Bosch a demarat lucrarile de constructie la o noua cladire administrativa in cadrul fabricii din Blaj, judetul Alba, care va fi inaugurata in toamna anului 2019.

„Bosch si-a extins activitatea de productie la Blaj in ultimii ani, astfel ca am decis sa construim o noua cladire care sa sustina aceasta crestere si sa asigure suficient spatiu pentru noi proiecte ce vor contribui la dezvoltarea pe termen lung a fabricii”, a declarat Dirk Arnold, directorul general al unitatii de productie Bosch din Blaj.

Bosch va investi peste sapte milioane de euro in noua cladire, care se va desfasura pe o suprafata de 5.700 metri patrati si doua niveluri. Aceasta va gazdui birouri pentru aproximativ 250 de angajati, precum si cea mai mare parte a laboratoarelor de dezvoltare aflate in prezent in interiorul fabricii, incepand cu toamna anului 2019.

La Blaj, Bosch a deschis prima fabrica din Romania pentru componente de tehnica liniara, in anul 2007. Ulterior, locatia s-a extins prin deschiderea unor noi unitati de productie pentru solutii de mobilitate prin diviziile Chassis Systems si Powertrain Solutions si au fost implementate solutii inteligente de Industrie 4.0 pentru eficientizarea productiei. In prezent, fabrica din Blaj inregistreaza cresteri considerabile, atat in sectorul Solutiilor de mobilitate, cat si in cel al Tehnologiei industriale, fiind un jucator important pentru Bosch. Bosch produce la Blaj, pe langa echipamente de tehnologie industriala, componente electronice pentru sectorul auto.

Grupul Bosch este prezent pe piata din Romania de aproximativ 25 de ani si numara peste 6.500 de angajati in cinci entitati. In anul 2016, Bosch a inregistrat un volum de vanzari de 332 milioane de euro pe piata din Romania. Pe langa centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj si unitatile sale de productie pentru Solutii de mobilitate din Cluj si din Blaj, Bosch mai opereaza si o unitate de productie de tehnica liniara, localizata de asemenea in Blaj, precum si un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) in Timisoara. In Bucuresti, Bosch opereaza un birou de vanzari pentru produsele diviziilor Solutii de mobilitate, Bunuri de larg consum si Tehnologie pentru constructii si energie. In plus, o filiala a BSH Hausgerate GmbH, activa pe piata electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, in capitala tarii.

Citeste si:
Business-ul Bosch creste in Romania: vanzari de 416 MIL. euro
Business-ul Bosch creste in...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Bosch, vanzari de peste 1,2 MLD. euro in Romania