Bursa a crescut nesemnificativ, cu 0,09%, intr-o piata unde cei mai multi investitori au ramas pe pozitii de asteptare, astfel ca rulajele au fost foarte reduse in cazul celor mai multe actiuni, iar lichiditatea a fost salvata de un deal cu 4,91% din titlurile SIF Moldova (SIF2).
Luna august, de regula una apatica pe bursa din cauza perioadei de concedii, a inselat asteptarile si chiar i-a luat prin surprindere pe multi investitori. Inca din primele zile, in piata au intrat noi fluxuri de capital, care au ridicat vizibil in special preturile actiunilor lichide, si au atras rapid atentia speculatorilor, acestia contribuind la cresterea cotatiilor si a rulajelor. Astfel, in primele trei saptamani bursa a urcat cumulat cu 8%, indicele general BET-C scazand in doar trei din cele 16 sedinte.

Ulterior, in ultima saptamana din august o parte dintre investitori au marcat din profituri si sa treaca pe cash, in conditiile in care pietele externe au inceput sa fie afectate de temeri privind amplificarea tensiunilor din Siria, care ar putea culmina cu o interventie militara a SUA si a statelor aliate.

In acest context, indicele general al BVB, BET-C, a scazut in aceasta saptamana cu 2,5%. Astfel, indicele este cu 5,34% peste nivelul din iulie si, totodata, cu 9,4% peste sfarsitul anului trecut.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a coborat in aceasta saptamana cu 2,55% si a incheiat luna august cu 7,34% peste nivelul din iulie. In acelasi timp, indicele BET-FI, al titlurilor SIF-urilor si al actiunilor Fondului Proprietatea (FP), a scazut cu aproape 3% in aceasta saptamana, iar fata de nivelul din iulie este cu 5,35% mai sus.

Raportat la finele anului trecut, BET este pe plus cu 12,64%, in timp ce BET-FI este pe minus cu 0,1%.

Marcarile de profituri din primele zile ale acestei saptamani au venit pe volume mai ridicate de tranzactionare, insa ulterior rulajele au scazut.

"Incertitudinile privind un eventual conflict militar in Siria au mai temperat din entuziasmul investitorilor, care a caracterizat prima parte a lunii. Acum, cei care mai au bani de investit pe bursa din Romania asteapta oferta de la Nuclearelectrica (estimata sa inceapa pe 9 septembrie - n.r.)", a declarat directorul general al Rombell Securities, Adrian Tod.

In ultima sedinta a lunii august, piata a fluctuat foarte usor, iar volumele de tranzactionare au fost reduse pe majoritatea actiunilor. Pe piata principala, rulaje de peste 100.000 de lei au inregistrat titluri emise de doar 9 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.

Indicele BET a incheiat ziua in crestere cu 0,21%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,13% sub nivelul de joi.

In acelasi timp, indicele BET-FI a coborat cu 0,28%.

Cei doi indici extinsi, BET-XT si BET-BK, au incheiat ziua in stagnare. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste, SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Investitorii au transferat in total actiuni de 45,8 milioane lei (10,3 milioane euro), valoare cu 70% mai mare decat joi, cand operatiunile au insumat 27 milioane lei (6 milioane euro). Aproape 70% din lichiditatea de vineri a fost asigurata de un deal cu 4,91% din actiunile SIF Moldova, de 31,7 milioane lei (7,1 milioane euro).

Unii brokeri cred ca tranzactia a fost realizata intre casa ceha de brokeraj Wood&Company si Banca Transilvania (TLV), avand in vedere ca un pachet foarte apropiat de actiuni SIF Moldova a fost transferat la inceputul lunii martie de Banca Transilvania catre firma de brokeraj, iar in schimbul titlurilor respective aceasta a emis warranturi pe care le-a acordat bancii.

Brokerii sunt de parere ca acum casa de brokeraj a inapoiat actiunile SIF Moldova catre Banca Transilvania.

Tranzactia negociata a fost realizata la ora 11:02, la pretul de 1,243 lei, similar ultimei cotatii de joi.

Pe piata principala, primele tranzactii cu actiunile SIF Moldova au fost realizate la o jumatate de ora dupa realizarea deal-ului. La finalul sedintei, titlurile societatii de investitii financiare erau cotate la 1,231 lei, cu 0,97% sub nivelul de joi, iar operatiunile au cumulat doar 63.000 de lei.

Deal-uri au mai fost realizate si cu actiuni BRD (2,6 milioane lei), Banca Transilvania (1,4 milioane lei) si OMV Petrom (522.000 de lei).

Titlurile Fondului Proprietatea au ramas cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 5,8 milioane lei, iar pretul a crescut nesemnificativ, cu 0,07%, la 0,681 lei.

Urmand indeaproape trendul pietei, titlurile Fondului Proprietatea au depasit in aceasta luna maximul atins in ziua listarii, pe 25 ianuarie 2011, si au stabilit noi recorduri. Cel mai mare pret platit vreodata la bursa pentru actiunile Fondului a fost pe 16 august, cand unele transferuri au fost efectuate la 0,71 lei/titlu.

Actiunile Transilvania Constructii (COTR) au scazut cu 5,58%, la 47,21 lei, pe un rulaj de 76.000 de lei.

In ultimele cinci sedinte, cotatia aestor titluri a urcat cu aproape 54%, pe fondul achizitiilor realizate de SIF Banat-Crisana (SIF1). Societatea de investitii financiare a cumparat in ultimele sedinte 29,65% din actiunile Transilvania Constructii, majorandu-si participatia de la 19,98% la 49,63%. Astfel, SIF Banat-Crisana urmeaza sa lanseze o oferta de preluare, pentru ca a depasit pragul de 33% din actiuni, de la care este obligatorie o astfel de operatiune.

Cea mai mare tranzactie a fost derulata joi, cand SIF a cumparat 29,22% din titlurile firmei de constructii, printr-un deal de 13,8 milioane lei (3,1 milioane euro), de la Gabriela-Camelia Timofte, sotia presedintelui Consiliului de Administratie al firmei, Mircea Timofte.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri