De ce work-life balance este un mit? O abordare diferită a conceputului

Conceptul de work life balance poate ajunge să devină o aspirație ciudată pentru a atinge scopul suprem: o viață împlinită și echilibrată. Dacă viața noastră ar fi vreodată în echilibru suprem, dacă am fi părinți fericiți, cu copii fericiți și în același timp angajați fericiți, atunci ar trebui ca viața noastră să se oprească fix în acest moment, ca să putem să trăim acest moment la nesfârșit, corect? Dar nu, viața noastră nu este perfectă, iar această falsă speranță este întărită chiar de acest concept în sine.

De ce munca nu este opusă vieții

Work-life balance implică faptul că munca în sine este un element nociv, în timp ce viața personală este totul. Ne pierdem în muncă, dar ne regăsim în viață, supraviețuim muncii, dar trăim viața. Mereu ni se spune să echilibrăm greutatea muncii pe care o ducem în spate cu ușurința traiului de zi cu zi.

Dar munca nu este opusă vieții, munca face parte din noi, la fel cum prietenii, familia și hobby-urile fac parte din noi. Toate aceste componente, se regăsesc în viața noastră, cu momentele lor frumoase, înălțătoare, dar și u unele mai dificile. Aceleași lucruri sunt valabile și în ceea ce privește munca de zi cu zi, deși avem tendința să ne gândim la ea ca la ceva dăunător de multe ori. Diferența constă în modul în care ne raportăm la muncă: dacă privim munca ca pe un rău inerent, care are nevoie mereu de o contrapondere, nu vom avea ocazia să ne bucurăm cu adevărat de beneficiile ei, motiv pentru care pierdem din vedere posibilitatea de a tinde spre mai bine la acest capitol și de a excela în domeniul în care activăm, scrie publicația Time.

Nu încerca să ordonezi haosul

Multe industrii și arii de activitate funcționează de multe ori după reguli haotice, prin natura lor. Prin urmare, un sfat util ar fi să nu încerci să aduci echilibru acolo unde lucrurile se ghidează după norme dezechilibrate. Tot ce tebuie să faci este să iubești munca în același mod în care îți iubești viața și să maximizezi cât de mult poți ceea ce iubești.

Doi oameni care lucrează în același domeniu, pe aceeași poziție se bucură diferit de momentele importante din activitatea lor. Puterea și bucuria față de munca lor sunt câștigate și mai ales percepute diferit. Activitățile de zi cu zi de la muncă tind să se impartă deseori în mai multe cateogrii: cele care ne plac și cele care ne fac să ne simțim plini de adrenalină (sau cel puțin emoționați) și cele care nu par să aducă satisfacții în primă instanță. Un studiu realizat de Mayo Clinic arată că dacă medicii își strecoară aproximativ 20% din activitățile așa numite „plăcute” în programul lor de zi cu zi, sunt mai puțin înclinați să ajungă la burnout.

Citeste si:
Cate mame isi gasesc echilibrul intre job si viata personala
INFOGRAFIC Studiu eJobs:...

Distribuie inteligent conținutul muncii tale dintr-o zi de lucru

O cercetare realizată de consultantul de business Marcus Buckingham și de expertul în leadership Ashley Goodall, pe un eșantion stratificat aleatoriu al populațiilor active din 19 țări arată faptul că 73% din respondenți susțin că au libertatea de a-și modifica locul de muncă cu unul care să le permită să realizeze mai multe lucruri plăcute, însă aleg să nu o facă. La polul opus, doar 18% dintre cei care au răspuns susțin că aleg să-și schimbe jobul pentru a face mai multe lucruri care să le aducă plăcere, dar și o dispoziție mai bună.

Provocarea rămâne, deci, să înveți ca de-a lungul timpului să îmbini atât de multe activități care să-ți facă plăcere încât cele de care simți că vrei să scapi să nu ajungă să devină o povară. Munca în sine nu ar trebui să devină o povară pentru tine. Firește, nu putem face mereu doar ce ne place însă putem să punem mai multă pasiune în ceea ce facem. Cheia nu este mereu să-ți echilibrezi munca și viața, ci să-ți dozezi eforturile în așa fel încât să fii performant la ambele.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri