Livrarea în cel mai scurt timp a coletelor este miza supremă în curierat. La fel se întâmplă şi în activitatea celei mai mari companii de profil din domeniu, FAN Courier, unde angajaţii, curieri, dar și manipulanți, operatori sau dispeceri muncesc, la foc continuu, pentru a scoate cei mai bun timpi. wall-street.ro a vizitat recent centrul de sortare din Ştefăneştii de Jos, de lângă Bucureşti, unde peste 750 de salariaţi trebuie să fie la posturi, în trei schimburi, în fiecare zi, iar lipsa forţei de muncă este, poate, "bătălia" majoră pe care o duce angajatorul în fiecare zi.

FAN Courier a inaugurat la finalul anului 2018 depozitul central de la Ştefăneştii de Jos. Aici pot fi sortate până la 39.000 de colete de oră.

"Colosul" se întinde pe o suprafaţă de 12.500 de mp, are 160 de porţi de îmbarcare şi o bandă de sortare de 385 metri lungime, cu o viteză de transport a coletelor de 2,5 metri pe secundă. Sunt peste 130 de rampe pentru colete. Însă cel mai important lucru de menţionat este că în depozitul companiei lucrează 760 de angajati, iar toţi sunt angajaţii companiei, nefiind utilizată munca temporară.

Aici lucrează manipulanţi de mărfuri, şoferi, şefi de tură, operatori și dispeceri.

Citeste si:
Business-urile curierilor cresc datorită comerțului online
Business-urile curierilor...

Îţi recomandăm să citeşti şi Din culisele curierilor Fan Courier: Se tem de câinii de pe străzi și sunt invitați la masă de către cei cărora le livrează

Cum te asiguri că ai oameni la muncă? Te duci după ei

În ciuda automatizării și a tehnologiilor de ultimă generaţie, cea mai importantă resursă a companiei sunt oamenii. Iar oamenii care vor să muncească sunt din cei în ce mai greu de găsit în România şi cu atât mai mult în zona Bucureştiului, unde şomajul este aproape de zero, iar locuri de muncă sunt la tot pasul.

Aşa că, uşor-uşor, angajaţii FAN Courier au început să fie aduşi din localităţile din apropierea Bucureştiului, apoi din ce în ce mai de departe, iar în prezent sunt aduşi de la două ore distanţă, în fiecare zi, de trei ori zilnic.

Citeste si:
Coletăria.ro deschide la Oradea primul hub din vestul țării
Coletăria.ro deschide la...

"Din nevoia de a aduce personal cât mai repede în spațiul din Pipera, unde ne-am mutat în urmă cu zece ani, am fost nevoiți să aducem angajaţi din jurul Bucureștiului. Le asigurăm transport și îi aducem și de la două ore distanță, adică maximum 150 de km. Am început de la 10 km în jurul Capitalei și am ajuns aici, fiind nevoiți să găsim resurse", a declarat, pentru wall-street.ro, Elena Anghel, HR manager FAN Courier.

Îi aducem de departe pentru că în Bucureşti nu mai găsim persoane care să facă muncă fizică.

Tot ea a explicat că FAN Courier face aceste eforturi pentru că specificul businessului cere un număr mare de oameni la muncă, mai ales în turele de noapte. Cinci oameni asigură traseul coletului de la expeditor la destinatar.

"Femeile ne-au scos din încurcătură"

Marian Stănescu, directorul depozitului FAN Courier, este un om pe care toţi cei care îl întâlnesc îl salută cu respect şi i se adresează cu "şefu". Tot el este cel care spune lucrurilor pe nume şi care recunoşte că lucrează mai bine cu femeile, pentru că ele sunt mai serioase și nu îi fac surpriza de a nu a mai apărea a doua zi la muncă, după o noapte "grea".

Citeste si:
Burcea:Singura soluție pentru ca turiștii să își recupereze banii e...
Alin Burcea, proprietarul...

