Crizele multiple par să nu fi afectat piața de automobile noi din România. Din 7 luni ale acestui an, doar în iulie au fost înregistrate scăderi, în rest, creșteri pe toate planurile. Vedeta vânzărilor din primele 7 luni ale anului 2022 este mașina electrică, a cărei cotă de piață s-a apropiat de 8%.

În piaţa naţională, topul este condus de Dacia (20.124 unităţi), urmată de Ford (7.070 unităţi), Toyota (6.112 unităţi), Renault (5.744 unităţi), Hyundai (5.612 unităţi), Volkswagen (5.036 unităţi), Skoda (4.839 unităţi), Mercedes Benz (4.168 unităţi), Peugeot (2.477 unităţi) şi BMW (1.696 unităţi).

Motorizările diesel, scădere de aproape 30%

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele şapte luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 10,1% faţă de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,3%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 29,3% faţă de primele şapte luni din 2021 şi deţin o cotă de 14,1% din total, conform datelor de la Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să deţină, după şapte luni din 2022, o cotă de piaţă de 20,7%, care depăşeşte cu 6,6% şi 4.636 unităţi cota deţinută de motoarele diesel.

Un număr de 70.028 autoturisme noi au fost înmatriculate în România în primele şapte luni, în creştere cu 12,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

După evoluţia importantă a primelor luni, iulie 2022 vine cu o scădere de 18,9% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, după cinci luni de creştere de la începutul acestui an.

"Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna iulie 2022 este în scădere cu 2,6% faţă de perioada similară din anul 2020 şi cu 43,9% in scădere faţă de iulie 201", susţin reprezentanţii APIA

Autoturismele (care reprezintă aproximativ 83% din total) au înregistrat, în luna iulie 2022, un volum de 11.987 unităţi, cu 22% mai puţin decât în luna similară din 2021.

"În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele şapte luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 10,1% faţă de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,3%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 29,3% faţă de primele şapte luni din 2021 şi deţin o cotă de 14,1% din total", precizează sursa citată.

Mașinile hibrid și cele electrice au depășit 20% din piață

Pe de altă parte, autoturismele "electrificate", respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să deţină, după şapte luni din 2022, o cotă de piaţă de 20,7%, care depăşeşte cu 6,6% şi 4.636 unităţi cota deţinută de motoarele diesel.

Maşinile electrice (Full Electric) au ajuns să reprezinte 7,9% din piaţa românească în primele şapte luni ale anului 2022, cu o creştere spectaculoasă faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, când reprezentau doar 1,9% din piaţă.

Tot acestea în luna iulie au înregistrat o creştere cu 10,9% faţă de iulie 2021. Mai important este faptul că în luna iulie 2022, faţă de perioada similară din 2021, autoturismele full electric au înregistrat o creştere de 47,8%.

"Ca şi în anul 2021, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele „verzi” au performat, în anul 2022, achiziţiile din această categorie s-au dublat (+106,4%) comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+371%) şi a celor plug-in hybrid (+81,3%).

Dacia Spring - cea mai înmatriculată electrică din România

Cu atât mai mult, în primele şapte luni din anul 2022, este de remarcat evoluţia la vârful clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 2.982 unităţi, model lansat în 2021, cu o creştere de 45 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model 3, 335 unităţi, cu o creştere de 17 ori faţă de 2021, Hyundai Kona cu 276 unităţi, în creştere cu 196,8%, Volkswagen e-UP! cu 268 unităţi, în creştere cu 44,9% şi Renault Zoe cu 159 unităţi, în creştere cu 55,9%", se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 234 unităţi, +220,5%, urmată de Mercedes Benz GLE cu 156 unităţi, +92,6%, Renault Captur cu 146 unităţi şi o scădere de 7%, Hyundai Tucson cu 135 unităţi, în creştere cu 181,3% şi Mercedes Benz GLC cu 132 unităţi, în creştere cu 34,7%.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 1.420 unităţi, în creştere cu 17,6% faţă de 2021, urmată de Toyota C-HR cu 1.175 unităţi şi 10,8% creştere, apoi Toyota RAV4 cu 983 unităţi, în creştere cu 24,9%.

Analizând evoluţia autoturismelor cu tracţiune integrală (4x4), observăm că, după şapte luni din 2022, acestea deţin o cotă de piaţă de 20,7%, corespunzătoare unui volum total de 14.494 unităţi, în scădere cu 0,8% faţă de anul 2021, când se înregistrau 14.612 unităţi.

În ceea ce priveşte tipul proprietarului, cele mai multe achiziţii de autoturisme în iulie 2022 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 57% din totalul achiziţiilor de autoturisme. Dacă ne raportăm la cele şapte luni din acest an, persoanele juridice acoperă un procent de 59%, iar diferenţa de 41% le revine persoanelor fizice.

Top 10 cele mai vândute mărci auto din România în primele 7 luni

Dacia 20.124 unităţi
Ford 7.070 unităţi
Toyota 6.112 unităţi
Renault 5.744 unităţi
Hyundai 5.612 unităţi
Volkswagen 5.036 unităţi
Skoda 4.839 unităţi
Mercedes Benz 4.168 unităţi
Peugeot 2.477 unităţi
BMW 1.696 unităţi

Sursa:APIA

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri