Urmare a protestelor fermierilor desfășurate în toată țara, Marcel Ciolacu a decis să acorde, printre altele, o despăgubire de 100 de euro la hectar ca urmare a pierderilor suferite de războiul din Ucraina. Numai că aceasta se referă numai la culturile înființate în toamna anului 2022, și chiar și așa, suma este insignifiantă comparativ cu compensațiile oferite de alte țări, cum ar fi Polonia.

"Prin Ordonanța de Urgență publicată ieri în Monitorul Oficial se echivalează permisul categoria B cu TR1, dar fără a fi menționată greutatea maximă a utilajului, ceea ce înseamnă că poate fi folosit orice tractor, inclusiv cu două remorci", a declarat pentru wall-street.ro Milan Kelo, Președintele Cooperativei Fermierul Nădlăcan și vicepreședinte UNCSV (Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal).

De asemenea, acesta explică faptul că măsura nu este o excepție pentru România, sau ceva atipic în Uniunea Europeană, ea fiind aplicată de exmeplu în Ungaria de foarte mulți ani. Totodată, Milan Kelo mai afirmă faptul că, din câte știe, același lucru se întâmplă și în Italia.

Astfel, spune acesta, fermierii români sunt pe o piață comună, o piață europeană, astfel că au nevoie de facilități exact ca și alte țări pentru a putea concura cu ele.

Fermierul mai adaugă faptul că o altă Ordonanță de Urgență care a fost pusă în transparență este cea prin care se prevede compensarea pierderilor cauzate de războiul din Ucraina, cu 100 de euro, pentru fiecare cultură înființată în toamna anului 2022.

Acesta arată însă că, dacă la prima vedere pare o sumă interesantă, ceea ce s-a obținut este de fapt o sumă minimă.

Gândiți-vă că anul trecut, în Polonia, în ce privește grâul, care s-a vândut la un moment dat la ei în țară, înainte ca piața să fie destabilizată, cu echivalentul a 1500 de lei tona, după eliminarea taxelor vamale pentru cerealele din Ucraina piața s-a prăbușit. Prin urmare, fermierii polonezi au ajuns să-și-vândă grâul cu echivalentul a 7-8-900 de lei, numai că statul polonez a intervenit și a acoperit diferența. Iar asta pe tonă, nu pe hectar.

Milan Kelo, Președintele Cooperativei Fermierul Nădlăcan, Vicepreședinte UNCSV

Nu în ultimul rând, acesta mai precizează faptul că s-au cerut despăgubiri pentru toate culturile înființate în toamna anului 2022 și primăvara anului 2023, dar, din păcate, s-au obținut despăgubiri doar pentru culturile de toamnă și, în cazul în care bugetul va permite, pentru cele din primăvara lui 2023.

Doar că, remarcă fermierul, dacă la negocieri s-a formulat o exprimare de tipul "dacă bugetul va permite", este clar că, în cele din urmă, bugetul nu va permite acest lucru.

În concluzie, spune Milan Kelo, cel mai important lucru care s-a obținut la negocieri este urmărirea prin GPS a camioanelor care trebuie să ajungă în port, aceasta fiind însă, în opinia sa, doar una dintre priorități.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri