CNAIR a anunțat că oferta depusă pentru lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva, celebru din cauza ”tunelurilor pentru urși” este neconformă, astfel că licitația va fi reluată.

Potrivit comunicatului oficial de pe site-ul CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), se va relua licitația pentru contractul de ”Proiectare si execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220 - Secțiunea E și finalizare Secțiunea D” deoarece oferta tehnică depusă de ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. - CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia) este neconformă.

”În regim de urgență, CNAIR va face toate demersurile necesare pentru reluarea rapidă a noii proceduri de atribuire pentru acest contract”, se precizează în comunicat. Acesta este ultimul segment care mai trebuie construit pentru ca între Sibiu și Nădlac să se poată merge pe autostrada A1. Momentan, șoferii folosesc, pe această porțiune, DN 68A.

Într-o postare pe Facebook, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR-Plus), susține că actualul titular al portofoliului, Sorin Grindeanu (PSD), ”aruncă la gunoi peste 187 de milioane de euro din PNRR. Șansele pentru finalizarea până în 2026 a celor 9km lipsă din A1 (zona “tunelurilor urșilor” la Holdea) scad către zero.”

”Întregul calendar din PNRR pentru Lugoj - Deva Lotul 2 este în aer. E vorba de un lot complicat cu tuneluri în lungime de 2km, durata contractuală 4 ani. Relicitarea proiectului va face aproape imposibilă respectarea termenului de 2026 pentru folosirea banilor din PNRR”, mai afirmă Drulă.

Anunțul de participare a fost lansat de CNAIR încă din iulie 2019. Valoarea estimată a contractului este, în acest moment, de 1.560.501.398 de lei (peste 315,3 milioane euro), pe site-ul e-licitatie.ro. Este vorba despre proiectare, execuția și finalizarea lucrărilor pentru un segment de autostradă de 9,13 kilometri, dintre care 2,13 sunt de tunel, între localitățile Margina și Holdea.

Porțiunea de șosea a devenit problematică încă din 2013, când s-a stabilit că este nevoie de două tuneluri (Câte unul pe sens): ulterior s-a descoperit că trebuie schimbată soluția tehnică, deoarece respectivul segment de 9 kilometri este tranzitat de urși, astfel că acordul de mediu a impus și construirea a două ecoducte, mai cunoscute drept ”tuneluri pentru urși”. În acest moment, segmentul Margina-Holdea este prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind prevăzut ca PNRR să acopere 187 de milioane de euro (fără TVA) din costurile proiectului (documentul poate fi descărcat de AICI).

Sursa foto: CNAIR

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri