„România e sub nivelul mării la capitolul work-life balance”, iar managerii din România nu sunt deloc un exemplu când vine vorba de echilibrul dintre viața profesională și cea privată, este de părere Matei Stănculescu, psihoterapeut, și cofondator Eka, centru de servicii integrate de psihoterapie, wellbeing și dezvoltare personală.
Cele mai recente date de la Eurostat ne arată că românii muncesc mult, dar nu neapărat eficient. Interesant este că deși România are cea mai scurtă durată a vieții profesionale, cifrele de la oficiul european de statistică indică faptul că înregistrăm cel mai mare de ore lucrate într-o săptămână - 39,5 ore, țara noastră fiind a doua din UE la acest capitol, după Grecia, unde angajații muncesc 39,8 ore pe săptămână. Pe lângă surplusul de ore muncite față de alte state din UE, Matei Stănculescu spune că angajații romanii mai au câteva „păcate” care se resimt profund și care le perturbă echilibrul muncă-viață privată: lipsa mesei de prânz și plecatul târziu de la birou.
„Este incomparabil ce vorbesc cu clienții mei care lucrează pentru aceeași companie în Spania, în Franța, Marea Britanie, Germania și chiar Polonia. Sunt diferențe de la cer la pământ. În general, cu cât țara este mai civilizată și cu cât salariile sunt mai mari, cu atât angajatul își respectă mai mult timpul personal, vacanțele și trăiește într-un echilibru mai mare între muncă și viața personală”, adaugă Matei.
Specialistul povestește că a lucrat cu un manager român de la o multinațională prezentă și la nivel local, care a fost promovat pe un rol de conducere în Polonia. Respectivul lider avea un program lung de lucru când muncea în România, iar deseori ora 21:00 îl prinde la birou sau cu laptopul în față. La întoarcere, executivul a venit pe meleagurile natale cu o nouă filosofie care a schimbat paradigma muncii la sediul din România. Noile reguli au fost cât se poate de clare: masa de prânz e sfântă, ședințele să nu dureze mai mult de 50 de minute, oamenii să nu mai lucreze după ora 18:00. Rezultatul? Angajați mai productivi, ce muncesc într-un mediu în care se simt în siguranță din punct de vedere psihologic.
În Polonia, respectivul manager nu mai avea cu cine să lucreze după ora 6, așa că la întoarcere a venit cu schimbări. Cine dă un e-mail după ora 18:00 primește o penalizare, asta a fost regula clară adusă de manager care a zis pur și simplu `hai să vedem, ia foc compania dacă noi nu facem lucrurile astea?`. Rezultatul e că oamenii simt că sunt respectați și atunci în timpul acela de lucru chiar dau totul (...) managerul este prietenul nostru, nu este torționarul nostru și atunci punem altfel osul pentru managerul acela.
Matei Stănculescu, psihoterapeut, trainer, Mental Fitness coach, Co-fondator Eka (foto)
„De la cap pornește totul”
Se spune că, în general, oamenii părăsesc oameni, nu companii, așa că atitudinea managerilor trebuie să fie constant un exemplu pentru angajați. Totuși, Matei Stănculescu spune că managerii din România, sunt, însă, deseori un exemplu negativ pentru echipele lor, când vine vorba de conceptul de work-life balance. Iar când angajații se confruntă cu șefi care nu iau pauze și care muncesc mereu peste program, rezultatul nu poate fi decât acesta: și ei vor face la fel.
„Nu prea se vede timpul liber la manageri pentru că, în general ei au trecut pe acolo pe unde sunt astăzi oamenii de sub ei. Și ca să ajungă manageri, au lucrat pana la 23:00 cu laptopul în brațe în pat și au plecat la 21:00 de la de la birou pentru că mai aveau ceva de făcut. Ei sunt un contra-exemplu pentru ceilalți care din rușine, din teama de a nu dezamăgi, din teama de a nu fi arătați cu degetul, din teama de a nu fi marginalizați, dați la o parte din proiectele importante, copiază acest comportament al managerilor, ca să fie și ei lăudați, văzuți, apreciați și sa zică și managerul că `uite, și oamenii aceșita au stat cu mine până târziu și am muncit împreună`”, a mai precizat cofondatoru Eka.
Cultura muncii din România prioritizează foarte mult ideea de a demonstra permanent și de a ieși în față, ce deseori este sinonimă cu munca peste program. Substratul comunist și originile noastre modeste ne-a determinat să simțim, chiar și până azi, o teamă veșnică de a nu ne face de râs, care curge prin venele noastre atât la job, cât și în relațiile cu familia și prietenii, spune specialistul.
„Venim din familii modeste, că avem un istoric modest, că pur și simplu ne raportăm la țara din care vine, multinaționala uriașă pentru care lucrăm că fiind Mecca. Da, pur și simplu pentru că ne raportăm în felul ăstă la cine suntem noi și cine sunt angajatorii noștri. De cele mai multe ori este o chestiune de complex de inferioritate. Care complex de inferioritate probabil stă la baza întregului comportament (...) Și când lucrezi cu frică, toate studiile în domeniu ne arată că lucrezi cu aproximativ o jumătate din resursele tale. Mental, frică blochează mare parte din resurse”, explică specialistul care arată că deși frica poate fi un combustibil pe termen scurt, în timp aceasta nu va duce la rezultate eficiente pentru mediul dintr-o companie.
Rușinea și vinovăția sunt iarăși două mare „păcate” ale angajatului român, dar care provin tot frica de a nu ne face de râs, mai spune Matei. Apar apoi și multe frustrări, cumulate cu sentimentul „de a nu fi niciodată suficient”, care, în final vor duce la epuizare fizică și psihică pentru pentru că individul va considera mereu că este necesar să dovedească cine este.
Datele de la Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză (CIPRA) arată că peste jumătate dintre români muncesc prea mult și își neglijează familiile. Pentru aceștia, lipsa timpului personal devine un factor important de stres, care afectează productivitatea și relația cu cei apropiați.
