Un driver principal al trend-ului contactless este sistemul de transport public, locul in care consumatorii iau contact pentru prima data cu aceasta tehnologie, a declarat intr-un interviu acordat wall-street.ro Bartolomiej Sliwa (foto), Financial Services Director pe Europa Centrala si de Est in cadrul NCR.

El a dat exemplul cardului de transport Oyster Card din Londra, sistem care, pe masura ce numarul de carduri contactless si volumul acestor plati au crescut, a fost nevoit sa adopte plata contactless prin carduri de credit sau de debit. "Optiunile de plata au crescut spectaculos in ultimii ani si in special platile contactless au cunoscut o crestere uimitoare", subliniaza Sliwa.

Pe de alta parte, in Romania, platile contactless in transportul public au facut pasi timizi, cu povesti de succes izolate, in unele orase de provincie, in timp ce in Bucuresti plata contactless este in continuare restrictionata de achizitia unor carduri dedicate si furnizate de cateva banci. De asemenea, la metrou, doar unele carduri si doar in unele statii este posibila plata contactless la turnicheti.

Platile contactless au devenit populare pe masura ce consumatorii au dorit sa nu mai foloseasca cash si sa plateasca chiar si sume mici cu cardul fara sa introduca PIN-ul sau, mai recent, folosindu-se de telefoanele mobile.

Insa aceste doua metode de plata presupun noi procese de autorizare din partea bancilor. Pentru tranzactiile contactless, in care PIN-ul nu mai trebuie sa fie introdus, banca trebuie sa se protejeze de fraude, iar in cazul platilor mobile banca trebuie sa se asigure ca datele cardului asociate platii mobile sunt aferente unui card legitim.

De altfel, NCR lucreaza cu bancile locale pentru a dezvolta cat mai mult accesul la platile contactless. Compania a instalat recent in Romania, pentru Raiffeisen Bank, o serie de bancomate inteligente cu tehnologie contactless, care permit bancii sa ofere o gama larga de servicii de plata, direct la ATM, cum ar fi transferul de bani sau plata facturilor la utilitati.

Tot la Raiffeisen, dar in Serbia, NCR a instalat tehnologia SelfServ 91 (foto), o platforma care este folosita intr-o sucursala inovatoare a Raiffeisenbank Serbia. Cu un design atragator pentru consumatori, dispozitivul permite bancilor sa obtina date cu privire la clientii care acceseaza serviciile bancomatului inteligent si sa le ofere astfel solutii targetate pe nevoi specifice.

Digitalizarea, megatendinta cu care se confrunta bancile in prezent

Pe langa platile contactless, bancile mai trebuie sa raspunda provocarii digitalizarii, o megatendinta care presupune ca bancile nu doar ca trebuie sa interactioneze cu clientii pe diferite canale, dar trebuie sa furnizeze si o experienta omni-channel in acest proces. "Pana la urma, avand in vedere actuala crestere a conectivitatii, din ce in ce mai multi clienti vor fi de acord cu Bill Gates, care a spus inca din 1994 ca <<avem nevoie de banking, nu de banci>>. Asa ca bancile trebuie sa dovedeasca ca sunt relevante pentru clienti", afirma Bartolomiej Sliwa.

Prin urmare, bancile sunt fortate sa investeasca in diferite tehnologii, care sa le ajute sa isi conecteze canalele fizice si digitale, astfel incat acestea sa functioneze impreuna ca sudate, dar si in inovatii care ofera statistici in timp real despre clienti si in trainingul angajatilor.

Specialistul NCR mentioneaza ca si companiile financiare de mici dimensiuni pot profita de tehnologie si sa ia fata gigantilor financiari pe unele segmente, oferind servicii mai bune si mai rapide clientilor.

Bartolomiej Sliwa si-a inceput cariera la Siemens Polonia, unde a avut diferite functii de vanzari si ulterior a ocupat pozitii de management in compania care s-a transformat in Siemens Nixdorf si apoi in Wincor Nixdorf. Dupa 3 ani in divizia de plati de retail a Verifone, Bartolomiej Sliwa a fost cooptat in 2008 in NCR, iar din 2011 este directorul diviziei de servicii financiare a companiei pentru Europa Centrala si de Est.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri