Se încheie producția celei mai vechi mașini noi din Europa. Care va fi înlocuitorul

Sursǎ foto: Fiat

Se încheie producția celei mai vechi mașini noi din Europa. Care va fi înlocuitorul

O carieră record ajunge, după 17 ani, la sfârșit. Fiat va retrage din producție modelul 500, pentru a face loc unei noi citadine ce va purta același nume și va continua pe calea 100% electrică, dar și hibridă. Modelul 500 a fost lansat în 2007 și s-a vândut în peste trei milioane de exemplare. Producția pentru Statele Unite s-a încheiat în 2019, iar Foat a anunțat că modelul va fi pensionat și pe piața europeană, inclusiv în Marea Britanie, scrie Forbes.

Fiat 500 a murit, trăiască Fiat 500! Astfel s-ar putea descrie, pe scurt, povestea micului model-simbol al mărcii italiene. Deși modelul original, lansat în urmă cu aproape două decenii, nu va mai fi produs după acest an, numele rezistă pe versiunea 100% electrică, dar și pe una hibridă care va fi dezvăluită anul viitor. Noul model cu propulsie alternativă va purta numele Fiat 500 Torino.

Inițial Stellantis și-a dorit să păstreze doar modelul 500 electric, dar scăderea vânzărilor pe segmentul EV în Europa a forțat grupul să-și regândească planul. Deși nu se știu multe detalii despre varianta hibridizată, Cel mai probabil, ea va fi echipată cu noul agregat de 1,2 litri cu trei cilindri care va avea 100 de cai putere. Acest motor este folosit deja pe Jeep Avenger, Fiat 600, dar și pe noua Lancia Ypsilon. O altă variantă ar fi utilizarea motorului de 1,0 litru de pe actualul 500.

Fiat 500 electric. Sursă foto: Fiat

Fiat 500 electric și „fratele” său electric vor fi vânduți în paralel, dar versiunea cu motor termic va fi mai ieftină cu circa 5.000 de euro, în funcție de piață. Originalul 500 - adică cel din anii '50 - a fost de asemenea produs vreme de mulți ani. El a fost lansat în 1957 și a fost „pensionat” abia în 1975. Acel model s-a vândut în 3,89 milioane de exemplare, mai mult decât noul 500 din 2007.

Acesta din urmă a primit un facelift abia în 2016, la cinci ani de la introducerea sa pe piața din America de Nord. Peste Ocean, Fiat 500 nu a fost atât de popular ca în Europa. În cel mai bun an al său, 2012, Fiat 500 s-a vândut în aproape 47.000 de bucăți în Statele Unite. La origine, mașina a avut un motor cu patru cilindri, dar ulterior a fost introdus și agregatul TwinPower cu doi cilindri, cele mai noi motoare fiind cele hibride.

Producția lui Fiat 500 se va desfășura exclusiv în Italia, la uzina istorică Mirafiori. Până nu demult, acolo se asambla doar Fiat 500 electric, în timp ce modelul cu motoare termice era produs în Polonia. Și în urma presiunilor exercitate de statul italian, Fiat 500 cu combustie va reveni „acasă”, alături de EV. Statul italian a tot făcut presiuni asupra Stellantis pentru a crește capacitatea de producție a grupului în Italia la cel puțin un milion de unități pe an.

Personalizate pentru tine