70% dintre români se tem că vor fi păcăliți când cumpără o mașină rulată

Aproximativ 70% dintre români se tem că vor fi păcăliți în ceea ce privește kilometrajul sau avariile mașinii atunci când cumpără o mașină rulată, potrivit unui sondaj autoDNA.

Circa 43% dintre clienții autoDNA din 2020 se temeau că vor cumpăra o mașină la mâna a doua cu accidente majore, in timp ce 30% dintre cumpărătorii de mașini SH se temeau de modificarea kilometrajului.

De altfel, kilometrajul este și primul criteriu în achiziția unei mașini la mâna a doua, urmat de elemente de siguranță ale acesteia (accidente și dotări). Prețul de revânzare și costurile de întreținere nu reprezintă încă elemente luate în calcul la alegerea unei mașini.

Peste 60% dintre respondenții sondajului autoDNA consideră că includerea raportului autoDNA în anunțul de vânzare este un semn de seriozitate a vânzătorului. Aproape 50% dintre cei care au negociat prețul de achiziție al mașinii în baza raportului autoDNA au obținut discounturi de până la 300 euro, iar 25% dintre ei au obținut până la 500 euro.

Cele mai importante 5 criterii pe care românii le iau în calcul când cumpără o mașină la mâna a doua sunt:

  • kilometrajul,
  • elementele de siguranță (aici incluzând și potențiale accidente ale mașinii),
  • anul de fabricație al mașinii,
  • prețul de cumpărare,
  • dotările de confort.

”Datele noastre arată că, în achiziția unei mașini la mâna a doua, românii se tem cel mai tare de accidente majore pe care vânzătorul nu le declară, un kilometraj modificat și de starea tehnică a mașinii care poate fi ascunsă. Toate acestea pot fi verificate simplu cu un raport autoDNA care costă, în medie, 60 de lei”, a declarat Răzvan Pavel, Managing Partner, autoDNA.ro România.

Platforma de verificare online a istoricului mașinilor activează pe piața românească din 2015, având sediul central în Polonia.

Citeste si:
Masina noua versus second-hand: cu cat se devalorizeaza?
Masina noua versus masina...

Sursa foto: Kzenon/ shutterstock.com
Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri