Baloane de lux pentru explorarea spațiului în zona din apropierea exosferei? Acesta este planul celor de la Mercedes-Benz care vor să împingă brandul Maybach mai departe decât a ajuns vreodată. Ca urmare a unui parteneriat cu compania de turism și dezvoltare spațială Space Perspective, clienți privilegiați vor avea șansa să plătească 125.000 de dolari (aproximativ 118.000 de euro) pentru a se ridica cu balonul până în cosmos, iar mașinile Maybach îi vor transporta până la platoul de lansare.

Space Perspective a dezvoltat deja un modul special denumit „Neptune Spaceship” care se conectează la un balon special (SpaceBalloon) pentru a nu consuma combustibil fosil în ascensiunea către spațiu. Capsula presurizată urcă până la o altitudine de 30,5 kilometri, adică de trei ori mai sus decât altitudinea de croazieră a unui avion de linie.

Sursă foto: Space Perspective

Astfel, întreg zborul este neutru din punctul de vedere al emisiilor de CO2, iar pasagerii nu trebuie să se pregătească pentru o decolare brutală cu multe g-uri. Plecarea se face lin, iar bogații se pot bucura de masă și băuturi fine. Mercedes-Benz nu pune, concret, umărul la dezvoltarea baloanelor sau a modulelor, dar va transforma clienții doritori de experiențe cosmice cu automobile Maybach.

Este vorba de versiunile electrice Mercedes-Maybch, pentru a păstra neutru balansul de CO2 al întregii experiențe. „Acest parteneriat le va permite clienților noștri să călătorească cu stil pe șosea și va permite, totodată, să extindă aria de acoperire a rafinamentului specific mărcii de lux germane”, a spus Daniel Lescow, șef al diviziei Mercedes-Maybach.

Sursă foto: Space Perspective

Modelul ales pentru aceste călătorii speciale este Mercedes-Maybach EQS SUV, o bestie de dimensiuni generoase care se laudă cu 650 de cai putere, 950 NM și o autonomie ce sare de 480 de kilometri (WLTP) grație unui pachet de baterii de 107,8 kWh. Nici capsula care va zbura până la „buza” ultimului și celui mai rarefiat strat al atmosferei nu este una obișnuită, având cea mai mare suprafață vitrată din istoria capsulelor cosmice, fie ele pentru turism spațial sau pentru cercetare.

Compania a anunțat că la bord încap doar șase persoane, dar că va pune la vânzare 1.650 de bilete, ceea ce înseamnă că vor avea loc 275 de zboruri pe durata acestui program de turism spațial. Pe lângă o masă și băuturile fine, clienții bogați (care plătesc aproape echivalentul prețului de listă al lui Maybach EQS SUV) se pot bucura și de Wi-Fi, că doar se apropie la maximum de sateliți.

Sursă foto: Space Perspective

Sursa foto: Mercedes-Benz

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri