Daca titlul suna ca unul dintre spam-urile care iti umplu inbox-ul zi de azi, alaturi de acelea care pretind ca ai fost alesul unei regine din Orientul Mijlociu pentru impartirea averii, afla ca nu este cazul. Este, de fapt, un business cat se poate de legitim, pe care se bazeaza, de altfel, si succesul celui mai mare retailer din lume – Amazon, gigant care gazduieste peste 4 milioane de vanzatori, din intreaga lume.

Am stat de vorba cu Alin Bugeac, antreprenor, absolvent de Drept, care, in urma cu mai putin de un an, a inceput propria afacere – revanzarea de produse din China, pe Amazon. Pe hartie poate parea ceva simplu: iei produse la pret derizoriu din cel mai mare stat din lume, le incarci pe Amazon, te folosesti de super brandul retailerului american, pui adaos, platesti taxele aferente, si te uiti cum iti intra banii in cont, de pe o plaja exotica din Brazilia – eventual langa mosiile lui Dragnea.

In realitate, lucrurile sunt putin mai complicate.

Cum a pornit Alin

Bucuresteanul a vazut in urma cu cativa ani cum cativa prieteni de-ai lui au inceput sa calatoreasca din ce in ce mai mult, sa isi cumpere masini din ce in ce mai luxoase. “Ii intrebam ce fac, au devenit niste Pablo Escobari, peste noapte? Raspunsul a venit oarecum surprinzator si am fost sceptic – vindeau casti de inot pe Amazon si, din aceasta activitate, faceau un profit de circa 75.000 de dolari. Lunar”.

Dupa cateva saptamani de “sapat” pe Internet, citit forumuri si consultari cu prietenii, Alin si-a dat seama ca este nu numai un business viabil si legal, ci chiar unul pe care se bazeaza gigantul american. Practic achizitioneaza produse de pe Alibaba, le branduieste cu propriul logo, adera la programul Fulfillment by Amazon, rezolva o pleiada de probleme de logistica si de quality check, totul prin terte companii si apoi lasa Amazon sa “do its magic”.

Adica sa vanda.

Pasii nu sunt, insa, simpli

Alin are si un brand pe care ofera cursuri celor interesati sa inceapa un astfel de business – Amazon HUB.

Prin intermediul acestor cursuri, aflate la prima editie, tanarul de 28 de ani ofera consultanta necesara pentru a incepe, efectiv, sa vinzi primele produse pe Amazon. Cursul este format din patru module care, impreuna, dureaza circa 4 luni. L-am rugat pe Alin sa le detalieze:

1. In primul modul cursantii, in numar de peste 60 la aceasta prima editie, invata totul despre cautarea produsului pe care urmeaza sa il vanda pe Amazon.

“Este extrem de important sa gasesti nisa OK. Daca te duci pe o nisa foarte competitiva, este foarte scump PPC-ul si nu vei fi profitabil. Sunt business-uri vechi, care vand respectivele produse de ani buni, au mii de review-uri si isi permit sa dea 5$ PPC, pentru ca vand mult organic. Nu are sens sa te bati cu asa ceva”, puncteaza Alin Bugeac.

Trei dintre domeniile care sunt in mare voga, in prezent, si care vor ramane foarte “fertile” business-ului pe Amazon sunt produsele de bucatarie, sports si outdoor, produse de sanatate si cele pentru animale de casa. “Are sens mereu sa intri pe una dintre aceste nise, daca vii cu o idee faina”.

Ideile iti vin tie, chinezii sunt principalii furnizori. Practic, intri pe Alibaba.com, cauti furnizori, produse, citesti recenzii ale produselor (atat pe Alibaba, dar si pe Amazon), decizi ce nisa vrei sa ataci. Apoi, treci la pasul doi.

2. Negocierea cu furnizorul

Dupa negocieri si in functie de cantitatea pe care doresti a o vinde pe Amazon, poti primi reducere de pana la 35% de la furnizorul chinez. Suma necesara pentru a intra in acest business este recomandat a fi undeva la 4-5.000 de euro, din care poti face profit, in prima faza, de 500-1.000 de euro, in prima luna.

Alin Bugeac a ajuns sa faca, acum, peste 40.000 de euro, lunar.

Tot in pasul doi al cursului inveti cum sa construiesti brandul, logo-ul, pachetele personalizate, poly bag-urile. Toate le fac, de asemenea, chinezii, la instructiunile precise ale clientului.

Exemplu concret – pe Alibaba, aceste pahare costa intre 0,1 si 0,2$ bucata. Dupa negocieri, poti obtine o reducere de circa 30%, daca cumperi 500 sau mai multe bucati.

Acelasi seller poate sa le personalizeze dupa cum doresti tu – ii trimiti fotografiile, ei realizeaza prototipul, poti pune si capace personalizate si alte accesorii. Dupa toate acestea, producatorul iti trimite cateva sample-uri, pentru a vedea produsul finit.

“Acum, le poti fotografia, daca esti multumit – poti face acest lucru si in SUA, insa acolo te costa mii de dolari sa faci acest lucru”, spune, zambind, Alin.

Urmatorul pas este sa comanzi cateva sute de canute personalizate, cu livrare in SUA. Costurile sunt destul de scazute, circa 4-7$/kilogram, datorita parteneriatului solid dintre cele doua state. Livrezi banii seller-ului, insa printr-un sistem in care raman blocati pana cand produsele primesc avizul de calitate din partea autoritatilor din State.

Abia atunci banii sunt “eliberati” – similar cu sistemul PayPal.

Pontul de aur in aceasta afacere – sa iesi cat mai in fata in cautarile oamenilor care intra pe Amazon.

“Daca esti la inceput, normal, produsele tale o sa fie aruncate undeva pe pagina 30 a cautarilor. De aceea trebuie sa investesti in sistemul PPC al Amazon, ratele de conversie pentru PPC fiind enorme – 15-20%. Oamenii intra sa CUMPERE pe Amazon, si o fac!”, puncteaza Alin. PPC-ul Amazon functioneaza diferit fata de cel al Google, in sensul in care daca cea mai mica licitatie este, de exemplu, la 1$, si tu licitezi 10$, vei plati, de fapt, doar 1,1$, nu 10$. Acest lucru prezinta avantaje pentru seller.

Pe masura ce clientii incep sa achizitioneze de la tine, algoritmul Amazon te propulseaza, incet-incet, in fata listei si incepi sa devii mai vizibil, incepand sa castigi si organic.

Marjele de profit se invart undeva in jurul a 20-30%, de cele mai multe ori.

3. Modulul trei al cursului te invata listarea efectiva a produselor.

Se discuta despre optimizarea SEO, cuvinte cheie pe care trebuie sa le folosesti, calitatea fotografiilor, modalitatile de plata ale furnizorilor. Cursul devine mai “hands on”.

4. Ultimul modul aduce cursantii in pozitia de a-si lansa produsul – sa pui tot ceea ce ai invatat in practica

Desi Amazon are peste 4 milioane de selleri, Alin considera ca 80-90% habar nu au ce fac acolo si fac multe greseli, “intra in business doar pentru ca au auzit ca se fac bani. Noi incercam sa cream o comunitate stransa, sa impartasim informatie, logistica, sa primim reduceri in grup, sa folosim o infrastructura comuna. Atunci cand ne lovim de anumite probleme, sa ne ajutam. Este loc pentru toata lumea”, explica Alin Bugeac. De exemplu, impreuna, au reusit comisioane foarte bune la Currencies Direct, concurent al PayPal. https://www.currenciesdirect.com/en/

Cursantii sunt extrem de diferiti si vin din mai multe tari, inclusiv Marea Britanie sau Cipru – tineri sau chiar mai varstnici, de 60 de ani.

De ce sa cumperi de pe Amazon si nu direct din China?

Din acelasi motiv pentru care alegi sa cumperi de la un retailer puternic, deja stabilit, precum Altex sau eMag.

“Conteaza brandul. Cand stii ca achizitionezi de la Amazon, ai garantii si beneficii – transport gratuit, standarde ridicate de calitate a serviciilor, retur facil in caz de probleme, rating-uri si asa mai departe”.

Amazon “ia la puricat” foarte mult business-urile care intra pe platforma. Trebuie sa te aliniezi standardelor gigantului american si, daca nu oferi calitate, primind prea multe rating-uri negative, contul iti este suspendat sau chiar inchis. “Tine si de tine, dar si de partenerii din China, sa oferi cea mai buna calitate a produsului. Este important sa te uiti si la concurenta, mai ales pe review-urile negative si, pe baza lor, sa imbunatatesti”.

La inceput, primele luni, aceasta modalitate de a face business consuma destul de mult timp, trebuind sa te ocupi, personal, de mai toate aspectele. Cand ajungi insa la o anumita cifra de afaceri, poti angaja intermediari care sa se ocupe de mai toate aspectele. “Cand depasesti 30-40.000 de dolari lunar, poti sa iti iei 3 saptamani din 4 pentru a te plimba, si, doar daca este cazul, din cand in cand, sa vorbesti cu furnizorii prin Skype”, spune, zambind, Alin.

Cei de pe Alibaba cunosc bine engleza, multi facand acest tip de business cu parteneri globali de mai bine de 10 ani.

Cel mai dificil lucru

Cel mai provocator lucru este legat de logistica. Un incepator se poate intimida foarte usor de complexitatea domeniului, iar daca nu stii aproape nimic legat de marketing, cu atat mai greu. “Este, insa, un business viabil, legal si, mai ales, profitabil. Si va ramane asa inca mult timp de acum incolo, daca il faci cu atentie si cu focus pe calitate”, conchide Alin Bugeac.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri