Hödlmayr Logistics Romania: Piața se va stabiliza la cca. 70% din volumul anului precedent

Hödlmayr Logistics Romania se așteaptă ca până la sfârșitul anului 2020, piața să ajungă la aproximativ 70% din volumul anului precedent.

"După câteva luni dramatice, în care efectele pandemiei de coronavirus au fost puternic resimțite, industria auto începe să-și revină treptat. Prima jumătate a acestui an a fost puternic afectată de Covid-19, iar revenirea pieței a avut loc într-o perioadă în mod normal foarte volatilă, și anume perioada de vară. Dacă toamna nu va aduce alte evenimente neprevăzute, putem pleca de la premisa că și piața își va reveni. Reacțiile rapide și, în consecință, luarea măsurilor necesare sunt motivele pentru care experții auto estimează că până la sfârșitul anului 2020, piața se va stabiliza la cca. 70 la sută din volumul anului precedent", spune Tamer Sen, Director General al Hödlmayr Logistics Romania.

Citiți și Ce țări vor avea primele mașini de pompieri electrice.

Hödlmayr Logistics Romania dispune de o conexiune feroviară proprie, direct la sediul filialei, astfel săptămânal pot fi încărcate aici peste 1.500 vehicule. În special, cele două fabrici de mașini din apropiere beneficiază de amplasarea geografică bună a legăturii feroviare.

„Suntem convinși că, pe termen mediu, site-ul nostru va deveni un veritabil hub internațional, de unde pot fi distribuite mașini spre vest și spre est“, declară Tamer Sen.

Citeste si:
STUDIU: Bucureștenii, printre cei mai nemulțumiți români de...
STUDIU: Bucureștenii, printre...

Soluțiile logistice care, pe de o parte, asigură un transfer facil și, pe de altă parte, îndeplinesc obiectivele climatice, au fost întotdeauna de interes pentru Hödlmayr. De aceea, Grupul Hödlmayr investește continuu în transportul feroviar.

Citiți și TOP: cele mai ieftine crossovere hibride din România

Hödlmayr Logistics Romania este a doua companie de logistică de transport auto din România, având peste 200 de angajați. Flota de vehicule este compusă din peste 100 transportoare speciale. Locația din Bascov include o capacitate de garare pentru cca. 3.000 vehicule și asigură - pe lângă soluțiile de transport și numeroase lucrări de service. Cifra de afaceri a filialei Hödlmayr s-a ridicat în anul 2019 la 33 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 30% comparativ cu 2018.

Citeste si:
Nestlé lansează pe piața de cafea din România noua gamă de produse...
Nestlé lansează pe piața de...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri