România a înregistrat cea mai mare creștere la numărul de mașini electrice vândute în primele șase luni ale acestui an. Explozia prețurilor la combustibili pare să fi impulsionat românii să-și cumpere electrice, care sunt mult mai ieftin de întreținut decât modelele cu ardere internă.

Cel mai nou raport al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile arată că România a avut cea mai mare creștere din Europa a numărului de mașini electrice vândute în primele 6 luni. Astfel, vânzările de mașini electrice au crescut cu 410% în țara noastră, în această perioadă.

Un nou raport ACEA relevă faptul că România a avut cea mai mare creștere a vânzărilor de mașini electrice la nivel european, în perioada ianuarie-iunie 2022. Astfel, vânzările de mașini electrice în România au crescut cu 410.3% față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind comercializate 4.460 de mașini electrice. Prin comparație, anul trecut au fost înmatriculate doar 874 de mașini cu zero emisii în aceeași perioadă.

Raportul mai arată faptul că 9,9% din totalul de mașini vândute în Europa, în primele 6 luni, au fost electrice. Anul trecut, cota vehiculelor cu zero emisii era de 6,6% în aceeași perioadă.

Mașinile diesel - în scădere

Între timp, cota mașinilor cu motoare diesel a scăzut până la 17,4% la nivel european, față de 21,6% cât era anul trecut. Și cota vehiculelor pe benzină a scăzut, de la 41,9% în primele 6 luni din 2021, la 37,9% în prezent.

La polul opus, mașinile cu propulsie hibridă cu încărcare la priză reprezintă 8,7% din vânzările totale, o creștere de 0,4% față de anul trecut. La final, cota mașinilor cu propulsoare hibride convenționale a crescut de la 19% în 2021, până la 22,8% în prezent.

La începutul acestei săptămâni, ACEA a dat publicităţii şi datele privind înmatriculările de autoturisme în luna iunie, când au fost înmatriculate doar 1,06 milioane vehicule, cea mai slabă lună iunie de la debutul publicării datelor statistice în 1996.

Un număr de 47.111 autoturisme noi au fost înmatriculate în România în primele cinci luni din acest an, în creştere cu 33,3% faţă de cele 35.346 de maşini înmatriculate în perioada similară din 2021, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Top 10 mărci autoturisme, plus autovehicule comerciale, după cinci luni din 2022, este condus de către Dacia (12.842 unităţi), urmată de Ford (4.683 unităţi), Hyundai (3.921 unităţi), Toyota (3.880 unităţi), Renault (3.743 unităţi), Volkswagen (3.382 unităţi), Skoda (3.307 unităţi), Mercedes Benz (3.010 unităţi), Peugeot (1.855 unităţi) şi Kia (1.090 unităţi).

Românii vor electrice, dar nu-i prea lasă infrastructura

Jumătate dintre români vor să-şi cumpere maşini electrice pentru a reduce costul cu alimentarea şi a proteja mediul, însă infrastructura de încărcare rămâne principalul motiv de reticenţă.

Dintre aceştia, cei mai mulţi (63%) ar face o astfel de achiziţie datorită costului cu alimentarea, care rămâne încă scăzut faţă de motorizarea pe benzină sau motorină, 49% sunt motivaţi de protecţia mediului, 47% de sănătatea personală, iar 40% sunt atraşi de stimulentele acordate de stat, conform studiilor.

Dintre românii care intenţionează să îşi cumpere o maşină electrică, 54% spun că şi-ar menţine preferinţa chiar dacă preţul energiei ar fi similar cu cel al combustibililor clasici, însă 38% şi-ar schimba planurile în acest caz, iar 8% nu sunt siguri ce decizie ar lua.

Reţeaua naţională de staţii pentru încărcarea maşinilor electrice suferă

Odată cu ascensiunea acestui segment de autovehicule, autorităţile au început să pună la punct o strategie de creare a unei reţele de staţii pentru reîncărcare destinată maşinilor electrice şi hybrid plug-in. Pe de altă parte, companii din mediul privat au investit sume importante pentru a construi puncte de încărcare a maşinilor electrice.

Raportul European Full Observatory „Pricing o electric vehicle recharching Europe”, republicat de Comisia Europeană, pe data de 9 februarie 2022 relevă faptul că, la nivelul anului 2019, în România existau 376 de staţii publice de încărcare a maşinilor electrice.

În prezent, la nivel naţional, nu există o statistică oficială referitoare la numărul acestor staţii de încărcare, însă ultima estimare a autorităţilor menţionează o reţea ce cuprinde aproape 3.000 de astfel de puncte, urmând ca prin PNRR infrastructura de reîncărcare să crească cu încă 15.000.

Enel X România a colaborat cu retailerul Mega Image, extinzând infrastructura naţională de mobilitate electrică prin instalarea a 72 de puncte de încărcare a vehiculelor electrice în Bucureşti şi în alte 11 localităţi. Dintre acestea, 46 de puncte de încărcare Enel X au fost instalate la supermarketurile Mega Image din Bucureşti, 18 în judeţul Ilfov (Mogoşoaia, Popeşti Leordeni, Jilava, Voluntari, Otopeni, Chitila, Bragadiru, Corbeanca), patru în judeţul Timiş (Timişoara, Dumbrăviţa) şi patru în judeţele Giurgiu şi Vrancea.

În 2021, OMV Petrom şi Renovatio au pus bazele unui parteneriat pentru dezvoltarea celui mai ambiţios proiect de mobilitate electrică din România, prin care îşi propun să instaleze, până la sfârşitul anului 2022, cel puţin 40 de staţii de reîncărcare rapidă şi ultra rapidă în staţiile OMV şi Petrom din România. Toate locaţiile vor avea cel puţin o staţie de reîncărcare cu o putere de minimum 50kW, iar cel puţin 20 dintre acestea vor avea staţii de reîncărcare cu o putere instalată de 350 de kW. Staţiile de reîncărcare vor fi amplasate cu prioritate de-a lungul coridoarelor din Reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T) din România, cât şi în zone urbane.

De asemenea, la nivel de autorităţi centrale, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a parafat cu Rompetrol şi MOL contractele de concesionare pentru utilarea, dotarea, operarea şi întreţinerea spaţiilor pentru servicii aflate pe autostrăzile A1 şi A2, urmând ca în acele locuri să fie construite benzinării şi staţii de reîncărcare pentru maşini electrice. Rutele vizate de noua iniţiativă sunt: Nădlac – Sibiu (A1), Piteşti – Bucureşti (A1) şi Cernavodă – Constanţa (A2)

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri