Unul dintre cei doi soferi ai autocarului prabusit in Muntenegru este angajat al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, la Serviciul de Logistica, si era in timpul liber, la momentul producerii accidentului, potrivit reprezentantilor Politiei Capitalei.
[UPDATE] Soferul autocarului a decedat, iar al doilea sofer este in stare grava la Terapie Intensiva

Soferul care conducea autocarul ce s-a rasturnat intr-o prapastie din Muntenegru a decedat, iar al doilea sofer este in stare grava la Terapie Intensiva, a anuntat, marti, adjunctul sefului Politiei din Muntenegru.

Adjunctul sefului Politiei din Muntenegru a mai precizat ca trei incercari de a scoate autocarul din prapastie au esuat.
Intrebat daca accidentul s-a petrecut dupa ce soferul ar fi incercat sa evite mai multi copii care ar fi circulat pe viaduct, adjunctul sefului
Politiei din Muntenegru a spus ca este inca devreme sa se vorbeasca despre cauzele accidentului.

"Totul tine de competenta Parchetului, iar dupa finalizarea procedurilor veti fi informati", a spus oficialul citat.

"Cu ocazia verificarilor efectuate pentru identificarea victimelor accidentului din Muntenegru a reieșit ca unul dintre conducatorii auto al autocarului este angajat al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, la Serviciul de Logistica. Respectivul angajat se afla in timpul liber, iar din data de 25 iunie urma sa figureze in concediu de odihna legal, aprobat de conducerea unitatii unde isi desfasura activitatea", se precizeaza intr-un comunicat transmis de Politia Capitalei.

Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat, potrivit Mediafax, ca subofiterul care lucra si ca sofer pe autocarul prabusit in Muntenegru nu si-a anuntat superiorii ca paraseste localitate si tara, asa cum prevede legea, si nici ca are un alt loc de munca.

"Din ce am discutat cu colegii mei, pentru ca vreau sa va spun faptul ca conducerea Politiei Capitalei a dispus Serviciului Control Intern verificari cu privire la aceste aspecte, s-a stabilit pana in acest moment ca politistul, colegul nostru, nu a anuntat, asa cum prevede legislatia in vigoare, ca paraseste localitatea si, bineinteles, nici tara", a declarat Niculae.

Potrivit sursei citate, agentul de politie respectiv este posesor al permisului de conducere din anul 1989, avand categoriile BE, CE, DE și al atestatului profesional eliberat de ARR Bucuresti la data de 17.03.2012 cu valabilitate pana la data de 16.03.2017, fiind cunoscut ca un bun profesionist.

"Agentul de politie are 45 de ani, este casatorit si are un copil. Este angajat in cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti din aprilie 1991 in cadrul structurilor de ordine publica, ulterior din anul 1994 a activat in cadrul structurilor de interventie rapida, iar din anul 2000 in structurile de logistica, in functia de conducator auto", se mai precizeaza in comunicat.

Politia Capitalei explica faptul ca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, politistul putea sa indeplineasca și alte activitati remunerate, in conditiile in care acest lucru nu impieta desfasurarea optima a activitatii de functionar public cu statut special.

"Politia Capitalei asteapta finalizarea anchetei autoritatilor muntenegrene, care urmeaza sa stabileasca toate circumstantele producerii accidentului rutier", se mai arata in comunicat.

Directorul firmei de transport Gregory Tour care opera autocarul prabusit in Muntenegru, Stefan Grigore, a declarat anterior ca autovehiculul avea toate verificarile tehnice la zi, iar cei doi soferi aveau experienta de cel putin zece ani, fara niciun incident pana acum.

Grigore a mai spus ca firma face acest traseu din Muntenegru de cel putin sapte-opt ori anual, iar unul dintre soferii de pe autocarul respectiv a facut acest traseu de 20 de ori.

Un autocar cu turisti romani s-a rasturnat duminica in jurul orei 18.00, ora Romaniei, intr-o prapastie din Muntenegru, accidentul soldandu-se cu 18 morti si 29 de raniti.

Accidentul s-a produs la Grlo, pe o sosea dintr-o regiune montana la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegrului.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri