Istoria ceasurilor de buzunar, intr-o expozitie la Horologivm

Asa ca in secolul XVII au aparut cele doua mari inventii care au dus la cresterea acuratetii ceasurilor mecanice.

Pendulul – aplicat pentru prima oara intr-un ceas de catre Christian Huygens in 1656, desi se pare ca fusese studiat de catre Galileo Galilei inca de la sfarsitul secolului XVI.

Resortul spiral pentru balansier – inventat tot de Huygens in jurul anului 1675. Astfel ceasurile de buzunar ajungeau sa aiba o variatie de 10-15 minute/zi si deci se putea trece in era minutelor – ceasul cu doua aratatoare devenise standard. William Clement la Londra prin anul 1671 dezvolta pentru prima oara un esapament cu ancora, superior celui tip „verge”. In aceste conditii ceasurile cu pendul reuseau sa aiba o acuratete de cateva zeci de secunde pe zi.

Thomas Tompion, parintele orologeriei engleze s-a impus la sfarsitul secolului 17 producand ceasuri de foarte buna calitate cu spiral la balansier si frumos decorate. George Graham, ginerele lui Tompion a imbunatatit esapamentul tip cilindru si la pendule a creat ancora ce-i poarta numele. Se ajunsese la pendule la o precizie de sub 1 secunda/zi. John Harrison un tamplar si ceasornicar autodidact a imbunatatit si mai mult metodele de compensare ale pendulului lui Graham si a reusit sa castige Premiul Longitudinii in 1761 cu un ceas de buzunar -H4- ce a reusit sa aiba o eroare de cca. 0.2s/zi in primul voiaj spre „Indiile de Vest”.

Abrahams Louis Breguet, considerat cel mai faimos si ingenios ceasornicar din toate timpurile a adus nenumarate imbunatatiri in domeniu. De la banalul spiral cei poarta numele (si care a imbunatatit mult mersul ceasurilor) pana la protectia la socuri, mecanismul automatic, ceasul cu tourbillon sau ceasul Mariei Antoaneta.

Toate aceste realizari nu ar fi fost posibile fara aparitia si evolutia fusee-ului.