Scriu, de regulă, despre comportamentele liderilor în concluziile diagnozelor organizaționale, asociind acestora soluțiile necesare transformării culturii companiilor care intră în analize. Când mă uit la societatea noastră, regăsesc cu ușurință tiparele descrise de instrumentele de assessment (evaluare) și, desigur, pârghii de acțiune prin care putem remedia situația de fapt.
Grupurile de oameni se regăsesc în echipe în funcție de dezideratele lor. Fiecare dintre cei care vor să sprijine își aduce aportul așa cum știe și poate mai bine. Cu ce efecte însă se combină buna intenție pentru a ajunge la rezultate, vă invit să vedem împreună.
Luând pe rând manifestările individuale și impactul pe care îl au în relațiile noastre, ale grupului din care facem parte, de la locul de muncă până la mijlocul de transport cu care ne deplasăm zilnic, cu vânzătorul de la supermarket sau vecinul de bloc sau de stradă, tragem niște concluzii nu prea îmbucurătoare. Suntem sceptici, deseori agresivi verbal și încercăm să părem ceea ce nu suntem.
Suntem oameni și, în primul rând, este de înțeles ca oboseala, stresul cotidian și chiar rutina să ne afecteze modul de a fi. Nimeni nu este perfect, dar putem fi conștienți de cum trăim. Când mintea mea este deja suprasolicitată de îngrijorări, prea multe aspecte ale vieții care depind de intervenția mea și pentru care timpul pare neîncăpător, caruselul comportamentelor limitative este deja alimentat la pompă. Primele efecte ale acestui mod de a privi lumea țin de frici și precauția cu care acționez, analizând în exces orice demers al interlocutorilor mei, asociat cu un scenariu în care nimeni nu este atât de transparent precum pare și sigur mai are un plan secundar care nu este în favoarea mea. În acest tipar ne regăsim cu piciorul pe accelerație și frâna de mână trasă la maxim, enervați desigur pe lipsa de eficiență cu care obținem rezultatele. După ce vedem „vinovați” în mediul extern nouă, ar fi de folos să ne întoarcem atenția către noi și, după ce ne supărăm suficient pe noi înșine, să facem o alegere mai înțeleaptă în găsirea soluțiilor.
Mă opresc la acest prim tipar care generează o neîncredere în relațiile cu cei din jurul nostru dar, mai ales, în noi înșine. Cum cei din preajma noastră, pe care îi vedem ca lideri, ne ajută să o diminuăm sau mai degrabă o hrănesc cu îndoieli, este nu doar mult de vorbit, dar mai ales de făcut. Ne-am format în mare parte într-un sistem care ne-a transmis că nu suntem suficient de pregătiți din varii motive, mereu se găsea câte unul (prea tineri, prea fără experiență, prea teoreticieni, prea din estul Europei etc.) iar relațiile noastre cu autoritatea (societală sau la nivel ierarhic prin structurile organizaționale) sunt deseori submisive (capul plecat sabia nu-l taie) sau imatur lipsite de bun simț (atunci când familia nu a mai găsit timp să sădească semințele unor valori morale care să ne ghideze în viață).
În acest context, neîncrederea a devenit un comportament integrat care își găsește căi de a ne deteriora aspectele vieții noastre pe toate planurile. Cei care își asumă formal sau informal roluri de leadership sunt bulversați de toate aceste forme de funcționare a acestui comportament nociv care își vede roadele în viața noastră.
Nu mai legăm relații funcționale cu cei cu care muncim împreună, în relațiile personale întârziem să ne luăm angajamente pe termen lung, ne disociem de emoțiile noastre crezând că astfel ne protejăm de eventuale riscuri și eșuăm emoțional în propria relație, cea cu noi înșine. Suntem mai obosiți psihic decât fizic și avem nevoie constant de stimuli externi ca să ne ridicăm, mai facem un selfie cu gura până la urechi pe care îl postăm pe rețelele sociale și ajungem epuizați sufletește pe canapelele psihanalistilor și terapeuților, sperând să găsim soluțiile minune care să ne țină în echilibru.
Ce coincidență mă aduce în fața laptopului să scriu acest articol la o zi după alegerile prezidențiale nu știu, dar simt că acest pas este necesar. Când nu știi de unde ți se trage, nu poți construi o strategie și un plan de măsuri potrivit remedierii situației.
Nimic din ce trăim nu este străin de noi. Zic că oricât de neplăcute sunt emoțiile trezite, ar fi bine să știm cum stăm. În măsurătorile mele, acest T0 este vestea bună pe care o avem, anume că putem ajunge în T1, T2 și, la final, așa cum ne dorim dacă facem lucrurile altfel, că vorba aceea, „la fel faci, la fel obții” o știm cu toții. Când ne dorim și ca acest lucru să se întâmple și cu ceilalți, avem de pus la treabă ingredientul încrederii în relația noastră cu ei. Cum am tot spus, dar nu mă sperii să repet dacă este cu folos, avem trei relații de îngrijit cu precădere în viața asta: cu noi înșine, cu munca noastră (pricepere și vocație) și cu ceilalți. Delăsarea în oricare dintre aceste aspecte ne costă în rezultate, dar mai ales în modul în care trăim.
Grija pe care o punem pe seama altora (să ne dea, să ne creeze contexte etc.) este, în primul rând, a noastră. De la vorbe la fapte este pasul pe care oricare dintre noi îl putem face. Filosofia antică, de care suntem mereu îndrăgostiți văzând cât de valabilă este și peste secole, pe asta se bazează. Filosofii nu erau teoreticieni, erau practicieni care împărtășeau teoria după ce aceasta s-a dovedit a fi valoroasă. Ei vorbeau despre virtuți și le antrenau continuu. Făceau asta în grupuri, prin viu grai, împreună, apoi cu timpul au lăsat scrieri care să dăinuiască pentru cei interesați. Neîncrederea se diluează când faptele vin să susțină vorbele. Oamenii îi cred pe oamenii care le dovedesc, nu doar pe cei care îi cuceresc cu discursuri bine lucrate și prezențe carismatice.
Pentru toți liderii care încă își caută formula potrivită de a eficientiza echipe, vin cu oglinda necesară asumării comportamentelor noastre. Îmi permit să spun, prin prisma experiențelor, că măiestria leadershipului este atunci când nu trebuie să mai faci nimic. Asta însemnând că ai creat un spațiu de încredere și oportunități membrilor grupului, astfel încât să crească armonios împreună, ca o echipă.
Asta așteptăm și de azi încolo, să regăsim și în societatea noastră, atât pe plan local, cât și global, efectele colaborării, ale bunelor intenții și faptelor care să dovedească vorbele.
Promit să revin cu o documentare și a comportamentelor noastre sănătoase pe care le găsesc în demersurile de evaluare a sănătății organizaționale.
