Prezentat oficial cu ocazia Salonului Auto de la Paris din toamna anului trecut, SUV-ul de segment C Dacia Bigster reprezintă un pas într-o „lume nouă” pentru brand-ul românesc parte a Grupului Renault. Mai mare și mai scumpă decât Duster, noul Bigster are ca obiectiv atragerea de noi clienți către marca de buget care a dat cea mai populară mașină nouă în Europa anul trecut, iar acum știm și lista integrală de prețuri.
„Bigster este disponibil în România începând de la 23.000 euro pentru versiunea Essential, oferind în continuare cel mai bun raport preț/prestații de pe piață,” se arată într-un comunicat. „Clienții vor putea comanda modelul online de pe platforma vanzari.dacia.ro, urmând ca livrările în showroom-uri să aibă loc în primăvara anului curent.”
Ce nivele de echipare sunt disponibile la Dacia Bigster
Bigster se înscrie în demersul Dacia de a propune pentru fiecare model o structură de gamă simplă, care să răspundă nevoilor tuturor clienților.
Bigster este disponibil în patru nivele de echipare : Essential, Expression, completate, la vârf, de două versiuni la preț echivalent: Bigster Extreme, destinat amatorilor de outdoor (care dispune de plafon panoramic cu deschidere electrică și funcție oscilobatantă, bare de pavilion modulabile, sistem Hill descend control si covorașe de cauciuc în echiparea de serie), și Bigster Journey, pentru clienții interesați de confort și de călătoriile lungi, cu caroseria în două nuanțe (pavilion de culoare neagră), hayon cu acționare electrică și scaun șofer cu reglaje electrice ca echipamente de serie.
Totodată, Bigster inaugurează în gama Dacia noua nuanță de caroserie Indigo Blue. Wall-Street.ro a putut vedea Bigster în această culoare nouă cu ocazia unui prim contact, anul trecut.
Care sunt prețurile noii Dacia Bigster în România
Prețul de pornire al lui Bigster, de 23.000 de euro, plasează SUV-ul de segment C peste Duster. A treia generație a lui Duster începe de la 19.000 de euro în echiparea Essential și poate ajunge până la 21.700 de euro în echipările superioare Extreme și Journey. Astfel, chiar și cu toate opționalele, un Bigster este cu 1.300 de euro mai scump decât un Duster.
-
Dacia Bigster Essential - de la 23.000 de euro
-
Dacia Bigster Expression - de la 24.400 de euro
-
Dacia Bigster Journey - de la 26.000 de euro
-
Dacia Bigster Extreme - de la 26.000 de euro
Ce motorizări și ce tehnologie oferă Dacia Bigster
Bigster inaugurează noi motorizări în gama Dacia, toate electrificate. Înainte de lansare, acest pas ne-a făcut să ne întrebăm dacă nu suntem în fața primei Dacii cu un preț ce poate ajunge până la 30.000 de euro.
Disponibil pentru prima oară în gama Dacia la acest nivel de putere, motorul TCe 140 combină un motor pe benzină cu 3 cilindri de 1,2 l turbo de nouă generație cu un sistem mild hybrid de 48V, optimizând plăcerea de a conduce și reducând consumul mediu de combustibil și emisiile de CO2.
Dacia Bigster este primul model din cadrul Renault Group care beneficiază de noua motorizare HYBRID 155 cuplată cu o cutie de viteze automată, disponibilă de la nivelul de echipare Expression.
Bigster TCe 130 4x4 este adaptat pentru offroad datorită transmisiei sale integrale asociate cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte și un sistem mild-hybrid de 48 V. Lansată deja pe noua generație a modelului Duster, motorizarea TCE 130 4x4 este disponibilă pe Bigster începând cu nivelul de echipare Expression.
Ulterior, Bigster va fi disponibil și cu noul motor ECO-G 140, o premieră în gama Dacia, care combină carburația mixtă benzină/GPL cu un sistem mild-hybrid de 48 V.


