De ce este respinsa atat de des cota unica de 10% sau 12%?

Raspunsul vine taios, din cel putin patru puncte de vedere:

1. O cota unica redusa la 10% incepand cu anul 2011 ar genera pierderi imediate la incasarile bugetare de circa 3,4 miliarde lei la impozitul pe profit si de 5,7 miliarde lei la impozitul pe venit – adica un total de 9,1 miliarde lei, adica sub 2 miliarde euro sau 1,8% din PIB.

In scenariul unei cote unice reduse la 12%, incasarile s-ar contracta imediat, in 2011, cu 6,4 miliarde lei sau 1,25% din PIB, din care 2,3 miliarde lei din impozitul pe profit, iar 4,1 miliarde lei din impozitul pe venit.

2. O decizie politica in favoarea unui soc fiscal prin diminuarea cotei unice este dificila inainte de a discuta despre redimensionarea contributiilor de asigurari sociale si a taxei pe valoare adaugata, care se plaseaza acum pe unele dintre cele mai inalte trepte in UE sau inainte de modificarea injustului impozit minim prefigurata pentru toamna aestui an.

3. Romanii nu au participat inca la o dezbatere serioasa si de amploare asupra nivelului de impozitare (cu exceptia optiunii pentru cota unica in anul 2004 si 2008), respectiv asupra serviciilor publice si obligatiilor sociale asumate a fi finantate din bugetul tarii. Aceasta dezbatere trebuie sa porneasca de la realitatea ca o tara care doreste sa aiba o fiscalitate mai mica in raport cu alte state va trebui sa gaseasca echilibrul just intre finantarea obligatiilor sociale din buget si platile efectuate de catre contribuabili prin taxe, impozite si alte contributii catre stat. Altfel vom ramane captivi populismului care invadeaza dezbaterile publice politicianiste actuale si care foloseste drept vectori argumentativi precum “ni se ia”, “se fura din buzunarul nostru”, “e dreptul nostru castigat”.

4. Acum noi traim cu o datorie bugetara care se ridica la 6,8% din PIB, si asta doar daca reusim sa operam ajustarile actuale severe din punct de vedere social, de circa 2,3 miliarde euro. In anul 2011, deficitul bugetar trebuie redus sub 5% din PIB, adica e nevoie de un plus de ajustari a cheltuielilor publice si crestere a veniturilor bugetare. Or diminuarea cotei unice, de pilda la 10%, ar dubla acest efort in anul urmator, adica noi ajustari de cheltuieli ce se ridica la 3,6% din PIB.

Totusi, nu m-as grabi sa renunt la aceasta idee pe care o port inca din 2006. De ce? Pentru ca principala provocare in fata economiei romanesti sta in reluarea cresterii economice sanatoase si evitarea intrarii intr-o perioada prelungita de stagnare. Or atractivitatea fiscala si efectul psihologic al increderii investitiilor private in Romania, fie ele externe sau interne, ar fi acceleratorii relansarii de care avem nevoie.

Mai concret, cu o politica industriala orientata spre tehnologii de varf si valoare adaugata ridicata atasata – dezbatere declansata in acest sens la Ministerul Economiei cu expertii de profil - am putea grabi relansarea economica cu cel putin doi ani si am fi mult mai competitivi in atragerea capitalului strain in investitii productive si in industrii orientate cu precadere spre export, in industrii rezistente la crizele economice, precum industria alimentara, farmaceutica sau in energie.

Alternativele obiective
sunt urmatoarele:

a. In scenariul optimist al aplicarii masurilor de ajustare brutala a cheltuielilor publice si de reforma a institutiilor statului, a unor relaxari fiscale acompaniate de extinderea bazei de impozitare, PIB ar reveni in 2012 la nivelul de dinaintea declansarii crizei economice, dar pe baze sanatoase – investitii, tehnologie, productivitate, export -, permitand continuarea cresterii economice accelerate si pe termen lung.


b. In scenariul actual al prezervarii taxelor si impozitelor crescute
(TVA, CAS, impozitul minim, povara administrativa), revenirea Produsului intern brut la nivelul de dinaintea crizei economice international va avea loc abia in 2014, iar ritmurile ulterioare de crestere economica ar fi mai lente.

c. In scenariul ultra-pesimist al suprapunerii unei crize politice si a unei instabilitati institutionale cu actuala criza economica, PIB va reveni la nivelul de dinaintea crizei mult dupa 2014.

Pentru a indeplini conditiile necesare scenariului optimist trebuie sa gasim raspunsul la intrebarea ce economii s-ar putea face si ce venituri publice ar putea fi crescute in cuantumurile echivalente golurilor fiscale actuale si a pierderilor de incasari bugetare estimate pe termen scurt, ca urmare a diminuarii cotei unice si cum?

Va dau cateva exemple care se impun in zona supravegherii si sanctiuni dure pentru munca nedeclarata, pentru frauda fiscala si pentru frauda sistemului de securitate sociala. E nevoie de implicarea rapida a inspectoratelor teritoriale de munca, a birourilor fiscale, a partenerilor sociali si a justitiei. Intarind institutiile statului si prin responsabilizare sociala exista un potential de:

- Colectare suplimentara de venituri publice de cel putin 0,45% din PIB prin diminuarea cu o cincime a muncii la negru pe termen scurt.

Munca nedeclarata reprezinta oficial aproape jumatate din economia subterana. Asadar, o tinta publica realista o poate reprezenta diminuarea sa cu 20% pe termen scurt.

- Economii la cheltuielile publice cu pensiile de circa 0,5% din PIB prin curatarea Romaniei de abuzurile pensionarilor anticipate pe caz de boala sau disabilitati, la care se pot adauga efectele indirecte pozitive date de reinsertia lor in piata fortei de munca active. Nu sunt incluse aici.

In Romania exista un numar de circa 300.000 de pensionari cu disabilitati peste media UE (calculata ca diferenta fata de medie aritmetica a ponderilor pentru toate cele 27 state membre), ceea ce implica o pierdere potentiala de venituri bugetare de aproximativ 1,2% din PIB rezultate din: impozitul pe venit (+0,7% din PIB), pensii (+0,35% din PIB), sanatate (+0,15% din PIB), somaj (+0,02% din PIB).

- Imbunatatirea ratelor de colectare la 100% din baza de impozitare masurabila si observabila conduce la un plus cumulat de venituri de 2,6% din PIB, rezultat din contributia TVA (+1,5% din PIB), pensii (0,6% din PIB), sanatate (0,5% din PIB) si somaj (0,03% din PIB). E o utopie sa credem ca putem imbunatati rata de colectare la 100%. Asadar, cu un plan ambitios de colectare si cu multa integritate in abordare, nu putem spera la mai mult de 1% din PIB de la un an la altul.

Evident, aceste eforturi nu ar fi suficiente. Ramane la latitudinea decidentilor politici sa hotarasca cat se poate extinde baza de impunere fiscala, ce active ale statului pot fi privatizate sau care servicii publice pot fi externalizate si descentralizate, care sunt programele publice ineficiente, care presupun risipa banului public si la care s-ar mai putea renunta. Ramane la latitudinea legiuitorilor sa creeze cadrul legislativ necesar dezvoltarii unor sectoare private puternice in zona educatiei, a sanatatii, a pensiilor etc. sau pentru a pune punct alaturi de institutiile abilitate pentru control spagii la nivelul tuturor serviciilor publice. Spatiu e suficient pe fiecare canal strategic de actiune. Ramane la latitudinea romanilor sa dezbata daca pot sau nu tolera alimentarea politicianista a asteptarilor supradimensionate sau daca sunt dispusi sa accepte interventii mai reduse ale statului in zona asistentei sociale.

Asadar, raman adepta unei cote unice reduse dupa ce toate aceste etape sunt integral parcurse si resping introducerea unei cote progresive pana cand Romania va atinge nivelul mediu de dezvoltare cu cel european.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.