault a aratat ca Romania este o locatie potrivita pentru investitii auto din prisma avantajelor competitive, lucru confirmat si de achizitia recenta a producatorului din Craiova. Decizia Daimler vine insa ca un dus rece: in conditiile in care avantajele competitive ce pot fi dezvoltate in Romania sunt comparabile per total cu ale vecinilor, avem nevoie de o schimbare in bine a perceptiei “nesigurantei” pentru a putea atrage investitii greenfield majore.
