O analiză a previziunilor și trendurilor din industria auto realizată de Reuters arată că investițiile în tehnologia electrică vor crește tot mai mult și vor totaliza 1,2 trilioane de dolari în următorii opt ani. Marii jucători din piață se așteaptă să vândă mai multe EV-uri decât modele cu propulsie clasică în decada următoare.

Piața auto este într-o continuă schimbare și ultimele analize arată că interesul marilor constructori de automobile față de tehnologii electrice și baterii este tot mai mare. Ultimele cifre cu privire la sumele pe care constructorii le vor îndrepta, până la finele actualului deceniu, către segmentul mașinilor electrice și către tehnologiile conexe arată o accelerare a investițiilor în vederea atingerii țintelor de electrificare completă. În cazul mai multor producători cu volum mare, perioada 2030-2035 este cea vizată pentru trecerea producției în totalitate către EV-uri sau, după caz, EV-uri și propulsie pe hidrogen.

Predicțiile celor de la Reuters din urmă cu doar un an sugerau că creșterile investițiilor vor fi ceva mai lente, dar ultimele date spun altceva. Astfel, producătorii vor investi de două ori mai mult în EV-uri și baterii decât se credea în urmă cu nici 12 luni. Pentru a susține aceste investiții de 1,2 trilioane de dolari (1,195 trilioane de euro), se pare că va fi crescută capacitatea de producție de baterii cu 5,8 Tw/oră până în 2030, conform Benchmark Mineral Intelligence. La această dată, cei din industrie se așteaptă ca vânzările de mașini electrice la nivel global să atingă 54 de milioane de unități, adică peste 50% din producția totală de mașini.

Ca să ne facem o idee la nivelul investițiilor din domeniu, valoarea de piață a Alphabet, compania ce deține Google și Waymo, este 1,3 trilioane de dolari. Tesla este printre lideri la capitolul cheltuieli și Elon Musk a declarat că, în 2030, Tesla va ajunge la o producție de 30 de milioane de mașini, echivalen cu un necesar de energie de 3 Tw/oră din baterii. În 2022, Tesla va vinde aproximativ 1,5 milioane de mașini în lume, adică Musk speră la o creștere de 33 de ori a producției în doar opt ani.

Volkswagen, în schimb, va cheltui 100 de miliarde de dolari pentru a prinde Tesla din urmă. Mărirea portofoliului de modele și construcția de noi fabrici de mari dimensiuni pentru producția de baterii. Cheltuielile Toyota se vor ridica la 70 de miliarde de dolari, planul de electrificare al niponilor incluzând și modelele pe hidrogen. Toyota a fost printre primii producători care au intrat pe piață cu o mașină compactă pe hidrogen - Toyota Mirai. O producție de 3,5 milioane de mașini electrice pe baterii (Battery Electric Vehicle - BEV).

Ford, BMW și Mercedes-Benz au, la rândul lor, planuri electrizante ce includ investiții între 35 și 55 de miliarde de dolari în următorul deceniu. Sume similare sunt puse în joc și de marile concerne Stellantis și General Motors, care vor cheltui sume similare. Stellantis vor să crească capacitatea cu circa 400 Gw/oră și să pună bazele a patru uzine 100% noi pentru producția de electrice. Toate aceste schimbări vin și ca răspuns a țintelor impuse de UE și de alte guverne naționale cu privire la scăderea vertiginoasă a nivelelor de producție de CO2 în perioada 2030-2050. În plus, în mai multe state din lume se întrevede un viitor apropiat în care vânzarea de mașini cu motoare clasice va fi interzisă.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Mihai Fira
Mihai Fira este reporter auto Wall-Street.ro din toamna lui 2022. Înainte de a se alătura echipei, Mihai a colaborat cu mai multe publicații din domeniul auto, atât românești cât și străine. El și-a început cariera ca jurnalist în mediul online, ca editor al site-lui Pitstops.ro, cel mai important portal românesc de motorsport din România. Mihai a colaborat și cu BMWBlog.ro, sursa oficială de știri despre producătorul bavarezi, dar și cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri