Suceava este al doilea oras, dupa Turda, care va organiza in aceasta vara o licitatie pentru achizitia de autobuze electrice destinate transportului public. Finantarea este derulata prin programul de Cooperare Elvetiano-Roman.

Potrivit anuntului de participare, licitatia pentru mijloacele de transport "verzi", de capacitate mica, va fi organizata in luna iulie, iar valoarea contractului este de 4,7 milioane de lei, scrie Transport Times.

Banii sunt obtinuti in cadrul proiectului „Electromobilitate — Vehicule electrice pentru o municipalitate verde”, ce are in vedere cresterea numarului de vehicule electrice in cadrul parcului auto al Suceavei, ceea ce duce la reducerea consumului de combustibil si a emisiilor de CO2.

Fondurile obtinute prin Programul de Cooperare Elvetiano – Român acopera 85% din valoarea contractului, restul de 15% fiind suportate de la bugetul local.

Pentru atribuirea contractului, cu o durata de 10 luni, sunt luate in calcul mai multe criterii, insa pretul va avea ponderea cea mai mare, de 60%.

Primaria municipiului Turda va organiza, in luna iunie, o licitatie pentru achizitionarea unui numar maxim de 20 de autobuze electrice pentru transportul public de calatori, a unui sistem e-ticketing si a unor statii de incarcare rapida. Valoarea contractului este de 44,33 milioane de lei fara TVA, cu o durata de 36 de luni.

Photo by chuttersnap on Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri