CNAIR a primit 11 oferte pentru construcţia secţiunii 2 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. Cele mai multe dintre acestea vin de la firme din Turcia, China și Italia.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va selecta, în cadrul procedurii de „licitaţie restrânsă”, maximum 6 ofertanţi care vor depune oferte tehnice şi financiare în etapa a II-a a procedurii de achiziţie publică, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Cei 11 ofertanți pentru secțiunea Boiţa - Cornetu sunt Asocierea Aktor SA- Rizzani de Eccher (Grecia-Italia), Astaldi Spa (Italia), Asocierea China Communications Construction Company LTD - Drum Asfalt SRL - Dimex 2000 Company (China - România), Impresa Pizzarotti & CSpA (Italia), Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret Anonim Sirketi (Turcia), Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret AS - Gulermark Agir Sanayi Anara ve Taahut AS - Yapi Merkezi ve Sanayi AS - Ozalgin Insaat Ticaret ve Sanayi (Turcia), Asocierea Mapa Insaat ve Ticaret AS - Cengiz Insaat Sanayi ve Ticaret (Turcia), Asocierea Rec Uluslararasi Insaat Yatirim Sanaya ve Ticaret Anonam Sarketa - Onur Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret ve Sanayi AS (Turcia), Asocierea Sinohydro Corporation Limited - Power Construction Corporation of China LTD - PowerChina Roadbridge Group Co Ltd - Ozgun Insaat Taahhutv Sanayi ve Ticaret Limited Sirketi (China - Turcia), Asocierea Strabag SRL - Acciona Construccion (Romania-Spania) şi Asocierea Tefken Insaat ve Ticaret AS - Dogus Insaat ve Ticaret (Turcia).

„Comisia de Evaluare va analiza candidaturile în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice. Prezenta procedură este de tipul „licitaţie restrânsă”, iar dintre cei 11 candidaţi, CNAIR va selecta un număr de minimum 5 - maximum 6, care vor depune oferte tehnice şi financiare în etapa a II-a a procedurii de achiziţie publică”, se precizează în comunicat.

Valoarea estimată a contractului este de 4,635 miliarde de lei fără TVA iar finanțarea va fi făcută din fonduri europene nerambursabile.

Traseul are o lungime de 31.33 kilometri şi conţine 49 de poduri şi viaducte, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m şi 1590 m şi ecoduct în zona localităţii Lazaret.

Termenul de realizare prevăzut este de 18 luni proiectare şi 50 de luni execuţie, conform factorilor de evaluare din Documentaţia de Atribuire.

Autostrada Sibiu - Piteşti va avea o lungime de peste 122 de kilometri, este împărţită în 5 loturi, va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri