2 / 4

UPC

UPC Romania, al doilea jucator pe piata de cablu TV locala, cu afaceri de 137,6 milioane de euro anul trecut, investea in 2008 in jur de 40 de milioane de euro in modernizarea retelei si extinderea serviciilor de televiziune digitala, pentru anul acesta investitiile planificate fiind de 52 de milioane de euro.

Printre serviciile importante lansate anul trecut de catre UPC s-a numarat cel de digital video recorder (DVR), care permite abonatilor sa inregistreze pana la 65 de ore de programe TV si sa opreasca, deruleze sau sa reia emisiuni transmise in direct.

UPC a lansat aceasta facilitate mai scumpa decat cablu digital si cel analogic la momentul potrivit, si anume in contextul crizei, cand, pentru a face economii, foarte multe persoane prefera sa isi petreaca timpul liber acasa .

Cablul digital si serviciul DVR se pare ca au avut succes, avand in vedere ca desi la sfarsitul primului semestru din acest an UPC inregistra o scadere de aproximativ 218.000 de clienti pe cablu analogic (de la 1.131.600 de clienti in iunie 2008 la 912.900 in iunie 2009), oficialii companiei declarau ca operatiunile nu sunt afectate.

“Este un serviciu mai scump, iar numarul celor care au ales serviciile digitale este suficient de mare incat sa aduca venit", spunea in urma cu doua luni Severina Pascu, directorul financiar al UPC Romania, referindu-se la evolutia numarului de abonati de cablu digital de la 52.800 de clienti in prima jumatate din 2008 la 179.600 de persoane la sfarsitul primului semestru al acestui an.

Cu toate acestea, in primul semestru din acest an, operatorul inregistra o scadere a veniturilor cu 19% pana la 61 de milioane de euro.

"Veniturile UPC Romania in primul semestru sunt influentate de cursul valutar care a fost defavorabil, moneda nationala devalorizandu-se cu 15% fata de aceeasi perioada a anului anterior. In plus, la inceputul celui de-al doilea trimestru al lui 2008, UPC a redus tarifele pentru serviciile de cablu TV analog in medie cu 30%, ceea ce s-a tradus intr-o scadere fireasca a veniturilor din serviciile TV in S1 2009 fata de perioada similara din 2008", a spus Severina Pascu, director financiar UPC.

Un alt segment la care operatorul a redus tarifele au fost serviciile de Internet, in aprilie compania anuntand reducerea tarifelor cu 50% pentru o perioada de sase luni, la incheierea unui contract pe o perioada de un an, promotia adresandu-se clientilor deja titulari ai serviciului UPC TV (analog sau digital) care achizitionau serviciile de Internet.

O luna mai tarziu, UPC lansa o oferta pentru Internet doar pentru utilizatorii noi ai acestor servicii.

Astfel, compania a marit vitezele de download si upload, cea mai mare viteza, de 24Mbps fiind oferita la preturi de 52 de lei, fara TVA, in cadrul pachetului Large.

Oferta concura cu Clicknet 20 Mbp, pachetul cu cea mai mare viteza de la Romtelecom care permitea conexiune la Internet cu viteze de 20 Mbps pentru aproximativ 46,41 euro cu TVA (192,9 de lei, conform cursului BNR pe 13 mai, ziua anuntului UPC), si pachetul RCS&RDS care oferea viteze de 10Mbps pentru aproximativ 39 de lei pe luna.

In iunie, compania a anuntat ca investise de la inceputul anului 15 milioane euro in imbunatatirea si modernizarea retelei de Internet, iar datele din august aratau ca UPC avea 250.700 de abonati la serviciile de Internet la finalul primului semestru din 2009, mai mult mult cu 32.500 de persoane fata de iunie 2008.

Insa cea mai importanta investitie facuta in acest an de UPC a fost in lansarea televiziunii de inalta definitie (high definition- HD), in acest moment fiind singurul operator care ofera acest serviciu la nivel national ceea ce ar trebui sa-i aduca un avans important in fata RCS&RDS si Romtelecom.

Reprezentantii companiei nu au precizat suma exacta necesara pentru acest serviciu, dar la sfarsitul lui august Severina Pascu declara pentru Wall Street ca dintre cele 52 de milioane investite in infrastructura in acest an, aproximativ 30 de milioane de euro au fost alocate modernizarii si extinderii televiziunii digitale si lansarii celei de inalta definitie, restul sumei fiind pentru marirea vitezei de Internet in banda larga, servicii IT si alte servicii tehnologice.

Iulia Florea, director de relatii cu clientii si vanzari in cadrul UPC Romania, estimeaza ca in 2010, cel putin intre 5-10% dintre abonatii de cablu digital vor alege serviciile de televiziune de inalta definitie, urmand ca in urmatorii ani peste 50% dintre abonatii de cablu digital standard si digital video recorder (DVR) ai UPC sa prefere televiziunea HD.

Faptul ca aproximativ 90% dintre romani isi petrec timpul liber in fata televizorului, potrivit GFK Romania si contextul economic care ii face pe din ce in mai multi oameni sa stea in casa ar putea fi printre factorii unui posibil succes al acestui serviciu cu preturi intre 65 si 90 de lei, care ar trebui sa diminueze pierderile UPC, care, de exemplu, in 2008 au fost de aproaximativ 100 de milioane de euro.

“Strategia noastra se transforma din ce in ce mai mult dintr-o utilitate intr-un concept de home cinema, de home entertainment”, declara Florea despre acest serviciu disponibil in peste 30 de orase si, care, in prezent cuprinde posturile TVR HD, Pro TV HD, Eurosport HD, History HD si Fashion TV HD.

Potrivit datelor UPC, rata de penetrare a televizoarelor de tip HD Ready si Full HD in Romania in acest moment este de 10%, cu 3% mai mult fata de 2008, oficialii operatorului estimand ca in acest an numarul de plasme HD Ready va ajunge la peste 640.000, iar plasmele Full HD - la 78.000.

“Estimarea noastra este ca piata din Romania va creste semnificativ, iar pana in 2012-2013 rata de penetrare a televizoarelor de tip HD Ready si Full HD va ajunge la 50% din totalul pietei”, a mai spus Florea.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri