Piața auto din România a intrat, în miezul verii, într-o fază de descreștere. Luna iulie semnează o scădere cu 36% a vânzărilor de autovehicule noi față de iunie 2024, respectiv o creștere simbolică de 0,5 procente față de luna iulie a anului trecut. Dacă ne referim, însă, strict la autoturisme, scăderea raportată la aceeași perioadă a lui 2023 este de 4,4%, iar lucrurile par a fi tot mai nefaste în segmentul mașinilor electrice, conform rapoartelor APIA.
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) a consemnat evoluția negativă a pieței auto interne în iulie. Astfel, în luna a șaptea a anului curent s-au înmatriculat 12.898 de mașini, cu 4,4% mai puțin decât în iulie 2023. Chiar și așa, dacă se contabilizează primele șapte luni ale anului, creșterea la înmatriculări este de 10% față de aceeași perioadă a anului anterior.
Volumele de vânzări de mașini noi, comparație între 2023 și 2024. Sursă: statistică APIA
În ciuda acestei scăderi a interesul românilor pentru mașini, cei care totuși vin în showroom-uri, aleg în continuare SUV-uri în dauna modelelor mai compacte sau a berlinelor. „Segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 51.1% în creștere cu +9.1%, urmat de Clasa C cu o cotă de 25.5%, în scădere cu -15.6% și Clasa B cu o cotă de 15.1%”, transmite sursa citată.
Mașinile electrice și hibride, tot mai greu de vândut în România
În 2024, programul Rabla Plus are un buget mai mare, dar valoarea maximă a ecotichetelor (adică suma pe care o poți obține atunci când casezi două rable, plus ecobonusurile aferente) pe care le poți folosi la achiziția unui automobil electric sau a unuia hibrid s-au înjumătățit. Nu este clar cât de mult a afectat această decizie a Ministerului Mediului piața de mașini noi „verzi”, dar trendul de scădere a cotei de piață a EV-urilor și hibridelor continuă.
Cele mai populare segmente de mașini în iulie. Sursă: statistică APIA
„În luna iulie a acestui an, motorizările pe benzină plus mild hybrid benzină înregistrează o creștere de +4% față de perioada similară din 2023, ajungând, astfel, la o pondere de 66%”, a transmis APIA. Asociația mai spune, pe baza cifrelor DRPCIV, că cererea pentru diesel continuă să scadă - în iulie scăderea fiind de aproape 15%, ceea ce se traduce printr-o cotă de piață la diesel de sub 10%.
„Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) dețin în a VII-a lună a anului 2024, o cotă de piață de 24.7%”. Trebuie spus, însă, că cererea pentru mașinile electrificate a scăzut cu 17% year-on-year.
Cele mai populare mărci în România, în iulie 2024. Sursă: statistică APIA
De asemenea, cererea pentru EV-uri s-a micșorat cu 68% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar mașinile pe baterii au cotă de piață la jumătate față de cea a mașinilor diesel (4,9%). Conform aceleiași surse, în iulie 2023, mașinile pe baterii reprezentau 14.8% din piață, în timp ce autoturismele plug-in hybrid dețin acum o cotă de piață de 4.2%, față de iulie 2023, când reprezentau 3.6%.
Care sunt cele mai populare mașini din România
În iulie, cea mai populară marcă de mașini din România, pe piața vehiculelor noi, a fost Dacia. Constructorul autohton a păstrat o cotă de piață de 28%, Toyota fiind pe poziția secundă cu 9%. La capitolul modele, cel mai popular este Dacia Logan cu 10 procente de partea sa, dar Duster este aproape (9%), în timp ce Sandero are o cotă de piață de 5%, cu doar un procent peste Toyota Corolla Cross, cel mai popular model străin de mașină în iulie 2024.
Pe piața EV-urilor, „primele 3 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Tesla Model 3, cu 168 unități și o creștere de 15% față de aceeași perioadă a anului precedent, Dacia Spring cu 67 unități și o scădere de 92% și Hyundai Kona cu 56 unități”. Mercedes-Benz ocupă primul loc în topul PHEV, iar Toyota conduce clar pe segmentul hibridelor clasice. Trebuie spus, de asemenea, că vânzările lui Spring au scăzut cu 47% în primele șapte luni ale anului față de aceeași perioadă a lui 2023.