Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Asocierea Search Corporation – Mega Muhendislik Musavirlik (Mega Engineering Consulting) au semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic de execuție pentru drumul expres Găești – Ploiești, transmite Ministerul Transporturilor.

Contractul, în valoare de 15.863.176 de lei fără TVA (fonduri europene nerambursabile), are o durată de 24 luni, din care:

  • 14 luni pentru realizarea studiului de fezabilitate,
  • 6 luni pentru proiectul tehnic de execuție
  • 4 luni pentru servicii de asistență tehnică în pregătirea procedurilor de achiziție a contractului de lucrări și în obținerea finanțării europene.

„Proiectul pentru realizarea drumului expres Găeşti-Ploieşti va pune în valoare zona şi o va conecta la marile coridoare europene de transport, la Coridorul 4 Pan European reprezentat de autostrada A1 şi spre Moldova, Coridorul 9 Pan European spre Buzău, Focşani viitoarea autostradă A7. Totodată acest drum expres va fi un punct de inflexiune pentru această zonă, va fi o variantă suport mai scurtă pentru traficul care vine din zona de sud pe relaţia Craiova-Piteşti şi care poate ocoli Bucureştiul în drum spre Moldova, respectiv spre Dobrogea”, a declarat ministrul Lucian Bode.

„Vin cu veşti bune aici, la Găeşti, investiţii în reţeaua de drumuri naţionale care vizează drumul trans-regio A1 Titu-Bâldana-Târgovişte-Sinaia care, pe două dintre componentele sale, înregistrează evoluţii importante pentru lărgirea la 4 benzi pe DN7 Bâldana-Titu. La sfârşitul lunii mai a fost publicat în SEAP anunţul de participare pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie lucrări, iar conform calendarului Companiei de Drumuri în septembrie avem termen de depunere a ofertelor. Credem că până la sfârşitul anului, în ipoteza în care nu avem contestaţii, vom semna contractul de execuţie pentru acest tronson. De asemenea pentru proiectul de modernizare DN 71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia, lărgire la 4 benzi, drumul având depusă o ofertă pentru primul lot, termenul desemnat de semnate a contractului de proiectare şi execuţie îl estimăm pentru luna noiembrie”, a mai spus ministrul Bode.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri