CNADNR: Contract de 6,5 mil. euro pentru revizuirea studiului de fezabilitate al autostrazii Sibiu-Pitesti

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri (CNADNR) a atribuit miercuri asocierii Spea Ingineria Europea (Italia) - Tecnic Consulting Engineering Romania un contract de 29 milioane lei (6,5 milioane euro), fara TVA, pentru actualizarea studiului de fezabilitate al autostrazii Sibiu - Pitesti.

"Studiul de fezabilitate ce urmeaza a fi intocmit va lega actuala varianta de ocolire a municipiului Sibiu cu actuala varianta de ocolire a municipiului Pitesti. Lungimea proiectului este de aproximativ 120 km", se arata intr-un comunicat al CNADNR. Contractul are o durata de 17 luni si implica realizarea de studii de trafic si privind alternative de traseu, investigatii de teren, activitati de proiectare, evaluarea impactului asupra mediului, analiza cost-beneficiu si modelul financiar, precum si pregatirea documentatiei de atribuire pentru viitoarele contracte de lucrari, noteaza Mediafax.

Contractul este impartit in cinci sectiuni. Pentru tronsonul Sibiu - Boita (lotul 1) si Curtea de Arges - Pitesti (lotul 5), studiul trebuie realizat in maximum cinci luni, iar pentru celelalte sectiuni, perioada de livrare a studiului este de pana la 12 luni. Autostrada Sibiu - Pitesti, una din cele mai asteptate din Romania, a figurat in prima varianta a Master Planului de Transport ca viitor drum expres, fiind incadrata ulterior, in urma dezbaterilor publice, ca proiect de autostrada, necesitand o investitie estimata de 1,67 miliarde euro.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Citește și
Bonusul de 55 de mil. de dolari al lui Elon Musk, motiv să fie dat afară
Setari Cookie-uri