Intre 10% si 15% din creditele neperformante ale Bancii Comerciale Romane (BCR) sunt legate de fraude cauzate de angajati ai bancii si de persoane din exterior, un motiv cheie fiind "background-ul cultural" al romanilor, a declarat Michael Beitz, chief risk officer al BCR.
Inainte de preluarea de catre Erste, BCR era descentralizata, fara un control foarte bun de la Bucuresti al sucursalelor, a spus Beitz, citat de Mediafax.

"Circa 85% din problemele pe care le avem acum sunt legate de «mosteniri», iar daca ne gandim la cum era organizata BCR inainte de preluare, era foarte descentralizata, ceea ce insemna ca nu exista un control real de la centru, de la Bucuresti, referitor la cum se derula creditarea la Iasi sau Timisoara. Consider ca acesta este motivul principal pentru care calitatea activelor este asa cum este acum", a spus Beitz.

Erste a incheiat un acord cu statul roman pentru a prelua BCR la sfarsitul anului 2005 si a platit in anul urmator 3,75 miliarde de euro pentru 61,8825% din actiuni, suma din care 2,2 miliarde euro au revenit statului si 1,5 miliarde euro au fost impartiti intre BERD si IFC.

Intre 10% si 15% din creditele neperformante ale BCR au de fapt legatura cu fraude, interne si externe, a adaugat oficialul BCR.

Intrebat de un analist daca situatia BCR este comparabila cu cea a unei banci din Suedia care a avut probleme, Beitz a invocat "background-ul cultural" al romanilor ca motiv principal pentru situatia de la BCR.

"Nu as compara situatia din Suedia cu cea din Ungaria si Romania sau Cehia. Intra in scena si background-ul cultural si as spune ca acesta este un motiv cheie", a afirmat reprezentantul BCR.

La sfarsitul lunii septembrie, creditele neperformante aveau o pondere de 20,8% din portofoliul de imprumuturi al BCR, fata de 16,8% anul trecut si 12,3% in 2009.

Aproape 55% din creditele neperformante de la BCR au fost generate inainte de preluarea de catre Erste si pana in 2008, perioada considerata de tranzitie de catre grupul austriac.

De asemenea, anul 2008 a contribuit cu 29% din portofoliul de credite neperformante, in timp ce numai 16% din creditele neperformante au fost generate din 2009, se arata intr-o prezentare a grupului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri