TOP 5 supermarketuri și hipermarketuri din țară. Lidl, cel mai mare retailer alimentar

Sursă foto: Shutterstock.com

TOP 5 supermarketuri și hipermarketuri din țară. Lidl, cel mai mare retailer alimentar

Cuprins Articol:
Lidl este cel mai mare retailer alimentar din topul companiilor care au depus bilanțul pe 2025, cu afaceri de 26,7 miliarde de lei și un profit net de 1,3 miliarde de lei. În clasament mai apar Kaufland, Carrefour, Profi și Mega Image, cu cifre de afaceri între 12,3 miliarde de lei și 21,0 miliarde de lei.

Lidl, cel mai mare retailer alimentar din clasament

Lidl Discount SRL este primul retailer alimentar din clasament. Compania a raportat o cifră de afaceri de 26,7 miliarde de lei, în creștere cu 11,2% față de 2024, și un profit net de 1,3 miliarde de lei, conform Ministerului Finanțelor. Numărul mediu de angajați a fost de 12.588.

LocCompanieCifră de afaceri 2025Profit / pierdere netă 2025
1Lidl Discount SRL26,7 miliarde leiprofit net de 1,3 miliarde lei
2Kaufland România SCS21,0 miliarde leiprofit net de 796,9 milioane lei
3Profi Rom Food SRL14,5 miliarde de leipierdere netă de 537,2 milioane lei
4Carrefour România SA14,1 miliarde leipierdere netă de 64,4 milioane de lei
5Mega Image SRL12,3 miliarde leiprofit net de 124,8 milioane lei

Kaufland România, afaceri de 21,0 miliarde de lei

Kaufland România SCS este al doilea retailer alimentar din această selecție.

Compania a avut afaceri de 21,0 miliarde de lei în 2025, în creștere cu 7,1% față de anul anterior, iar profitul net a fost de 796,9 milioane de lei. Numărul mediu de angajați a ajuns la 15.359.

Profi, pierdere netă de 537,2 milioane de lei

Profi Rom Food SRL ocupă locul 3 în top, cu o cifră de afaceri de 14,5 miliarde de lei, în creștere cu 2,5% față de 2024.

Compania a raportat însă o pierdere netă de 537,2 milioane de lei, mai mare decât pierderea de 210,0 milioane de lei din anul precedent. Numărul mediu de angajați a fost de 4.337.

Carrefour România SA, rezultat net negativ de 64,4 milioane de lei

Grupul Carrefour a depășit în România pragul de 15,5 miliarde de lei cifră de afaceri cumulată în 2025, în creștere cu aproximativ 7% față de anul anterior. Grupul operează local prin Carrefour România SA, Supeco Investment SRL și Romania Hypermarche SA.

Cea mai mare companie din grup, Carrefour România SA, a raportat afaceri de 14,1 miliarde de lei în 2025, în creștere cu 13% față de 2024, dar a trecut pe pierdere, cu un rezultat net negativ de 64,4 milioane de lei.

Supeco Investment SRL a avut afaceri de 810,6 milioane de lei și profit net de 30,2 milioane de lei, iar Romania Hypermarche SA a raportat afaceri de aproape 606 milioane de lei și profit net de 213,4 milioane de lei.

Contextul este relevant și prin tranzacția anunțată în 2026: Carrefour a intrat în negocieri exclusive cu Pavăl Holding, vehiculul de investiții controlat de proprietarii Dedeman, pentru vânzarea operațiunilor din România. Tranzacția este evaluată la 823 de milioane de euro și este supusă aprobărilor autorităților de concurență și altor avize de reglementare.

Mega Image, creștere de 15,8% față de 2024

Mega Image SRL este pe locul 4 în clasamentul general, cu afaceri de 12,3 miliarde de lei în 2025.

Compania a avut una dintre cele mai mari creșteri procentuale din grupul retailerilor alimentari selectați, de 15,8% față de 2024, și a raportat un profit net de 124,8 milioane de lei. Numărul mediu de angajați a fost de 10.171.

Cu Mega Image și Profi în portofoliu, grupul Ahold Delhaize s-ar putea declara liderul pieței

Clasamentul ar arăta diferit dacă am lua în calcul faptul că Ahold Delhaize deține Mega Image și Profi. În acest sens, în ciuda faptului că Profi a înregistrat pierderi semnificative, grupul s-ar putea declara liderul retailului românesc. Una dintre cele mai importante mutări recente din retailul alimentar, achiziția Profi de către Ahold Delhaize, grupul olandezo-belgian care deține Mega Image, a fost finalizată la începutul anului 2025. Astfel, cele două rețele, Mega Image și Profi, au ajuns să fie coordonate sub aceeași umbrelă.

Tranzacția a venit cu anumite condiții date de Consiliului Concurenței: Ahold Delhaize trebuia să cedeze activitățile de vânzare aferente unui număr relativ mare de magazine, pentru reducerea cotei de piață cumulate în zonele relevante. În 2025, Annabella, lanț românesc de supermarketuri, a cumpărat 87 de magazine Mega Image și Profi, preluând astfel o parte din magazinele care au trebuit cedate în urma tranzacției.

Personalizate pentru tine