"Femeile ne-au scos din încurcătură. În primul rând, nu mai găseam bărbați. În al doilea rând, sunt foarte serioase, nu avem probleme cu ele cu băutura (spune zâmbind + n.red). Atâta timp cât recrutezi de la țară, unde omul este învățat să bea o țuică dimineață, ca să se pună pe picioare. Femeile sunt cele pe care te bazezi. Știi că trebuie să vină un microbuz cu 15 oameni, dintre care 10 femei, atunci ești sigur că ai 10 femei în mașină şi că le vei avea la muncă în ziua respectivă", a explicat Stănescu.

Bărbații au o mulțime de motive pentru că nu ajung la muncă, ba culeg via, ba taie porcul. La noi toate activităţile agricole se reflectă în numărul de oameni pe care îi avem la muncă.

Mai mult, spun cei de la FAN Courier, femeile sunt foarte atente în manipularea coletelor și fac o treabă bună în sortarea coletelor de dimenisiuni mici.

În depozit lucrează 188 de femei.

Nici munca de noapte nu te ajută foarte mult dacă esti angajator în căutare de oameni. Iar cei de la FAN Curier găsesc cu dificultate oameni care vor să lucreze în acest program, mai ales că cea mai intensă activitate în depozit este pe timpul serii, când curierii revin la depozit, cu coletele adunate de la clienţi, şi chiar în timpul nopţii.

Bucureştenii au aceleaşi salarii lucrând la un chioşc pe timp de zi.

- Elena Anghel -

Munca în curierat, mai grea decât la forjă?

Pentru a putea atrage cât mai multi oameni, chiar și fără calificări sau experienţă de muncă, în depozitul FAN Courier sunt simplificate constant procesele şi se pune accent pe învăţare chiar la locul de muncă.

"Procesele sunt destul de simple și încercăm să îi integrăm treptat în activitățile care nu necesită foarte multe cunoștințe, după care ei evoluează și ajung și în zone unde folosesc echipamente. Inițial, pot fi pe zonele de descărcare și sortare, apoi la încărcare, unde au și un echipament de scanare. Este o integrare treptată și direcționăm oamenii către zonele unde se integrează cel mai bine în colectiv. Fluctuație există, însă noi încercăm să simplificăm pe cât posibil procesele, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să ia decizii", a menţionat Stănescu.

Astfel, în depozitul de la Ştefăneştii de jos există un rulaj lunar de 30-40 de persoane, care vin şi pleacă din companie.

“Avem oameni care zic «pentru mine nu este nimic ce este acolo, este curierat, eu am lucrat în forjă, în condiții grele», dar se răzgândesc după ce vin aici, mai ales după 17, când este un adevărat carusel, respectiv 250 de mașini la descărcat, 100 la încărcat, tractoare, mașini, toată lumea circulă, banda se învârte. Atunci este momentul în care spun că nu este pentru ei această muncă", a explicat Marian Stănescu, directorul depozitului.

Marian Stănescu nu îşi pierde optimismul şi se gândeşte cu mulţumire că aproape 500 de angajaţi sunt alături de el încă de la inaugurarea depozitului.

"Odată ce se integrează, rămân. Ei vin din comunităţi, unde este bine să fii văzut bine la locul de muncă. Avem familii întregi, pentru că noi recrutăm mult la recomandările salariaţilor", a explicat şi Elena Anghel, HR manager FAN Courier.

FAN Courier este o companie cu capital integral românesc, fondată în 1998 de Adrian Mihai, Neculai Mihai și Felix Pătrășcanu. FAN Courier a devenit, în 2006, liderul pieței românești de curierat. În prezent, compania deservește peste 50.000 de clienți, majoritatea persoane juridice, cu ajutorul unei echipe formate din peste 6.900 de colaboratori și a unei flote auto de peste 4.200 de autovehicule.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Citește și
Titi Aur, măsuri luate de stat: Să uite de deficitul de 3% și să facă împumuturi
Setari Cookie-uri