Agricultura este una dintre principalele ramuri economice ale României, statul încurajând dezvoltarea de noi business-uri în domeniu prin finanțări din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2021-2027 (PNDR). Citește în continuare tot ceea ce trebuie să știi înainte de a accesa fonduri de la stat, pentru perioada septembrie-octombrie: de câți bani ai nevoie, care sunt criteriile de selecție și pașii potriviți pentru a primi finanțare.

Reprezentanții companiei de consultanță REI Finance Advisors au analizat care sunt criteriile de eligibilitate ale investițiilor și cheltuielile pe care fermierii vor trebui să le suporte pentru trei măsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2021-2027 (PNDR), care vor avea loc în perioada septembrie-octombrie:

  • Submăsura 4.1 – Sprijin pentru investiții în exploatații agricole, care are alocat un buget de 760 milioane euro;
  • Submăsura 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, care are alocat un buget de 140 milioane euro;
  • Submăsura 6.4 – Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, care are alocat un buget de 100 milioane euro.

Submăsura 4.1 – Sprijin pentru investiții în exploatații agricole: Ferme vegetale

Potrivit consultanților REI Finance Advice, agricultorii care vor putea accesa sprijin de la stat pentru submăsura 4.1 sunt:

  • Cei care au înființat o firmă de tip PFA, SRL, SNC, SNS, SCA sau SA, cu excepția persoanelor fizice neautorizate;
  • Cooperative agricole și societățile cooperative agricole;
  • Grupuri și organizații de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare.

În ceea privința criteriilor de eligibilitate, fermierii care vor să atragă fonduri europene ar trebui să țină cont de dimensiunea economică a fermei de minim 8.000 euro standard output (SO). SO se calculează înmulțind suprafața, respectiv numărul de animale din exploatație, cu coeficienții fiecărei culturi, respectiv specii.

În cazul programului Tinerilor fermieri, finanțarea minimă este de 12.000 euro SO și maximă de 100.000 euro SO. De asemenea, investiția ar trebui să respecte Planul Urbanistic Zonal (PUZ).

Care sunt principalele cheltuieli ale fermierilor care pot fi acoperite de stat (cheltuieli eligibile)

  • Construcţia, extinderea, modernizarea și dotarea construcțiilor destinate condiționării și procesării din cadrul fermei, destinate activității productive, amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare;
  • Achiziționarea, inclusiv prin leasing, de mijloace de transport compacte, frigorifice, inclusiv remorci și semiremorci specializate, precum și magazine la poarta fermei sau rulote alimentare în scopul comercializării produselor agricole.
  • Construcţia, extinderea, modernizarea și dotarea construcțiilor destinate fermelor legumicole și de cartofi
  • Înființarea şi/sau modernizarea căilor de acces în cadrul fermei, inclusiv a utilităţilor şi racordărilor ca o componentă secundară.
  • Înființarea şi/sau modernizarea instalaţiilor pentru irigaţii în cadrul fermei, inclusiv facilități de stocare a apei la nivel de fermă;
  • Achiziţionarea, inclusiv prin leasing de maşini/utilaje şi echipamente noi.Sursă foto: REI Finance Advisors

Submăsura 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole

La fel ca în cazul submăsurii 4.1, cei care vor putea obține fonduri de la stat vor fi fermierii cu întreprinderi de tip PFA, II, IF, SNC, SCS, SA sau SRL, precum și forme asociative (cooperative agricole, societăți cooperative, grupuri și organizații de producători).

Principalele cheltuieli care pot fi acoperite de stat (cheltuieli eligibile)
• Investițiile în instalații al căror scop principal este producerea de energie electrică prin utilizarea biomasei trebuie să demonstreze utilizarea unui procent minim de energie termică de 10%;
• Solicitantul trebuie să fi înregistrat rezultat din exploatare pozitiv, conform situațiilor financiare; dacă rezultatul din exploatare este negativ, este necesar ca rezultatul din exploatare din anii N-2 și N-3 să fie pozitiv;

• Solicitantul nu trebuie să fie în dificultate, în conformitate cu legislația în vigoare;

• Investiția va respecta prevederile legislației în vigoare din domeniul sănătate publică, sanitar-veterinar și siguranță alimentară.
Finanțarea nerabursabilă nu va depăși:

Pentru microintreprinderi și întreprinderi mici:

  • 800.000 euro/ proiect pentru investițiile noi
  • 600.000 euro/ proiect pentru celelalte investiții;

Pentru întreprinderi mijlocii:

  • 1,2 milioane euro/ proiect pentru investiții noi
  • un milion euro/ proiect pentru celelalte investiții

Pentru alte întreprinderi și forme asociative:

  • 1,5 milioane euro pentru investițiile noi
  • 1,2 milioane euro pentru celelalte investiții

Submăsura 6.4 – Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole

Finanțarea nerambursabilă nu va depăşi 200.000 euro per beneficiar pe trei ani, cu excepția întreprinderilor unice care efectuează transport de mărfuri în contul terților sau contra cost. În acest sens, sprijinul nu va depăși 100.000 euro pe durata a trei ani.

În cazul IMM-urilor, 69 de companii vor primi ajutoare de stat în valoare totală de 100 milioane euro pentru a crea tehnologii avansate.

Firmele care se ocupă cu inteligența artificială, blockchain, internet of things (IoT), precum și Realitate Virtuală și Augumentată vor primi, în medie, câte 1,2 milioane euro. Bugetul total alocat este de 80 milioane euro.

De asemenea, companiile care lucrează în industria IT (High Performance Computing and Quantum Computin) vor primi, în medie, câte 10 milioane euro. Bugetul total alocat este de 20 milioane euro.

Pentru digitalizatrea IMM-urilor, statul va acorda ajutoare de minimis în valoare totală de 180 milioane euro. Banii vor fi folosiți pentru investiții precum: comerț electronic, activități economice electronice și procese economice în rețea, centre de inovare digitală, laboratoare vii, antreprenori web și start-up-uri în domeniul Tehnologiei Informației și a Comunicațiilor (TIC).

Cheltuielile fermierilor care pot fi acoperite de stat (cheltuieli eligibile)

  • Extinderea şi/ sau modernizarea şi dotarea agropensiunilor;
  • Înfiinţare, extinderea şi/ sau modernizarea şi dotarea structurilor de cazare de tip camping, parc rulote, bungalow-uri;
  • Înfiinţarea, extinderea şi/ sau modernizarea şi dotarea structurilor de alimentaţie publică construcţia, extinderea şi/ sau modernizarea şi dotarea clădirilor;
  • Investiţii intangibile: achiziţionarea sau dezvoltarea de software şi achiziţionarea de brevete, licenţe, drepturi de autor, mărci.

Printre beneficiarii eligibili se numără micro-întreprinderi şi întreprinderi neagricole mici existente şi nou-înfiinţate din spaţiul rural;
fermieri sau membrii unor gospodării agricole (autorizaţi cu statut minim pe PFA) care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Nicolae
 Raluca a studiat Jurnalism la Universitatea Hyperion din București și a urmat un master în Comunicare mediatică și publicitate, în cadrul aceleiași instituții. Ea și-a început activitatea în presă în 2019, în departamentul economic al grupului Mediafax. În perioada 2019-2020, Raluca a acoperit domeniile start-up și fintech în cadrul Adevărul Financiar , publicație care face parte din grupul Adevărul . S-a alăturat echipei...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri