Aproape 27.000 de persoane fizice s-au înscris în Programul Rabla Clasic 2021, în timp ce pentru Rabla Plus s-au înregistrat peste 4.550 de solicitanţi, arată datele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), citate de Agerpres.

Conform sursei citate, în Programul Rabla Clasic 2021, până în prezent, au fost achiziţionate 15.497 de autovehicule şi 107 motociclete.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, AFM informează că a fost publicată în această săptămână pe site-ul instituţiei o nouă listă conţinând 107 dosare acceptate pentru 161 autovehicule. De asemenea, au fost publicată o contestaţie pentru un autovehicul, iar până la ora actuală au fost acceptate 562 de dosare pentru 860 de autovehicule şi 13 contestaţii pentru 18 autovehicule.

Totodată, la producători/dealeri auto s-au înscris 394 de persoane juridice, fiind achiziţionate 97 de autovehicule.

Pe de altă parte, în cadrul Programului Rabla Plus 2021 s-au înscris la producători/dealeri auto 4.553 persoane fizice, până acum fiind achiziţionate 701 autovehicule noi (419 pur electrice, 282 electrice hibride) şi o motocicletă electrică.

De asemenea, pentru persoanele juridice au fost publicate 107 dosare acceptate pentru 162 autovehicule electrice, dintre care 62 electrice hibride şi 100 pur electrice. În plus, au fost publicate două contestaţii pentru două autovehicule pur electrice.

În total, pentru Rabla Plus au fost acceptate 475 de dosare pentru 783 de autovehicule, dintre care 296 electrice hibride, 486 pur electrice, o motocicletă electrică şi 8 contestaţii pentru 14 autovehicule (3 electrice hibride şi 11 autovehicule pur electrice).

La producători/dealeri auto s-au înscris 403 de persoane juridice, iar până în prezent au fost achiziţionate 179 de maşini noi, dintre care 103 pur electrice şi 76 electrice hibride.

Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.

Valabilitatea Notei de înscriere este de 150 de zile de la data emiterii, pentru Rabla Clasic, respectiv 240 zile pentru Rabla Plus, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autovehiculului nou.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri