Romanii, obisnuiti sa iasa la pensie de la primul job, exclud in multe cazuri varianta unui loc de munca temporar, chiar daca acest regim de munca poate aduce o serie de avantaje, mai ales in contextul economic actual. Sorina Donisa, presedintele Asociatiei Romane a Agentilor de Munca Temporara, vorbeste intr-un interviu acordat wall-street.ro despre avantajele muncii temporare.
“Nu stiu de ce toata lumea are impresia ca un contract de munca pe perioada nedeterminata inseamna siguranta zilei de maine. Ceea ce se intampla in mediul economic de astazi, cand multe companii disponibilizeaza si apoi reangajeaza, contractul de munca pe perioada nedeteminata nu reprezinta o sigiuranta. O companie care vrea sa dea afara o va face oricum", spune Sorina Donisa presedinte ARAMT si CEO al firmei de resurse umane APT Resources & Services.

Potrivit legislatiei in vigoare, misiunea de munca temporara se stabileste pentru un termen care nu poate fi mai mare de 24 de luni, iar durata misiunii de munca temporara poate fi prelungita pe perioade succesive care, adaugate la durata initiala a misiunii, nu poate conduce la depasirea unei perioade de 36 de luni.

Cati romani muncesc in regim temporar

Un numar de aproximativ 50.000 de persoane sunt angajate in regim de munca temporara. Din calculul estimativ al numarului de angajati declarati de catre membrii ARAMT, reiese o crestere de 9% in 2012 fata de 2011.

"In criza, piata de munca temporara a crescut. De exemplu, in anul 2008 circa 20.000 – 30.000 de romani munceau in regim de munca temporara. (...) In momentele in care a venit criza, companiile nu au mai avut perspectiva businessului pe termen lung, iar intr-un mediu instabil, nu si-au mai putut lua angajamente pe perioada nedeterminata si au fost mai pcrecauti, nestiind perspectivele pe termen lung. In 2009-2010 piata avansa si cu 50%, acum este in continuare crestere, insa moderata", a explicat Donisa.

In regim temporar romanii muncesc in special in servicii si productie.


"Daca vrei doar un contract pe perioada nedeterminata ai toate sansele sa stai acasa un an de zile si sa cauti si nimeni nu iti garanteaza ca vei gasi. Daca accepti un job pe perioada determinata, chiar si pentru trei luni de zile, ai sansa sa fii pastrat in companie sau sa primesti imediat alt job. Daca nu, cel putin ai un venit in cele trei luni", spune presedintele ARAMT.

Avantaje muncii in regim temporar

Sorina Donisa sustine ca intre avantajele angajatului in regim de munca temporara se numara oportunitatea a obtine primul loc de munca, sansa de a se integra in piata muncii pentru someri, precum si ocazia de a opta pentru un loc de munca flexibil.

"Tinerii pe care nu ii angajeaza nimeni la iesirea din facultati pentru ca nu au experienta au posibilitatea sa obtina chiar aceasta experienta, somerii au posibilitatea de a dobandi noi cunostinte si experienta pentru a se reintegra intr-o activitate sau pentru a se specializa, iar daca jobul ideal poate sa apara pentru sase luni sau cinci ani, un loc de munca temporara ofera expundere rapida, imediata catre companii din diferite domenii de activitate", a adaugat Donisa.

Si companiile care angajeaza in regim temporar au avantaje.

Astfel, munca temporara raspunde unor necesitati conjuncturale, situatii care trebuie rezolvate urgent, precum cresteri brute ale productiei, comenzi neprevazute, absenta neasteptata de la locul de munca a unor angajati.

"Costurile muncii devin, cel putin in parte o cheltuiala variabila si care nu apasa ca un cost fix in bilanturile societatii. De asemenea, apar mai putine situatii de litigiu, comparativ cu contractele de munca pe perioada nedeterminata si munca temporara poate fi utilizata in cadrul unor companii care trebuie sa experimenteze strategii de dezvoltare sau de inovatie", a enumerat presedintele ARAMT.

Locuri de munca la orizont

In 2013, principalele sectoare in care companiile cauta candidati pentru angajare temporara sunt: automotive, FMCG, financiar-bancar, BPO si call center.

"Cei mai cautati sunt specialistii in IT, vanzari si inginerii. Majoritatea dintre specialisti au sanse sa fie angajati pe perioada nederminata in companie", a precizat Sorina Donisa.

Majoritatea (42%) dintre cei angajati temporari din Romania ocupa pozitii de muncitori calificati sau necalificati. Un alt procent semnificativ de 36% este reprezentat de cei care au studii medii si doar 23% de cei care au studii superioare.

Cele mai mari salarii din piata

Angajatii temporari beneficiaza de aceleasi drepturi ca si cei angajati pe perioada nedeterminata din compania respectiva. Astfel, au si acelasi salariu.

"Ca si in cazul angajatilor cu contract nedeterminat cele mai mari salarii sunt in industria farmaceutica si in domeniul IT", a mai spus Sorina Donisa.

Perspective de evolutie

In Romania, gradul de penetrare al contractelor cu durata limitata este de 1,5% din totalul fortei de munca (aproximativ 4,5 milioane de persoane), ceea ce inseamna un procent mult sub media europeana - 14%.

Sorina Donisa crede insa ca perspectivele de crestere exista si ca in timp oamenii vor intelege avantajele regimului de munca temporara.

"Competitivitatea ridicata impusa de mediul de afaceri duce la cresterea presiunii asupra angajatorilor, acestia apeland la munca temporara pentru acoperirea rapida a cererii create de fluctuatia volumului de activitate. Un loc de munca pentru fiecare persoana, o persoana pentru fiecare loc de munca este viziunea la nivel global a industriei de munca temporara. Reflecta pozitia acestei industrii in crearea unei piete a muncii flexibile ce ofera oportunitati si sperante pentru milioane de oameni", a incheiat Sorina Donisa.

Dezavantajele muncii temporare

Intre dezavantajele pe care au cei care muncesc in regim temporar se numara imposibilitatea de a contracta un credit ipotecar. De asemenea, niciun agent de munca temporara nu poate garanta ca va oferi joburi 12 luni pe an, angajatii avand si perioade in care nu sunt prinsi intr-un loc de munca.

Asociatia Romana a Agentilor de Munca Temporara (ARAMT) este o organizatie non-profit, infiintata in luna iunie 2010. Fondata de cei mai mari jucatori de pe piata serviciilor de resurse umane, ARAMT isi propune flexibilizarea conditiilor de acces pe piata muncii si crearea de noi locuri de munca

Intre membri ARAMT se numara companiile Adecco Romania, Gi Group, ManpowerGroup Romania, APT, Lugera, Agentia Professional, Trenkwalder.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri