Deputatul liberal Sorin Moldovan a depus la Parlament primul proiect de lege pentru reglementarea circulatiei trotinetelor electrice – un vehicul a carui utilizare se raspandeste rapid in toata tara. Proiectul da liber circulatiei trotinetelor pe drumurile publice sub acelasi regim ca al bicicletelor si arata clar ca trotinetele nu vor fi incluse in categoria mopedelor.

Astfel, cei care conduc trotinetele trebuie sa aiba minimum 14 ani, iar pana la 18 ani sunt obligati sa poarte casca de protectie, scrie G4Media.ro.

Posesorii de trotinete electrice nu au obligatia de a le inmatricula, dar vor fi obligati sa circule pe pistele de biciclete daca ele exista. De asemenea, trebuie sa aiba trotinetele echipate cu mijloace de iluminare si dispozitive reflectorizante.

”Trotinetele electrice sunt din ce in ce mai prezente in trafic, devenind un fenomen stradal. Intr-un trafic aglomerat, ele reprezinta un mijloc rapid si nepoluant de deplasare pentru cetatenii aglomeratiilor urbane. Trotineta electrica ar putea fi o solutie rapida la descongestionarea traficului atunci cand timpul o permite. Vidul legislativ face ca cei care folosesc trotinetele electrice sa o faca pe riscul lor, nefiind clar unde trebuie sa circule cu ele si nici ce obligatii au in cazul in care sunt opriti de catre politie in trafic”, arata deputatul Sorin Moldovan in expunerea de motive a proiectului.

Proiectul de lege a fost depus la Senat, prima camera sesizata. Ca sa intre in vigoare, proiectul trebuie sa fie votat de Parlament si promulgat de presedinte.

Citeste aici cate trotinete electrice se fura in Romania.

Citeste si:
Trotinetele electrice polueaza mai mult decat autobuzele
Trotinetele electrice...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Video: Apar trotinetele electrice care merg singure