68% dintre români preferă mașina personală ca mijloc de transport, în contextul COVID-19

Cei mai mulți români cu vârste de peste 18 ani (68%) consideră că mașina personală este cel mai sigur mijloc de transport în momentul de față, arată Barometrul IRES-UNSAR privind Percepția riscului și cultura asigurărilor din România. Autoturismul personal este urmat, în preferințele românilor, de transportul public (11%) și de bicicletă (9%).

În cazul categoriei de vârstă 18-50 de ani, mașina personală este preferată de o proporție mai mare a populației (77%), însă bicicleta este al doilea cel mai preferat mijloc de transport (8%), urmat de transportul public (7%).

Cititi si Mașini electrice second-hand sau noi? Ce să cumpăr?

„Percepțiile asupra riscului sunt în continuă schimbare în contextul pandemiei, iar preocupările românilor sunt reflectate în consecință. Dacă, până acum câteva luni, asistam la o consolidare a transportului public ca alternativă pentru mobilitate și reducere a impactului asupra mediului înconjurător, suntem acum în punctul în care mașina personală pare a reveni în centrul atenției, datorită siguranței sporite pe care o oferă în fața virusului SARS-CoV-2”, a declarat Adrian Marin, Președintele UNSAR.

Conform datelor publicate de Comisia Europeană în iunie 2020, România înregistrează cele mai multe decese cauzate de accidentele rutiere, cu o rată de 96 de decese/milion de locuitori, aproape dublu față de media europeană, de 51 de decese/milion locuitori. În același timp, deși la nivelul Uniunii Europene se înregistrează progrese în ceea ce privește scăderea numărului de decese provocate de accidente rutiere, numărul victimelor în accidentele rutiere grave din România, în 2019, este comparabil cu cel din 2018, conform statisticilor publicate de Poliția Română.

Citeste si:
Vară de foc pe piața muncii: La ce companii a fost cea mai mare...
Companiile și domeniile la...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Cititi si Cele mai afectate modele de mașini de criza generată de Covid-19 pe piața din România

Parcul auto din țara noastră s-a situat, până în prima parte a anului 2020, pe un trend ascendent. Datele publicate de APIA – Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile arată că, numai anul trecut, au fost înmatriculate peste 606.000 autoturisme, ceea ce a condus la o creștere de 23,4% a înmatriculărilor față de 2018. Dintre autoturismele nou înmatriculate, aproape trei sferturi (73,3%) au fost autoturisme rulate.

UNSAR și industria de asigurări își continuă demersurile de consolidare a condusului preventiv, inclusiv printr-o nouă campanie dedicată ce va fi lansată la finalul acestui an.

Citeste si:
EXPERIMENT WALL-STREET: Masina, metrou sau autobuz in drum spre job?
EXPERIMENT WALL-STREET:...
Sursa foto: George Rudy / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri