Peste 26.000 de elevi de clasa a VIII-a s-au inscris, intr-o prima etapa, in invatamantul profesional. Cei mai multi au optat pentru calificarea de mecanic auto (7.661), ospatar, vanzator in unitati de alimentatie (2.243), bucatar (1.326) si frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (1.165).

Din acest an, elevii din clasa a VIII-a au posibilitatea sa opteze pentru invatamantul profesional, inscrierea facandu-se inainte de admiterea la liceu. Selectia elevilor care opteaza pentru invatamantul profesional se realizeaza de catre companii, impreuna cu scolile care organizeaza invatamant profesional. Durata pregatirii practice, prin stagii in companii, s-a dublat fata de anul trecut, de la 11 la 24 saptamani.

In urma celor doua zile de inscrieri in invatamantul profesional cu durata de trei ani, din perioada 26-27 mai, un numar de 26.003 elevi din clasa a VIII-a si-au depus candidatura pentru cele 29.465 de locuri disponibile la nivel national, potrivit Mediafax.

Unde sunt cei mai multi candidati

In situatia in care numarul candidatilor este mai mare decat cel al locurilor, scoala si angajatorul organizeaza un test sau un interviu, in acest ultim caz dorindu-se sa se afle daca elevul opteaza pentru respectiva calificare din pasiune ori doar din interes financiar. Regiunea cu ponderea cea mai mare a locurilor ocupate este Sud Muntenia - 2.997 candidati pe 2.912 locuri, cu un procent de ocupare de 102,92.

In regiunea Nord-Est s-au inscris 7.199 de candidati pe 7.412 locuri (procent de ocupare 97,13), in regiunea Sud-Est - 2.971 de candidati pe 3.328 de locuri (procent de ocupare 89,27), in regiunea Nord-Vest - 3.876 de candidati pe 4.505 locuri (procent de ocupare 86,04), in regiunea Centru - 5.232 de candidati pe 4.338 de locuri (procent de ocupare 82,91), in regiunea Vest - 1.620 de candidati pe 2.096 de locuri (procent de ocupare 77,29), in regiunea Sud-Vest Oltenia - 2.321 de candidati pe 3.035 de locuri (procent de ocupare 76,47).

mecanic, ospatar, bucatar, frizer, meserii

Sursa foto: Mecanic auto/Shutterstock.com

In regiunea Bucuresti-Ilfov sunt 681 de candidati pe 945 locuri, procent de ocupare fiind de 72,06. Cele mai cautate calificari sunt cele de mecanic auto, unde s-au inscris 7.661 de candidati pe 5.107 de locuri, ospatar (chelner), vanzator in unitati de alimentatie - cu 2.243 de inscrisi pe 1.564 de locuri, frizer-coafor- manichiurist-pedichiurist - cu 1.165 de inscrisi pe 973 de locuri si bucatar - cu 1.326 de inscrisi pe 826 de locuri.

La polul opus, cu cei mai putini inscrisi, se afla calificarile operator fabricarea si prelucrarea polimerilor (cinci inscrisi pe 56 de locuri), confectioner imbracaminte din piele si inlocuitori (un candidat inscris pe 28 de locuri), sculptor-intarsier (trei inscrisi pe 56 de locuri), izolator (niciun inscris pe 28 de locuri) si laminorist (niciun inscris pe 14 locuri).

Bataie mare pe specializarea mecanica

Pe domenii de formare profesionala, cei mai multi candidati, 11.738, au fost inscrisi la mecanica, pe 10.567 de locuri. Urmeaza turismul si alimentatia, cu 3.864 de inscrisi pe 2.724 de locuri, industria textila si pielarie, cu 1.752 de inscrisi pe 2.949 locuri si industria alimentara, cu 1.180 de inscrisi pe 1.194 de locuri. Cea mai mare concurenta din ultimii 25 de ani

In 2014, pentru prima data in ultimii 25 de ani, concurenta in invatamantul profesional a fost, in unele cazuri, si de peste sapte candidati pe loc. Pentru prima data, in doar doua zile, au fost inscrisi peste 26.000 de candidati (fata de 12.000 anul trecut) pe cele peste 29.000 de locuri, ca urmare a faptului ca elevii au avut posibilitatea sa se inscrie inainte de admiterea in liceu.

Pana acum, elevii erau repartizati computerizat in clasa a IX-a, intr-o scoala unde ramaneau locuri. Acum, ei pot opta direct dupa clasa a VIII-a pentru o scoala profesionala care, de cele mai multe ori, le ofera si garantia unui loc de munca dupa absolvire, pentru ca scoala este organizata la cererea de angajator, spun reprezentantii Ministerului Educatiei.

