Când o persoană alege să adopte un stil de viață sănătos și decide să își schimbe dieta, teama cea mai mare nu izvorăște din ideea de a adopta o schimbare, ci din procesul de tranziție pentru că necesită noi atitudini și comportamente. „Noi nu suntem rezistenți la schimbare, ci la procesul de tranziție”, îmi povestește Dana Tudor Tănase, consultant în business și transformare organizațională care spune că același lucru se întâmplă și cu angajații dintr-o companie când sunt puși în fața unor soft-uri sau tehnologii noi: pot fi ori sabotori, ori constructori, la fel ca în celebrul board game.

Modul în care muncim s-a schimbat tot mai mult în ultimii ani, după ce pandemia și-a pus semnificativ amprenta asupra noastră. Chiar și după ce criza sanitară nu a mai fost o amenințare, piața muncii a rămas și rămâne la fel de dinamică. Provocarea, dar și oportunitatea momentului este ChatGPT, un instrument ce ne reamintește și cât de important este să lucrăm constant la dobândirea de noi competențe sau la îmbunătățirea celor existente. Un studiu derulat de Institute for the Future, organizație non-profit, înființată cu scopul de a ajuta companiile în planificarea pe termen lung, a scos la iveală că, într-o proporție de 85%, joburile care vor exista în 2030 nici măcar nu s-au inventat încă.

Tranziția va exista. Problema care se pune este dacă va fi o tranziție ușoară și mai rapidă sau va fi o tranziție lentă, cu oameni care vor sabota procesul de schimbare. Culturile organizaționale și angajații care nu sunt pregătiți pentru procesul de schimbare vor sabota schimbarea. Ei se vor transforma niște sabotori. Unii dintre ei vor face asta pentru că nu au încredere că pot face față și teama de eșec este foarte mare, alții din cauza procesului de tranziție în sine.

Dana Tudor Tănase, Managing Partner Creative & Bright

„Transformarea digitală nu este despre a da oameni afară”

Într-o economie în care ChatGPT câștigă tot mai mult teren și în care se pregătesc versiuni mai avansate ale acestui program bazat pe inteligență artificială, viitorul este văzut fie ca unul plin de provocări, fie unul cu oportunități uriașe. Robotul conversațional care poate să redacteze texte și să răspundă la întrebări de la cele mai simple, până la cele mai complicate ar putea fi cu ușurință în viitor un asistent, arhivist, analist de date, creator de conținut, copywriter sau chiar jurnalist, având un rol de suport pentru ceilalți angajați.

„Într-adevăr, acest chat, te uimește când vezi câte lucruri poate să-ți dea, e disruptive pentru unii dintre noi, dar știi ce cred că avem nevoie? Avem nevoie să avem mai multă încredere în noi și să înțelegem unde suntem vizavi de competențele noastre și să înțelegem că procesul de transformare digitală nu este despre a da oameni afară, nu este despre a-mi pierde job-ul, ci este despre a mă adapta într-un context dinamic, în care tehnologia avansează cu o viteză foarte mare și în care eu am nevoie să dezvolt noi capabilități”, a declarat fondatoarea Creative & Bright, companie de traininguri și consultanță în business și transformare digitală.

Mădălina Stănescu, fondatoarea agenţiei de marketing Optimized spune că ChatGPT poate fi un instrument valoros pentru companiile din industria de publicitate, în contextul în care oferă soluții pentru personalizarea publicității, comunicarea interactivă, optimizarea proceselor și crearea de conținut.

De exemplu, ChatGPT poate fi programat să analizeze datele despre un utilizator și să afișeze reclame personalizate care să se potrivească intereselor și comportamentului său. Aceasta poate îmbunătăți eficacitatea publicității și poate reduce risipa de resurse financiare și timp. Mai departe, ChatGPT poate fi folosit pentru a crea conversații interactive între utilizator și branduri. În acest mod, utilizatorii pot obține informații detaliate despre produsele și serviciile oferite, iar brandurile pot înțelege mai bine nevoile și preferințele clienților lor.

Mădălina Stănescu, fondator Optimized

Madalina Stanescu, fondator OptimizedSursa foto: Wall-Street.ro

„ChatGPT oferă surse, conținut, dar oamenii pun în aplicare”

Până înainte de pandemie, oamenii nu se așteptau că lucrurile se pot face într-un mod atât de digitalizat ca azi și că beneficiile accelerării digitalizării s-au văzut în eficiența cu care angajații au început să lucreze, corelată cu un work-from-home care până nu demult era considerat un lux. În ceea ce privește prezența lui ChatGPT în companii, acesta ar putea fi un „angajat”, ce și-ar putea ajuta colegii să renunțe la activitățile de rutină, de la redactarea de e-mailuri și până la furnizarea de asistență pentru clienți și gestionarea conturilor de rețele sociale. Cu toate acestea, rămân, însă, multe aspecte de care ChatGPT nu s-ar putea ocupa.

