5% din totalul persoanelor angajate, cu varste intre 15 si 64 de ani, din tarile membre UE, lucreaza de acasa. Bulgaria si Romania sunt statele in care cei mai putini cetateni lucreaza de la domiciliu. In aprilie 2018 a intrat in vigoare legea care permite salariatilor romani sa lucreze de acasa sau din oricare alt loc, altul decat sediul angajatorului.

Munca de acasa sau telemunca a aparut ca urmare a progresului tehnologic, individualizarii muncii, dar si a dezvoltarii centrelor urbane. Companiile au inteles nevoia angajatilor de flexibilitate in munca, indeosebi in cazul Millennials, pentru care acest criteriu este foarte important atunci cand isi cauta un loc de munca.

Munca de acasa vine cu o multime de beneficii atat pentru angajati, cat si pentru angajatori: cresterea productivitatii, cresterea moralului salariatilor, reducerea cheltuielilor cu salariatii, scaderea numarului de angajati care isi iau concediu medical. Insa vine si cu dezavantaje: un control mai mic asupra angajatilor, comunicare deficitara sef - subaltern, izolarea angajatilor.

Tarile din UE in care se inregistreaza cel mai mare procent al persoanelor angajate, care lucreaza de acasa, sunt Olanda (13,7%), Luxemburg (12,7%) si Finlanda (12,3%). La polul opus se afla Bulgaria (0,3%) si Romania (0,4%), potrivit datelor Eurostat.

Foto: Eurostat

Procentul personelor cuprinse in campul muncii, care lucreaza de acasa, a crescut usor de-a lungul anilor de la 7,7%, cat era in 2008, la 9,6%, in 2017. In general, persoanele care lucreaza cel mai des de acasa sunt cele care desfasoara activitati independente (18,1%). Doar 2,8% dintre angajati lucreaza uneori de acasa.

Potrivit statisticilor, femeile lucreaza mai des de acasa decat barbatii, 5,3% fata de 4.7%. Insa exista cateva state din UE in care situatia se modifica radical. Cele mai notabile cazuri sunt in Olanda (14,7% dintre barbati, fata de 12,6% dintre femei) si Danemarca (9,5% dintre barbati fata de 7,6% dintre femei).

Doar 1,6% dintre persoanele angajate, cu varsta cuprinsa intre 15 si 24 de ani, lucrau de acasa in 2017. Procentul creste la 4,7% in cazul celor cu varsta cuprinsa intre 25 si 49 de ani, pana la 6,4% in cazul persoanelor cu varsta cuprinsa intre 50 si 64 de ani. Cei mai multi tineri (15-24 de ani) care lucrau de acasa, in 2017, erau in Luxemburg si Olanda.

Citeste si: Munca part-time in UE: Pe ce loc se afla Romania

Telemunca, permisa si in Romania. De unde pot lucra angajatii

Munca de acasa a fost reglementata si in Romania. Legea nr. 81/2018 privind activitatea de telemunca a intrat in vigoare la inceputul lunii aprilie 2018.

"Reglementarea telemuncii va conduce la flexibilizarea si adaptarea relatiilor de munca la realitatile socio-economice actuale, in raport cu evolutia dinamica a pietei muncii, si va oferi avantaje atat salariatului, cat si angajatorului. Concret, pentru angajator, se vor reduce costurile cu inchirierea spatiilor, utilitatile, consumul de carburant si parcul auto. In ceea ce-l priveste pe salariat, acesta va elimina consumul de bani si de timp cu deplasarea de la si pana la sediul angajatorului, va avea libertatea alegerii locului de munca si valorificarii timpului de lucru, optimizandu-si, astfel, raportul intre viata profesionala si cea personala. Nu in ultimul rand, prin introducerea acestei noi forme de organizare a muncii si indeplinire a sarcinilor, vor creste sansele persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii", se arata intr-un comunicat al Executivului.

Telemunca este definita ca o forma de organizare a muncii in care o activitate, care ar putea fi efectuata in cadrul locului de munca organizat de angajator, se realizeaza de catre un salariat, de la distanta de aceasta locatie, in mod regulat si voluntar, folosind tehnologia informatiei si comunicatiilor, in baza unui contract individual de munca cu norma intreaga sau al unui act aditional la acesta, cu respectarea urmatoarelor conditii:

  • activitatea se desfasoara in afara oricarui loc de munca organizat de angajator, prin utilizarea unor mijloace aferente tehnologiei informatiei si comunicatiilor, cum ar fi internetul, telefonul inteligent, altele;
  • activitatea in regim de telemunca se desfasoara cel putin o zi pe luna;
  • salariatul si-a exprimat acordul cu aceasta forma de organizare a muncii, prin semnarea contractului individual de munca sau al unui act aditional la acesta, dupa caz.

