Producatorul german de componente auto Bosch va concesiona, in judetul Cluj, un spatiu de productie de 215.000 metri patrati pentru o investitie in valoare totala de 77 milioane euro, potrivit datelor prezentate premierului Emil Boc de catre conducerea companiei.
Grupul german estimeaza ca investitia va asigura, intr-o prima faza, peste 300 noi locuri de munca, transmite Guvernul printr-un comunicat.
Delegatia Bosch primita la Guvern a fost condusa de Guenther Gauß, vicepresedinte executiv al diviziei Automotive Electronics.

Premierul Emil Boc i-a asigurat pe reprezentantii Bosch ca proiectul de investitie va fi sprijinit de Guvern prin acordarea unui ajutor de stat.
Bosch ar urma sa isi instaleze facilitatile de productie pe 21 de hectare din parcul industrial Tetarom III, parcul unde a functionat si fabrica de telefoane mobile Nokia, scrie Mediafax.

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a declarat, miercuri, odata cu anuntul privind preluarea facilitatii de productie Nokia din Jucu de catre producatorul italian de electrocasnice De'Longhi, ca institutia pe care o conduce se afla in negocieri avansate cu un nou investitor, fara sa precizeze numele acestuia. Tise spunea ca este vorba de un producator de componente auto care va investi 60 milioane de euro in fabrica din parcul Tetarom III si va crea intre 1.500 si 2.000 de locuri de munca.

Pe de alta parte, CJ Cluj a precizat inca din luna septembrie a anului trecut, cand Nokia isi anunta plecarea din Romania, ca negociaza cu compania germana Bosch pentru o investitie intr-o fabrica de componente auto in parcul industrial Tetarom III. La acel moment, reprezentantii CJ Cluj mai spuneau ca negocierile cu germanii de la Bosch durau de peste zece luni.

Grupul Bosch este prezent in Romania din anul 1994 si detine cinci companii, respectiv Robert Bosch (distributie de echipamente si piese auto, echipamente termotehnice si scule electrice), BSH Electrocasnice (import si distributie de electrocasnice marca Bosch si Siemens), Bosch-Rexroth (componente pentru industria de masini-unelte), fabrica Bosch-Rexroth Romania de la Blaj, care produce scule electrice si centrul de servicii de externalizare Bosch Communication Center din Timisoara. Compania Robert Bosch SRL a realizat in 2010 o cifra de afaceri de 249,5 milioane de lei (circa 59 milioane euro), conform sitelui Ministerului Finantelor Publice.

Grupul Bosch, cu vanzari de 47,3 miliarde de euro in anul fiscal 2010 si circa 283.500 de angajati, este unul dintre liderii globali ai furnizorilor de tehnologie si servicii, in domeniile auto, tehnologie industriala, bunuri de larg consum si constructii.

Grupul cuprinde pe langa compania Robert Bosch GmbH aproximativ 350 de filiale si companii regionale in peste 60 de tari.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri