Un producător de componente auto din Sibiu angajează şi în perioada pandemiei

Continental, care detine una din cele mai mari fabrici din municipiul Sibiu, continuă să facă angajări în perioada de pandemie şi este printre puţinii angajatori care îşi testează salariaţii de COVID-19, a declarat Alice Nistor, reprezentant al companiei.

Fabrica Continental din Sibiu este cea mai mare din Zona Industrială Vest a municipiului, cu 4.500 de angajaţi. Deşi şi-a restrâns activitatea în această perioadă, fabrica a continuat să angajeze oameni şi nu a disponibilizat pe nimeni, scrie Agerpres.

"Angajările continuă. Căutăm atât ingineri, programatori, cât şi tehnicieni specializaţi în instalaţii, electrotehnică şi chiar recrutăm pentru o brigadă de pompieri a Continental Sibiu. Bineînţeles, procesul de recrutare a fost adaptat circumstanţelor şi interviurile se desfăşoară strict online", a explicat Alice Nistor.

Potrivit sursei citate, fabrica de la Sibiu nu a întrerupt complet producţia în ultimele două luni şi îşi va relua activitatea la capacitate maximă, începând de luni, 11 mai. Numai în ultimele două săptămâni unii angajaţi şi-au luat concediu, iar alţii au fost trimişi în şomaj tehnic.

"Fabrica de componente electronice din Sibiu a suspendat temporar activitatea pe majoritatea liniilor de producţie între 30 aprilie şi 10 mai. Pentru angajaţi, acest lucru înseamnă, în funcţie de situaţia fiecăruia: concediu la cerere, plată în avans pentru zile de lucru care vor fi recuperate ulterior sau, în unele cazuri, şomaj tehnic. Anumite linii de producţie au continuat să funcţioneze însă fără întrerupere astfel încât compania să îşi poate îndeplini obligaţiile de livrare. În restul departamentelor, activitatea a continuat normal. Cei mai mulţi dintre angajaţii care ocupă funcţii administrative, precum şi majoritatea celor din centrul de cercetare şi dezvoltare, acolo unde activitatea o permite, au posibilitatea de a lucra de acasă pentru o perioadă extinsă de timp", a mai precizat reprezentantul uzinei.

Citeste si:
Primele cazuri de coronavirus la cel mai mare angajator din Sibiu
Primele cazuri de coronavirus...

Fiecare angajat este verificat dacă poartă corect masca de protecţie

Continental este una din puţinele fabrici din Sibiu care îşi testează angajaţii de COVID-19, aşa cum sunt testaţi pacienţii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Testele de COVID-19 sunt o măsură suplimentară de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Tot în această fabrică, fiecare angajat este verificat dacă poartă corect masca de protecţie.

"Putem menţiona ca măsuri speciale faptul că fiecare angajat primeşte mască de protecţie înainte de a intra în locaţie, izolarea schimburilor sau închiderea sălii de mese. De asemenea, la intrarea în locaţie au fost instalate sisteme automate de măsurare a temperaturii, cu cameră. Acestea verifică atât temperatura, cât şi dacă angajatul poartă corespunzător masca. Aceste sisteme au fost dezvoltate intern, de către colegii noştri din echipa de Industrial Engineering. Putem confirma şi informaţia că am început în urmă cu ceva timp o campanie de testare preventivă, împreună cu Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria. Campania presupune testarea cu test RT-PCR a angajaţilor care sunt mai expuşi unor situaţii posibile de contaminare sau fac parte din grupele de risc, costurile fiind suportate integral de Reţeaua Privată de Sănătate 'Regina Maria' şi Continental. În plus, ne-am alăturat campaniei de testare serologică în masă desfăşurată de Reţeaua Privată de Sănătate 'Regina Maria', prin care toţi angajaţii Continental se vor putea testa. Este vorba de teste serologice prin metoda imunoenzimatică care măsoară nivelul anticorpilor IgM şi IgG produşi de organism atunci când este expus la infecţia COVID-19. Continental suportă parţial costurile campaniei", a mai precizat Alice Nistor.

Potrivit sursei citate, la Continental Sibiu sunt fabricate anual aproximativ 33 de milioane de unităţi electronice de control. Printre produsele dezvoltate, testate şi fabricate în Sibiu se numără sistemele inteligente de frânare, sisteme de asistare la condus sau pedala de acceleraţie care limitează viteza în cazul detectării unui obstacol.

Citeste si:
Sibiu, pe lista celor mai sigure destinaţii turistice europene în...
Sibiu, pe lista celor mai...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Citește și
Elon Musk lovește din nou: Tesla a lansat pantalonii scurți ”S3XY”
Setari Cookie-uri