UPS anunta noi obiective de sustenabilitate pentru a completa flota cu mai multe vehicule care folosesc combustibil alternativ si tehnologii avansate, bazandu-se in acelasi timp tot mai mult pe sursele de energie regenerabile.

Compania si-a propus ca pana in 2020, unul din patru vehicule nou achizitionate anual sa functioneze cu combustibili alternativi si tehnologii avansate, fata de 16% in 2016.

Un alt obiectiv stabilit de companie este ca, pana in 2025, 40% din totalul combustibilului utilizat pentru operatiunile de la sol sa provina din alte surse decat benzina si motorina traditionale, in crestere de la 19,6% in 2016.

UPS utilizeaza peste 8.300 de vehicule, la nivel global, care folosesc combustibili alternativi si tehnologii avansate. Flota companiei include vehicule electrice, electrice hibride, hidraulice hibride, pe gaz natural comprimat (CNG), gaz natural lichefiat (LNG), propan si vehicule usoare care economisesc carburant. Flota UPS utilizeaza in fiecare an milioane de galoane de motorina care provin din surse regenerabile cu emisii scazute de carbon si gaz natural regenerabil (RNG).

Viziunea UPS implica o retea logistica inteligenta de vehicule cu tehnologie avansata si facilitati alimentate de surse de energie tot mai diverse si sustenabile, inclusiv energie solara, eoliana, gaz natural regenerabil, hidrogen regenerabil si motorina regenerabila livrate prin intermediul unei infrastructuri energetice avansate. UPS implementeaza deja multe dintre aceste tehnologii in vehiculele si facilitatile de la sol si intentioneaza sa mareasca semnificativ gradul de utilizare al acestora in cadrul flotelor sale la nivel mondial.

Citeste si:
UPS lanseaza noi servicii dedicate sectorului medical
UPS lanseaza noi servicii...

Din 2009, UPS a investit peste 750 de milioane de dolari in vehicule care utilizeaza combustibili alternativi si tehnologii avansate si in statii de alimentare la nivel global. Compania a utilizat mai mult de 97 de milioane de galoane de combustibili alternativi si cu emisii scazute de carbon pentru alimentarea flotei de la sol in 2016, iar recent a investit 18 milioane de euro in sisteme de energie solara localizate in opt facilitati.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Aceasta este prima strada din Londra pe care trec numai masini "verzi"