Elevii, stimulati cu bursa de la stat si de la angajatori

In timpul scolarizarii, elevii primesc o bursa profesionala de 200 de lei pe luna, de la stat. Sunt insa si angajatori care ofera in plus o bursa de stimulare, pentru cei cu rezultate bune la practica. De exemplu, un elev cu nota 8 la practica poate primi de la angajator 10 lei pe zi, unul cu nota 9 - 12 lei pe zi, iar unul cu nota 10 - 14 lei pe zi. Elevii pot insa si sa piarda stimulentele, daca lipsesc si nu isi fac treaba. Elevii pot lipsi de la practica numai motivat, iar orele pierdute se recupereaza.

Cele mai puternice zone pentru invatamantul profesional sunt cele in care sunt implicati angajatori straini si unde absolventii au asigurat un loc de munca. Printre acestea se numara judetele Alba, Timis, Satu Mare, Bihor, Hunedoara, Arges, Salaj si Brasov. Angajatorii straini provin din Germania, Austria, Franta, iar calificarea cea mai cautata de catre acestia este industria constructoare de masini si subansamble, dar si cele de mecanic agricol si prelucrarea lemnului.

Cea mai mare concurenta de anul acesta a fost pentru Scoala Profesionala Germana Kronstadt din Brasov, unde, la mecanica - operator la masini cu comanda numerica, au fost peste sase candidati pe loc. Urmeaza, in topul concurentei, Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida" din Constanta (calificarea mecanic auto) si Liceul Tehnologic "Elena Caragiani" din Tecuci (tot mecanic auto), cu cate 4,6 candidati pe loc, Colegiul Tehnic "Alexandru Domsa" Alba Iulia (electromecanica - electromecanic utilaje si instalatii industriale) si Colegiul Economic "Viilor" Bucuresti (turism si alimentatie - bucatar), cu 4,3 candidati pe loc, Liceul Tehnologic "Dacia" Pitesti (mecanica - mecanic auto), cu 3,9 candidati pe loc, Colegiul National Economic "Gheorghe Chitu" Craiova (turism si alimentatie - bucatar), Liceul Tehnologic nr.1 Cluj-Napoca (turism si alimentatie - bucatar), cu 3,89 candidati pe un loc, si Liceul Tehnologic de Servicii "Sf. Apostol Andrei" Ploiesti (estetica si igiena corpului omenesc - frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist), cu 3,8 candidati pe loc.

Colaborari cu Germania si Austria

Potrivit Ministerul Educatiei Nationale (MEN), in vederea unei mai bune corelari cu cerintele angajatorilor si a unei mai bune articulari in structura invatamantului preuniversitar, in decembrie 2013 a fost modificata Legea Educatiei, astfel ca, incepand din anul scolar 2014-2015, invatamantul profesional are durata de trei ani si este organizat dupa finalizarea clasei a VIII-a (dupa ciclul gimnazial).

Pregatirea este organizata atat in scoala, cat si la angajator, iar programul de pregatire este stabilit de scoala impreuna cu angajatorii. Astfel, in primul an, pregatirea practica realizata in atelierele scolii si la agentul economic reprezinta aproximativ 20 la suta din timpul total alocat programului. In al doilea an, aproximativ 60 la suta din timp este alocat pregatirii practice, iar in al treilea, aproximativ 72 la suta din timp. Pe parcursul celor trei ani sunt organizate stagii comasate de practica, cu o durata totala de 24 saptamani: cinci saptamani in primul an, noua saptamani in anul doi si 10 saptamani in cel de-al treilea an.

Invatamantul profesional si tehnic, prin absolventii cu pregatire tehnica specializata, poate contribui in mod important la competitivitatea industriala a Romaniei, considera MEN. Implicarea agentilor economici este o caracteristica majora a invatamantului profesional si tehnic (IPT), acestia participand la urmatoarele activitati specifice: fundamentarea planului de scolarizare si stabilirea ofertei de pregatire profesionala; selectia elevilor care se inscriu in invatamantul profesional; elaborarea componentei locale a curriculumului, adaptat la nevoile specifice, in parteneriat cu unitatea de invatamant, pregatirea practica a elevilor, evaluarea performantelor acestora pe durata practicii si examenul final, in vederea certificarii calificarii, mai precizeaza MEN.

Ministerul Educatiei, prin agentia specializata, respectiv Centrul National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic, este implicat in doua initiative majore de cooperare. Una dintre acestea este cu Germania, pe baza acordului semnat cu Academia Baden Wurtenberg, in iunie 2013, cu scopul adaptarii curriculumului pentru trei calificari din domeniul mecanica. Este vorba despre un proiect-pilot care are trei componente: promovarea invatamantului profesional, adaptarea curriculumului la cerintele companiilor si identificarea de calificari noi pe piata muncii, pentru a fi introduse in oferta de pregatire. A doua initiativa este cooperarea cu ministerul austriac al Educatiei si Camera de Comert din Austria, in vederea elaborarii unui master plan national pentru modernizarea sistemului de invatamant profesional si tehnic din Romania.

Sursa foto: Ospatari/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri