Ford Motor a confirmat joi că va electrifica toată gama de maşini din Europa până în 2030, grupul american alăturându-se astfel cursei globale a producătorilor auto care dezvoltă vehicule cu emisii zero, în perspectiva interzicerii vânzărilor de maşini noi alimentate cu combustibili fosili, transmit DPA şi Reuters.

Până la mijlocul lui 2026, Ford va comercializa pe piaţa europeană doar vehicule de pasageri cu emisii zero, integral electrice sau hibride plug-in. Mai mult, din 2022, la fabrica sa de motoare din Valencia, Spania, va fi produs motorul hibrid de 2,5 litri Duratec, pentru modelele Kuga PHEV, Kuga, Galaxy şi S-MAX care vor fi vândute pe piaţa din Europa. Motorul Duratec se fabrică acum la uzina Ford din Chihuahua, Mexic.

Producătorul auto american va investi suplimentar 5,20 milioane de euro (6,10 milioane de dolari) pentru a spori capacitatea de producere a bateriilor de la uzina din Valencia.

De asemenea, Ford va renunţa în Europa la producţia sedanului Mondeo, în martie 2022, pentru a se concentra pe SUV-uri şi vehicule electrice.

Luna trecută, Ford a majorat investiţiile în vehicule electrice şi autonome la 29 de miliarde de dolari, după ce anul trecut anunţase că va face investiţii de 11 miliarde de dolari pentru a lansa 40 de modele de automobile electrice şi hibride. De asemenea, compania va investi şapte miliarde de dolari în dezvoltarea tehnologiei pentru vehicule autonome.

Ford va investi un miliard dolari în fabrica sa din Koln, Germania, care va deveni prima facilitate din Europa a companiei unde vor fi produse vehicule electrice.

Primul automobil exclusiv electric european va fi produs la Koln din 2023, iar compania ia în considerare şi un al doilea model la această uzină.

În prezent, Ford domină pieţele din SUA şi Europa pe segmentul vehiculelor comerciale alimentate cu benzină, având cote de piaţă de 40% şi, respectiv, de aproape 15%.

Vânzările de automobile electrice şi hibride în Uniunea Europeană s-au triplat anul trecut, depăşind pragul de un milion de unităţi şi fiind responsabile pentru mai mult de 10% din numărul total de vehicule vândute, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Pe lângă faptul că trebuie să îndeplinească noile ţinte stricte privind emisiile de carbon introduse în UE, producătorii auto au beneficiat şi de subvenţiile guvernamentale pentru vehiculele electrice, subvenţii care au fost incluse în programele naţionale de revenire din pandemie, în special în Franţa şi Germania. În consecinţă, în 2020 vânzările de vehicule complet electrice s-au dublat până la 538.772 unităţi de la 247.854 unităţi în 2019.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.

Sursa foto: AutoMarket

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri