1 / 5

Perspectivele pietei leasingului de echipamente medicale

Anul trecut, piata leasingului de echipamente medicale s-a ridicat la valoarea de 60-70 de milioane de euro, fara a fi luate in considerare creditele acordate de banci sau de furnizorii de astfel de produse.

“Estimarile de crestere pentru anul acesta au fost de 20-30%, evident nu s-a intamplat acest lucru. Piata nu a mai cunoscut in 2009 acest avans, iar in momentul de fata leasingul de echipamente medicale poate sa ajunga la nivelul anului trecut daca proiectele care sunt in derulare se finalizeaza pana la finele lui 2009”, explica Daniel Badic (foto), directorul firmei de integrare si finantare de echipamente medicale.

In opinia lui Badic, exista sanse mici sa se depaseasca nivelul anului trecut, doar in urma finalizarii site-urilor de amplasare a echipamentelor medicale, iar acele echipamente medicale sa fie finantabile in 2009, pentru a nu trece la investitiile aferente anului 2010. “E foarte important sfarsitul de an, ultimele luni fiind decisive”.

Anul trecut a fost incheiat de Medical Finance cu o cifra de afaceri de aproape 16-17 milioane de euro, iar la jumatatea lui 2009 compania finantase echipamente de circa 7 milioane de euro, dar cu contracte semnate de inca 6-7 milioane de euro, pe care le are in derulare.

“Estimarile noastre au fost putin mai optimiste, mizam pe aproape 20 de milioane de euro pentru sfarsitul lui 2009, dar vom incheia anul cu o cifra de afaceri de 14-15 milioane de euro pentru ca o parte dintre proiecte au fost anulate, banii din sistem sunt mai putini pentru astfel de investitii”, explica Badic.

Pe de alta parte, spune directorul executiv al Medical Finance, serviciile medicale vor cunoaste cresteri in continuare, spre deosebire de alte domenii.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri