CNADNR va despagubi soferi ai caror masini au fost avariate de o furtuna pe A1 Pecica-Nad

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) va acorda despagubiri unor soferi ale caror masini au fost avariate pe autostrada A1, segmentul cuprins intre Pecica si Nadlac, unde duminica sute de balize antiorbire au fost rupte in timpul unei furtuni si au ajuns pe sosea.

Directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a spus ca soferii ale caror masini au fost avariate, duminica seara, in timpul unei furtuni, pe autostrada A1, segmentul cuprins intre Pecica si Nadlac, vor putea primi despagubiri, daca le vor solicita companiei, scrie Mediafax.

Neaga a precizat ca in timpul furtunii au fost smulse balize antiorbire pe o distanta de 600 de metri, iar acestea au fost imprastiate pe sosea, mai multi soferi lovindu-le cu masinile. ”Pe autostrada au zburat (balizele - n.r.) pe o portiune de sub 600 de metri, este o greseala a constructorului, urmeaza sa ne indreptam impotriva acestuia. Cei care au suferit daune in trafic sunt rugati sa faca plangere pentru ca dupa aceea sa-si recupereze banii de la noi, iar noi ii recuperam de la constructor”, a declarat Neaga, intr-un interviu acordat TVR.

Duminica seara, Centrul Infotrafic anunta ca traficul pe A1 Deva-Nadlac, tronsonul Pecica - Nadlac, era ingreunat dupa ce in timpul unei furtuni au fost smulsi ”parapetii medieni”, fiind imprastiati pe sosea. La randul lor, reprezentantii Politiei Autostrazi Vest au declarat, ca ”doar cateva balize antiorbire au fost rupte de vant” si ca nu au fost inregistrate incidente in trafic.

Totusi, pe parcursul noptii de duminica spre luni, mai multi soferi au lovit cu masinile balizele din plastic, care aveau si componente metalice de prindere. De asemenea, din cauza suruburilor care au ajuns pe asfalt, cauciucurile mai multor autoturisme s-au spart. Unii soferi au declarat ca au suferit avarii la radiatoarele autoturismelor si ca au fost nevoiti sa apeleze la servicii de tractare. Luni, reprezentantii CNADNR au anuntat ca vijelia a rupt aproximativ 500 de balize antiorbire, care intre timp au fost inlocuite de catre constructor.

Citeste si:
CNAIR i-a vândut unui șef un apartament pe Calea Victoriei cu 7.238...
CNAIR i-a vândut unui șef un...

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri