Tarile emergente isi urmeaza traiectoria de crestere rapida si solida, insa cu o usoara incetinire, de 6,2% fata de 6,7% in 2010. Trecerea crizei demonstreaza soliditatea globala a modelului de crestere din doua puncte de vedere:
- Cea mai mare parte a tarilor nu sunt afectate de problema datoriei private cum se intampla in Europa sau in Statele Unite, prin urmare o data trecut socul extern, ele isi vor regasi rapid ritmul de crestere. Consumul si investitia nu sunt franate.
- In plus, situatia sanatoasa din majoritatea statelor si imbunatatirile notabile ale guvernarii acestora le-au permis nu doar sa intervina in timpul crizei, ci si sa pastreze pe termen lung politicile de sustinere. Ele sunt capabile sa insoteasca iesirea din criza. Urgenta nu va fi insa la fel de mare ca in Europa, fiind vorba despre politici bugetare.
Multe dintre tarile emergente nu-si reiau decat foarte incet traiectoria cresterii ratelor dobanzilor sau a politicii de austeritate.
China se afla in faza de lupta impotriva baloanelor de sapun, insa cresterea este coordonata eficient aici, asa cum s-a vazut in timpul crizei si dupa aceasta. Se asteapta o crestere puternica si cvasi-stabila in China, de 9,5% (10% in 2010) si in India, de 8,1% (8,8% in 2010). Asia emergenta este foarte dependenta de comertul mondial si cea mai avansata in politicile mai restrictive (deoarece acolo se afla amenintarea baloanelor de sapun). Continentul isi va incetini cresterea la 7,9% (fata de 8,8%) insa activitatea va ramane foarte sustinuta.
Marele castigator al crizei, Brazilia va atinge o rata de crestere mai moderata de 4,5% dupa cele 7,5% din 2010. Este o crestere mai sustenabila avand in vedere presiunile inflationiste si dezechilibrele. Cererea interna ramane foarte dinamica. America Latina incetineste la 4%, insa gratie preturilor la materii prime si cererii din Asia, 2011 va ramane un an foarte favorabil. Rusia va ramane la 4%, ca si in 2010. Consumul casnic este bine orientat, insa investitiile raman afectate de „credit crunch” intern si international.
Europa centrala va inregistra performante diferite fata de celelalte tari emergente. Relansarea este limitata aici si va fi de 3,3% dupa 3,5% in 2010: sectoarele private sunt deseori foarte indatorate (tarile baltice, Ungaria, Romania), iar aceste tari au nesansa de a fi orientate catre o zona putin dinamica (Europa). Turcia isi incetineste ritmul insa, oarecum ca si Brazilia, are un ritm de crestere de 4,5% care va evita dezechilibrul, dupa cele 7% din 2010, generate de un boom al investitiilor.
Fara indoiala, tarile emergente au un comportament corect in materie de crestere. Insa tocmai aceasta crestere solida implica riscuri.
Cresterea tarilor emergente atrage in mod masiv capitaluri speculative. In materie de fluxuri de portofoliu, 2010 a fost un an record. Ori aceste capitaluri intretin baloanele de sapun ale activelor, majoreaza ratele de schimb valutar si, in sfarsit, la primul semn sunt susceptibile de a reactiona brutal. Economiile emergente incep deci sa se protejeze de aceste efecte perverse ale globalizarii financiare si implementeaza controale de capital (Brazilia, Taiwan, Coreea, China), aceasta situatie putand sa se dezvolte in numeroase economii emergente ingrijorate de aceste afluxuri.
Aceasta crestere sustinuta trebuie finantata. Exista doua situatii posibile:
- cazul „polonezo-brazilian” in care societatile se indatoreaza mai degraba in strainatate deoarece bancile locale sunt prea reticente si ratele interne sunt prohibitive. In 2010, dinamica datoriilor societatilor a fost una foarte rezonabila. Insa avand in vedere apetitul investitorilor pentru riscul emergent, aceste intreprinderi ar putea dori sa profite de spread-urile scazute. Exista deci riscul de a avea in aceste tari contrapartide din ce in ce mai indatorate in valuta deoarece trebuie sa-si finanteze investitia. S-a vazut in cazul Rusiei si al Ucrainei ca aceasta crestere a datoriei private externe (care s-a facut la spread-uri scazute in perioada euforica a anilor 2000) a fost o sursa de catastrofe cand a sunat clopotelul „crédit crunch”.
- cazul „chino-vietnamez” in care societatile si bancile locale se indatoreaza in moneda locala la bancile interne. Miza este stapanirea ofertei de credit, capacitatea bancilor de a analiza corect riscurile. Sunt autoritatile capabile sa supravegheze dinamica creditului cu instrumente prudentiale eficiente? In China s-a dezvoltat o problema spinoasa o data cu extinderea indatorarii colectivitatilor locale care incearca sa-si finanteze proiectele de investitii. Acest fapt nu este foarte periculos in plan macroeconomic aici, insa investitorii sau partenerii comerciali pot in schimb sa se afle in dificultate avand in vedere existenta unor entitati supraindatorate si putin transparente.
Tarile emergente nu detin intotdeauna mijloacele institutionale si bancile adaptate care sa le sustina in mod prudent si eficient frenezia investitionala. Aceasta ar putea conduce la accidente, ca in cazul Dubai World in 2009.
- Cea mai mare parte a tarilor nu sunt afectate de problema datoriei private cum se intampla in Europa sau in Statele Unite, prin urmare o data trecut socul extern, ele isi vor regasi rapid ritmul de crestere. Consumul si investitia nu sunt franate.
- In plus, situatia sanatoasa din majoritatea statelor si imbunatatirile notabile ale guvernarii acestora le-au permis nu doar sa intervina in timpul crizei, ci si sa pastreze pe termen lung politicile de sustinere. Ele sunt capabile sa insoteasca iesirea din criza. Urgenta nu va fi insa la fel de mare ca in Europa, fiind vorba despre politici bugetare.
Multe dintre tarile emergente nu-si reiau decat foarte incet traiectoria cresterii ratelor dobanzilor sau a politicii de austeritate.
China se afla in faza de lupta impotriva baloanelor de sapun, insa cresterea este coordonata eficient aici, asa cum s-a vazut in timpul crizei si dupa aceasta. Se asteapta o crestere puternica si cvasi-stabila in China, de 9,5% (10% in 2010) si in India, de 8,1% (8,8% in 2010). Asia emergenta este foarte dependenta de comertul mondial si cea mai avansata in politicile mai restrictive (deoarece acolo se afla amenintarea baloanelor de sapun). Continentul isi va incetini cresterea la 7,9% (fata de 8,8%) insa activitatea va ramane foarte sustinuta.
Marele castigator al crizei, Brazilia va atinge o rata de crestere mai moderata de 4,5% dupa cele 7,5% din 2010. Este o crestere mai sustenabila avand in vedere presiunile inflationiste si dezechilibrele. Cererea interna ramane foarte dinamica. America Latina incetineste la 4%, insa gratie preturilor la materii prime si cererii din Asia, 2011 va ramane un an foarte favorabil. Rusia va ramane la 4%, ca si in 2010. Consumul casnic este bine orientat, insa investitiile raman afectate de „credit crunch” intern si international.
Europa centrala va inregistra performante diferite fata de celelalte tari emergente. Relansarea este limitata aici si va fi de 3,3% dupa 3,5% in 2010: sectoarele private sunt deseori foarte indatorate (tarile baltice, Ungaria, Romania), iar aceste tari au nesansa de a fi orientate catre o zona putin dinamica (Europa). Turcia isi incetineste ritmul insa, oarecum ca si Brazilia, are un ritm de crestere de 4,5% care va evita dezechilibrul, dupa cele 7% din 2010, generate de un boom al investitiilor.
Fara indoiala, tarile emergente au un comportament corect in materie de crestere. Insa tocmai aceasta crestere solida implica riscuri.
Cresterea tarilor emergente atrage in mod masiv capitaluri speculative. In materie de fluxuri de portofoliu, 2010 a fost un an record. Ori aceste capitaluri intretin baloanele de sapun ale activelor, majoreaza ratele de schimb valutar si, in sfarsit, la primul semn sunt susceptibile de a reactiona brutal. Economiile emergente incep deci sa se protejeze de aceste efecte perverse ale globalizarii financiare si implementeaza controale de capital (Brazilia, Taiwan, Coreea, China), aceasta situatie putand sa se dezvolte in numeroase economii emergente ingrijorate de aceste afluxuri.
Aceasta crestere sustinuta trebuie finantata. Exista doua situatii posibile:
- cazul „polonezo-brazilian” in care societatile se indatoreaza mai degraba in strainatate deoarece bancile locale sunt prea reticente si ratele interne sunt prohibitive. In 2010, dinamica datoriilor societatilor a fost una foarte rezonabila. Insa avand in vedere apetitul investitorilor pentru riscul emergent, aceste intreprinderi ar putea dori sa profite de spread-urile scazute. Exista deci riscul de a avea in aceste tari contrapartide din ce in ce mai indatorate in valuta deoarece trebuie sa-si finanteze investitia. S-a vazut in cazul Rusiei si al Ucrainei ca aceasta crestere a datoriei private externe (care s-a facut la spread-uri scazute in perioada euforica a anilor 2000) a fost o sursa de catastrofe cand a sunat clopotelul „crédit crunch”.
- cazul „chino-vietnamez” in care societatile si bancile locale se indatoreaza in moneda locala la bancile interne. Miza este stapanirea ofertei de credit, capacitatea bancilor de a analiza corect riscurile. Sunt autoritatile capabile sa supravegheze dinamica creditului cu instrumente prudentiale eficiente? In China s-a dezvoltat o problema spinoasa o data cu extinderea indatorarii colectivitatilor locale care incearca sa-si finanteze proiectele de investitii. Acest fapt nu este foarte periculos in plan macroeconomic aici, insa investitorii sau partenerii comerciali pot in schimb sa se afle in dificultate avand in vedere existenta unor entitati supraindatorate si putin transparente.
Tarile emergente nu detin intotdeauna mijloacele institutionale si bancile adaptate care sa le sustina in mod prudent si eficient frenezia investitionala. Aceasta ar putea conduce la accidente, ca in cazul Dubai World in 2009.