„Știi ce nu poate sa facă? Studii de caz. Nu știe să genereze studii de caz. El știe să-ți spună doar din sursele pe care le poate accesa. Sursele care le poate accesa sunt cărți, evident (...) Asta nu face ChatGPT. Adică el îți dă din sursele alea, e în regulă, îți dă un conținut, dar el nu pune în aplicare. Oamenii aplică lucrurile”, explică Dana Tudor Tănase.

„Nu putem să evoluăm dacă stăm în zona de confort”

Ritmul de lucru a accelerat mai mult decât pot oamenii să țină pasul și are impact asupra inovației, arată datele raportului Work Trend Index: "Will AI Fix Work?", publicat de Microsoft. Potrivit cercetării, soluțiile moderne de inteligență artificială vor ușura munca, iar organizațiile care le vor integra rapid vor vedea creșteri atât în ceea ce privește productivitatea, cât mai ales creativitatea.

Avansul adoptării tehnologiei, revoluția digitală, dar și alți factori sociali vor duce în următorii ani la o schimbare semnificativă pe piața forței de muncă. Conform unui raport realizat de Forumul Economic Mondial, până în 2027, deși se vor crea 69 de milioane de locuri de muncă, se vor elimina 83 de milioane de posturi, ceea ce va duce la o pierdere netă de 14 milioane de locuri de muncă, adică 2% din ocuparea actuală.

E adevărat că la fiecare astfel de proces există și dezavantaje. Probabil că unele departamente se vor închide sau unele joburi care nu vor mai fi necesare, dar se vor deschide alte oportunități și asta o să ne ajute să înțelegem unde ne putem plasa noi în funcție de aptitudinile și abilitățile noastre și ce suntem dispuși să învățăm nou. Avem și noi nevoie de deschidere, nu putem să evoluăm dacă stăm în zona de confort. Cred că întrebarea este `Vreau în continuare să fac parte din piața muncii`? Vreau să fac mai mult și să țin pasul? Aici este vorba nu doar despre angajator, este și despre angajați.

Dana Tudor Tănase, Managing Partner Creative & Bright (foto)

Tehnologia nu trebuie să ne sperie, spune Dana Tudor Tănase, însă pentru a înțelege pe deplin schimbările și angrenajul din care facem parte în câmpul muncii, managerii trebuie să fie cei care să ne explice care este rolul nostru în procesul de transformare dintr-o organizație.

„Avem nevoie de o comunicare transparentă și de un leadership care să susțină oamenii în procesul de schimbare. Pentru că tu ai nevoie să știi care e rolul tău, unde ești tu pe harta schimbării (...) Cumva avem nevoie să coborâm din turnul de fildeș al managementului și să ne ducem mai spre firul, ierbii, fără prea multe straturi de management și să traducem în lucruri simple ce ne dorim de la oamenii noștri, care sunt pârghiile pe care le oferim pentru ei. Și mai trebuie să le dăm încredere că suntem acolo împreună ca să facem echipă în continuare”, a mai precizat liderul de la Creative&Bright.

La rândul său, Mădălina Stănescu este de părere că noutatea întotdeauna provoacă o neliniște și consideră că este util să ne adaptăm și să învățăm cum ne pot ajuta instrumentele digitale în activitatea noastră. Un lucru e cert, spune ea, întotdeauna va fi nevoie de oameni inteligenți și capabili care știu să lucreze cu instrumentele adecvate contextului.

Teama vine din lipsă de predictibilitate și din faptul că nu reușim să comunicăm transparent nici la nivel de societate, nici la nivel de organizație. Deci ne arată că de la macro la micro, practic noi nu reușim să comunicăm și să spunem care este scopul, la ce ne ajută, care este rolul oamenilor în procesul de transformare.

Dana Tudor Tănase, Managing Partner Creative & Bright (foto)

UE dorește să reglementeze inteligența artificială pentru a asigura condiții optime de dezvoltare și folosire a acestei tehnologii. AI poate aduce numeroase beneficii, cum ar fi servicii medicale mai bune, transport mai sigur și mai curat, producție mai eficientă precum și energie mai ieftină și mai sustenabilă. Legea europeană pentru inteligență artificială, AI Act a fost votată de Parlamentul European pe 14 iunie 2023, dând astfel undă verde unor reguli care îşi propun să garanteze o Inteligență Artificială sigură şi transparentă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri