Topolino (care înseamnă șoricel micuț) a fost porecla adoptată pentru prima generație a celebrului Fiat 500, pe vremea când Italia abia avea drumuri asfaltate. Au trecut câteva generații de atunci, iar italienii prezintă un nou Topolino care păstrează din esența originalului, căci arată aproape adorabil, dar adaugă elementul electric și elimină portierele. Primești, totuși, niște cordoane ca să nu intre chiar oricine în cvadriciclul tău mai scump.

Citroen Ami, micul model de oraș franțuzesc care și-a creat un renume pe rețelele sociale pentru toate cascadoriile pe care le bifează proprietarii săi, are un nou frate. După Opel Rocks-e, iată că și Fiat s-a alăturat horei și propune un cvadriciclu restilizat într-o cheie 100% Fiat, dar care ascunde aceeași platformă ca și Ami. După dezamăgirea venită de la Opel, care nu s-a muncit deloc să diferențieze Rocks-e de Ami, Fiat a petrecut ceva timp în fața unei planșe pentru a pune fața lui 500 pe noul Topolino.

Legătura dintre cele două modele există, pe lângă ADN, și la nivelul propulsiei căci Topolino va fi al doilea EV din gama Fiat, după Fiat 500e. Pe lângă grafarea „feței” lui 500, Topolino vine și cu un acoperiș din material textil, oglinzi rotunde retro și jante albe care, de asemenea, te trimit cu gândul la anii '50. Există, în partea frontală, o bară argintie care imită elementele cromate de pe mașinile din vremea bunicilor, în timp ce numele Topolino este integrat în bot, cu litere încrustate în caroserie.

Fiat nu a oferit date tehnice, dar știm deja toate detaliile grație legăturii cu Citroen Ami. Astfel, Topolino va avea un motor electric de 8 cai putere conectat la o baterie de 5,5 kWh, îndeajuns pentru o autonomie de 74 de kilometri. Viteza maximă nu trece de 45 de km/h, deci îndeajuns pentru traficul din București. Singura problemă ar fi că, în lipsa ușilor, toate noxele ar intra peste tine în timp ce tu vrei să-ți vezi de viața ta „verde” la bordul EV-ului tău.

Citroen Ami este înrudit cu Fiat Topolino. Foto via Citroen

În România, Citroen Ami s-a lansat cu un preț de doar 4.990 euro dacă se iau în calcul și ecotichetele Rabla Plus, deci Fiat Topolino n-ar trebui să fie mai scump. Trebuie spus că mașina va putea să fie condusă de persoanele care au peste 16 ani, cu un permis de categorie B1. De asemenea, timpul de încărcare, la o priză de 220v, este de trei ore. Pe anumite piețe, aceste cvadricicluri pot să fie și închiriate cu un cost lunar care începe de la doar 115 lei.

Topolino va fi produs, probabil, în aceeași uzină din Maroc ca și Citroen Ami. Grupul Stellantis a anunțat recent că va investi încă 300 de milioane de euro în uzina Kenitra pentru a împinge producția de cvadricicluri până la 50.000 de unități pe an. Fiat, conform CEO-ului Olivier Francois, a agreat să intre în această înțelegere cu Citroen/Opel doar după ce a primit asigurări cu privire la capacități crescute de producție.

„Dacă o facem, vreau ca acest model să fie de succes, iar pentru asta trebuie să ne asigurăm că producția este la un nivel corespunzător”, a spus Francois, citat de AutoExpress. Fiat are sarcina de a oferi soluții alternative de mobilitate urbană în cadrul grupului Stellantis, iar Topolino este un pas în această direcție.

Sursa foto: Fiat

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri