Țiriac Collection, galeria privată de autovehicule aparținând lui Ion Țiriac, prezintă exclusiv în weekendul 10-12 septembrie o expoziție în aer liber compusă din peste 40 de modele auto, care vin să completeze colecția din incintă.

De asemenea, expoziția integrează o zonă destinată modelelor auto hibrid și electrice. În premieră națională este expus noul model electric Hyundai IONIQ 5.

Sunt expuse modele reprezentative pentru mărcile Bentley, Chevrolet, Chrysler, Dodge, Jaguar, Lincoln, Mercedes-Benz și Rolls-Royce, produse pe parcursul ultimului secol și încă neafisate în cadrul galeriei Tiriac Collection.

Expoziția exterioară, deschisă publicului în mod gratuit, va putea fi admirată de vineri 10 septembrie, până duminică 12 septmbrie, în intervalul orar 10:00-19:00, în curtea galeriei Tiriac Collection, localizată în Otopeni, pe Calea Bucurestilor, nr. 289.

Evenimentul va reprezenta o oportunitate inedită pentru pasionații domeniului auto de a admira mașinile selectate într-o zonă extinsă, de a se bucura de vizibilitatea tuturor detaliilor și unghiurilor exterioare ale autovehiculelor prezentate și de a accesa informații despre istoricul acestor modele în limbile română și engleză. Expoziția are si două unități auto complet restaurate local.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri