2 / 5

Negocieri in derulare. O posibila achizitie, anuntata in 2010

Pe o piata a mezelurilor care se afla in cea mai neagra perioada de la revolutie incoace, spaniolii si americanii de la Campofrio Food Group nu resping ideea unei achizitii a unuia sau mai multor jucatori locali, cu cote de piata si branduri relevante. Mai mult, potrivit unor surse din piata de profil, negocierile pentru preluarea unui jucator local sunt in curs, o tranzactie de acest fel putand fi anuntata chiar in acest an.

“Se are in continuare in vedere o fuziune cu unul din jucatorii mari de pe piata. Nu pot sa dau detalii suplimentare, aceste negocieri nu implica managementul local. Obiectivele strategice sunt similare cu cele din anii anteriori si urmarite de mai multa vreme de CFG – crearea unei structuri de business cu cota de piata de doua cifre, cifra de afaceri de peste 100 mil. euro si o profitabilitate de cca. 10 mil. euro EBITDA, care sa fie principalul vector de consolidare si «asanare» etica a unei piete prea fragmentate si prea vulnerabile fenomenelor de «piata neagra» si evaziune fiscala masiva”, a precizat Ovidiu Wencz.

Un sfat pentru antreprenorii care doresc sa isi vanda afacerea in acest an? “Sa nu o faca, decat daca au ceva de vandut care e unic pe piata, si pe aceasta baza pot obtine un pret bun. Daca nu au aceasta postura si o fac doar fortati de imprejurari si cu «cutitul la os» vor vinde prost si vor regreta. Criza va trece – cei puternici vor supravietui, cei slabi vor fi inghititi de altii; aceasta este legea firii, in natura, dar si in business!”, sustine Wencz.

In opinia sa, pentru cei puternic loviti de criza si care depind de resurse atrase pentru a face fata crizei, o «strategie de subzistenta» este necesara pe perioada de criza, intrucat aceasta ajuta la conservarea partii valoroase a afacerii – modelul de afaceri, clientii si in mod deosebit oamenii cheie.

“Criza este ca un joc de pocker. Cel care arunca primul cartile sau merge «la cacealma» a pierdut jocul. De asemenea, criza este un test de supravietuire si anduranta pentru majoritatea firmelor. Managerii sunt principalii «infuzori de energie» pentru echipele lor greu incercate, sunt ca niste injectii cu adrenalina aplicate atunci cand organismul organizatiei pare sa cedeze. Nu imi permit sa fiu pesimist, am trecut prin astfel de momente ca sa stiu ca nu dureaza o vesnicie. Problema este sa stii cum sa te comporti in vremuri de criza, care este strategia de supravietuire adecvata companiei tale. Pe de alta parte, daca as avea posibilitatea as cumpara in perioada de criza, as face rost de bani sa cumpar afaceri viabile, dar intrate in dificultati financiare”, declara Ovidiu Wencz.

Cel mai bun sfat de business l-a primit de la unul din sefii sai din cadrul Campofrio. “Era un tip destul de arid, flegmatic, deloc emotional, care intotdeauna inainte de orice imi testa taria convingerilor mele si argumentele avute. Avea intotdeauna timp sa ma asculte. Convingerea mea sutinuta cu tarie si cu argumentele cifrelor facea jumatate din decizia lui de a-mi aproba resursa sau proiectul respectiv. El spunea ca toata lumea are idei bune, insa succesul este de partea celor care au forta de a implementa ideile valoroase, nu doar de a le genera si atat”, povesteste directorul general Campofrio Romania. Americanii ar spune plastic : «Put your money where your mouth is!»

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri