Ce au in comun McDonald's si Guggenheim?

Spuneam in articolul anterior ca franciza este cea mai complexa forma de distributie in retea, exigentele sale impunand replicarea metodei de comercializare intocmai, iar derapajele fiind inacceptabile. Replicarea know-how-ului francizorului se va face sub marca si beneficiind de asistenta francizorului.

Know-how-ul francizorului reuneste informatii care ii vor fi deopotriva utile, dar si necesare francizatului pentru a reproduce activitatea care face obiectul contractului de franciza. In functie de specificul acestei activitati, unele sau altele dintre informatiile care alcatuiesc know-how-ul vor avea o pondere mai ridicata. Tot in functie de specificul activitatii francizate putem vorbi de trei tipuri de francize.

Francizele industriale sunt cele care au ca obiect de activitate fabricarea de produse, cum sunt producatorul de incaltaminte ceh Bata si celebra Coca-Cola. Alaturi de productie se poate ca si vanzarea sa fie, mai apoi, facuta tot de reteaua de franciza.

Francizele de distributie sunt cele in cadrul carora francizatul va vinde anumite produse sub marca francizorului. Exemplele de francize de distributie sunt foarte numeroase, de la tot mai prezentele magazine de proximitate Carrefour Express, La doi pasi, la magazinele care vand mobilier (Elvila, Casa Rusu), la cele care vand telefonie mobila si accesorii (Germanos), ori produse cosmetice (Yves Rocher), ori lanturi de benzinarii (Rompetrol, Petrom, Lukoil), ori imbracaminte, precum Zara, Mango, Motivi, Marks & Spencer, sau tot imbracaminte, dar din gama de lux precum Gerard Darel, Max Mara, Burberry, Gucci, Valentino, Roberto Cavalli.

Francizele de servicii sunt cele care au ca obiect de activitate prestarea serviciilor sub marca francizorului si in maniera aleasa de catre francizor. Astfel de francize sunt cunoscutele fast-food-uri McDonald’s, KFC si Subway, restaurante precum Pizza Hut, cafenelele Starbucks, Gloria Jean’s, dar domeniile se extind la diverse forme de invatamant precum cursurile de limbi straine (Helen Doron e o franciza care organizeaza cursuri de limbi straine pentru copii incepand inca de la varsta de 3 luni!), la intretinere ori infrumusetare corporala (Perfect Nails, saloanele de coafura Geta Voinea, saloanele Getts), la agentii imobiliare (Century 21, Coldwell Banker, Remax) ori agentii de publicitate (Saatchi & Saatchi), la agentii de turism (Paralela 45, Eximtur), la inchirieri auto (Hertz, Sixt, Avis), la consultanta (Achieve Global), la servicii de asigurari si servicii bancare (Safety Broker, ING, Volksbank), ori curatatorii precum 5 a sec sau Best Clean, ori chiar lanturi hoteliere precum Hilton, Marriot International, Meridien sau reteaua de origine franceza Accor, care are in oferta sa hoteluri de categorii diferite, Sofitel, apoi Mercure, ca sa continue cu Novotel, Ibis si Etap sau reteaua InterContinental Hotels Group care are ca brand-uri Intercontinental, Crowne Plaza, Holliday Inn. Se poate observa marea varietate a francizelor de servicii, care se extind in permanenta pe masura diversificarii activitatilor din domeniul prestarii de servicii. Conditia este ca metoda de prestare sa poata fi sistematizata intr-o schema, care se poate desfasura conform unui algoritm pus la punct de catre francizor si inglobat in know-how-ul retelei.

Ramane concluzia ca se poate franciza orice poate fi standardizat, cuprins intr-o formula, fie ca este vorba de fabricare, ori de vanzare a unor produse selectate conform criteriilor francizorului, ori de prestare a unor servicii conform metodei francizorului. Iar in acest context, aparitia francizei Guggenheim, a unui muzeu replicat in franciza nu face altceva decat sa demonstreze potentialul fara limite al acestui model de afacere!...

Inchei prin a prezenta urmatorul scenariu: dorind sa plece intr-o calatorie, un client va apela la serviciile unei agentii de turism, odata ajuns va inchiria o masina, se va caza la un hotel, va manca frugal la un fast-food, va vizita un muzeu si apoi se va odihni la o cafenea... De la McDonald’s la Guggenheim, toate au un comun acelasi lucru: opereaza conform unui know-how, deci, da, franciza!


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.