In cazul activitatii de telemunca, contractul individual de munca contine, in afara elementelor prevazute la art.17 alin.(3) din Codul muncii, urmatoarele:

  • precizarea expresa ca salariatul lucreaza in regim de telemunca;
  • perioada si/sau zilele in care se presteaza activitatea de telemunca de catre telesalariat;
  • locul/locurile desfasurarii activitatii de telemunca, convenite de parti;
  • intervalul orar in care se desfasoara activitatea de telemunca si in cadrul caruia angajatorul este in drept sa verifice activitatea telesalariatului si modalitatea concreta de realizare a controlului;
  • modalitatea de evidentiere a orelor de munca prestate de telesalariat;
  • responsabilitatile partilor convenite in functie de locul/locurile desfasurarii activitatii de telemunca, inclusiv responsabilitatile din domeniul securitatii si sanatatii in munca in conformitate cu prevederile art.8 si art.9;
  • obligatia angajatorului de a asigura transportul la si de la locul desfasurarii activitatii de telemunca a materialelor pe care tele-salariatul le utilizeaza in activitatea sa, dupa caz;
  • obligatia angajatorului de a informa telesariatul cu privire la dispozitiile din reglementarile legale, din contractul colectiv de munca aplicabil si/sau regulamentul intern, in materia protectiei datelor cu caracter personal, precum si obligatia telesalariatului de a respecta aceste prevederi;
  • masurile pentru ca telesalariatul sa nu fie izolat de restul angajatilor si care asigura acestuia posibilitatea de a se intalni cu colegii in mod regulat

Refuzul salariatului de a consimti la prestarea activitatii in regim de telemunca nu poate constitui motiv de sanctionare disciplinara a acestuia, prevede legea.

In cazul in care, in cuprinsul contractului individual de munca este prevazuta o perioada de proba, activitatea de telemunca nu poate fi desfasurata pe parcursul perioadei de proba.

Legea prevede ca este interzisa efectuarea de ore suplimentare de catre telesalariati.

Obligatii privind securitatea si sanatatea in munca

Angajatorul are urmatoarele obligatii specifice privind securitatea si sanatatea in munca a telesalariatului:

  • sa asigure mijloacele aferente tehnologiei informatiei si comunicatiilor si/sau echipamentele de munca sigure necesare prestarii muncii, cu exceptia cazului in care partile convin altfel;
  • sa instaleze, sa verifice si sa intretina echipamentul de munca necesar, cu exceptia cazului in care partile convin altfel;
  • sa asigure conditii pentru ca tele-salariatul sa primeasca o instruire suficienta si adecvata in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in special sub forma de informatii si instructiuni de lucru, specifice locului de desfasurare a activitatii de tele-munca si utilizarii echipamentelor cu ecran de vizualizare: la angajare, la schimbarea locului de desfasurare a activitatii de tele-munca, la introducerea unui nou echipament de munca, la introducerea oricarei noi proceduri de lucru.

De asemenea, salariatul are urmatoarele obligatii:

  • sa informeze angajatorul cu privire la echipamentele de munca utilizate si la conditiile existente la locurile desfasurarii activitatii de tele-munca si sa ii permita acestuia accesul, in masura in care este posibil, in vederea stabilirii si realizarii masurilor de securitate si sanatate in munca, necesare conform clauzelor din contractul individual de munca ori in vederea cercetarii evenimentelor;
  • sa nu schimbe conditiile de securitate si sanatate in munca de la locurile in care desfasoara activitatea de tele-munca;
  • sa utilizeze numai echipamente de munca care nu prezinta pericol pentru securitatea si sanatatea sa;
  • sa isi desfasoare activitatea cu respectarea dispozitiilor privind obligatiile lucratorilor, asa cum sunt ele prevazute de Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/200, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si in conformitate cu clauzele contractului individual de munca.

Citeste si: Tineri cu viitor incert: nu muncesc si nu invata. Romania, la coada clasamentului

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri